UMBRA
Ai biruit! O dunga-n miezul zilei,
O mare de cenuse-n asfintit,
In surda razboire-ai biruit:
Stapana esti pe vanatul argilei!
. . . . . . . . . . . . . . . .
Demult, de cand inflacaratul cer
Purta spre culmi diurna lui povara,
La poala crestelor scaldate-n para
Tu incrustai un sumbru colier.
Un promontor dintat sau in ogiva
De pe atunci rupea cutezator
Din pajiste. Dar sub al zilei zbor,
Te spulberai, putere corosiva!
Cand insa catre cuibul sau aprins
Pribeagul oaspe prinse sa coboare
Pe urma lui de foc, triumfatoare
O zgura plumburie ai intins...
Ea musca din pasune si din tina
Se-mplanta-adanc si neinduplecat
In campul pana-atunci transfigurat
De calda revarsare de lumina.
O! valul tau trufas si-mpotrivirea
Celor din urma insule-aurii...
O, moartea stralucirilor tarzii
Si doliul ce-nvestmanta iarasi firea!
Caci nu e loc unde sa nu fi pus
Temeinic gheara ta, neindurato!
Campia vasta ai inveninat-o
Si in curand nu va mai fi Apus.
Te uita, Zarile se impreuna.
Un ocean, talazul tau cernit;
— Cand, Umbra, sub zenitul poleit,
Te vei preface-n mistic clar de luna?
Autor: Ion Barbu
Poezia UMBRA de Ion Barbu
|
