Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Mihaida

Vezi toate poeziile poetului







Fragment epic
Cantul I
Cant armele romane si capitanul mare
Ce-mpinsera paganii si liberara tara,
Razbunatoare spaima lucira peste Istr u,
Peste Carpati trecura de glorie incinse
Si toti romanii-ntr-una unira sub un sceptru,
O acvila, o lege, cum are ca sa fie.
In van o cr uda soarte i-alunga ne-mpacata,
In van conspira iadul sa-i tie-n intuneric

S-asupra lor trimite fatala dezbinare
Si uneltiri straine si-mperecheri civile,
Caci Domnul ii protege si-i tine peste secoli
Si i-a ales sa-si faca din ei tarie mare.
O, muza-mbarbatata ce-n Elicon n-ai nume,
Ce soarele dreptatii te-ncinde si te-nspira!
Muta sa fie buza profana ce te cheama
Sa amageasca omul si cerul sa insulte.
Severa deitate, a crimelor pedeapsa,
Ce vizitezi pamantul sa deifaci pe oameni,
Sa fulgeri tirania, sa reintregi popoare!
Eroica ta lira acorda cu unirea,
Fa sa-i auz vibrarea a coardelor sonoare
Intinse-n negrul sange tiranilor purpurii.
Tu da semnalul, muza, la prima mea cantare,
In sanul meu revarsa mania ceea sacra;
Aprinde-a mele versuri cu flacara-ti divina,
Si voi aprinde inimi, voi destepta romanul
Sa te atinte-n fata, sa te cunoasca bine.
Spune-mi, o, muza, toate eroicele fapte,
Profunda-ntelepciune barbatului cel mare
Ce singur intreprinse si fapta-ndependentei,
Si fapta de unire, cel cuget salutariu.
Cine este eroul ce, credincios al legii
Si patriei, re-mpinse barbari ce siroiara
Din Orient incoace sa-nece libertatea,
Sa stinga crestinismul si lumea sa subjuge
Sub otelosul palos si oarba nestiinta,
Sfortand-o sa isi plece genunchii spre-nchinare
La un raszeu de sangiuri, uitand pe ZEUL pacii,

Pe zisa inspirata unui profet fanatic?
Mihai cel Mare, domnul romanilor si fala!
P-acela cant, s-ajuta sa bucin a lui fapte.
Mult s-a luptat eroul cu bratul si cu mintea:
Multe nevoi invinse, varii nemici d-afara
Si mai fatali dinantru, si soartea ne-mpacata
Pare c-o abatuse din lupta prelungita,
Parca-si aflase omul s-o-nvete sa respecte
O natie celebra.
Intreaga Romania gemea de ani atatia
Sub jugul sangeratic osmanului feroce.
Fatala si rea cobe-ncepuse Demiluna
A se nalta lucinda pe Dacia smerita.
Si glasul mueginiu in zi si-n miezul noptii
Svola purtat de vanturi ca arpa infernala
De crivat suierata, si rasuna profetic
Infiorand crestinul in empia chemare
A numelui sinistru, tipand: Allah!- alta hu!
Cambana solemnela cu totul amutise
Pe lang-aceste hule, blasfeme inspirate;
Si ruga pietoasa, ascunsa, spaimantata,
Abia cuteza, muta, pe Crist sa mai adoare
. . . . . . . . . . . . . . . . . .
Acum pe Romania plana al noptii angel
Si usura-mpilarea si dorurile zilei,
Cand repede, mai iute decat clipirea insasi,
Arhangelul s-avanta de pe Carpati spre Istru
Si-si indrepteaza svolul spre vetrele lui Bucur,
In noua rezidenta, si iata-l fata-n fata

Cu angelul dormirii. Se-mbrata, se saluta.
C-a ochilor dulci raze ce-aprinde simpatia,
Ca doua flacari tineri ce se absorb intr-una,
Ca doua atribute ce intregesc ideea
In mintea concentrata, se inteleg in clipa
Si ambii fac un angel multit in atribute.
Ca fulger sunt in curte, ating tot ce vegheaza !
Soldati in sentinela, in prag adorm custodul,
Strabat la domn in doma, si scapara lucirea
Din candela ce arde, si stau in oratoriu.
Aci viata vietii, simbolul libertatii
Icoana invierii cand in triumf CUVANTUL
Darapana sclavia a sufletelor moarte,
Si innoieste omul spre cugetul cel mare,
Insasi acea icoana lucea d-a sa splendoare
Si reflecta lumina din candela de aur
Ce-si inalta la ceruri o flacara-albastruie
Ce-o aprinsese printul cu pietoasa-i mana.
Eroul, dupa-o lunga, profunda cugetare,
Isi terminase ruga cea dupa miezul noptii
Si-n jetul sau purpuriu, cu fruntea p-a sa mana,
In planuri salutarii si varii, si marete
Isi atintase mintea catre omnipotenta
Si ochii pe icoana, a carei ceresti raze
Imprumuta puterea acelui dulce angel
Ce-alina orice cuget si-n aromire sacra
Pe cuviosi adoarme dupa fierbinte r uga.
Asa adoarme-eroul; si serafimu-ndata
Desparte de la sine pe fratele sau angel,
Ca pe o calitate abstrasa din substanta;

Il lasa la solia-i, si singur el, arhangel,
In toata frumusetea-i in umbra se deseamna.
S-apropie d-eroul, s-asupra lui intinde
O aripa alina si alba ca lumina;
Pe splendidele margini de fulguri diafane
Se-ngana, se marita acele culori varii
A gloriei cu care isi cinge cerul fruntea
Cand racoritei sfere anunta abondanta.
Cu ochii sai cerulii inamorat il vede,
Preveghetor l-atinta, sa nu-l atinga raza,
Sa, nu-l scoale lumina. Astfel o muma vine,
S-apropie de leagan la pruncul sau cu sanul
Si cu surasu-n buze, in pieptu-i cu ardoarea,
Se uita incantata la fructul tineretii
S-al pacii conjugale; acest fel serafimul
Se uita caritabil, s-ardintea lui vedere
Vorbeste, spune multe in domnul ce viseaza.
A cerului decrete acum sunt cunoscute
Lui Mihail cel Mare. Arhangelul e-n ceruri,
Si domnul se desteapta, drept in picioare sare.
Si cauta, s-asculta, si n-aude nimica,
Nimic strain nu vede. A candelei lumina
Se nalta si se lasa, si vasul ei cel sacr u
Se leagana usure p-aureea-i catena,
Si un profum de viata dintr-insa se exala.
Mihai pasa la usa si pe custod il afla
Dormind in a sa lance cu capul p-a sa dreapta.
Se-ntoarna la icoana. Si mintea-i se lumina,
Indata-i vine-n cuget ideea invierii
Dezvoalta, lamurita, acest fel cum la nimeni
Nu mai venise inca. Se cearca, se-nteroaga

Si alt cu tot se simte. E plin d-o-ncredintare
Necunoscuta inca. In inima sa simte
Decretele divine, si bratul s-a sa minte
Capabile de fapta. Fantana cugetarii
Inunda de-adevar uri, fiinta ii ineaca.
Repaos cere carnea si-n svol ii este mintea.
Camara nu-l incape, si largii pasi detuna;
Strabate, restrabate intinsa-i incapere,
Gigantica sa umbra in lungu-i se deseamna
Si repede-l ur meaza, circonferind peretii.
Vulcan in pieptu-i fierbe divina razbunare,
Cu miile-i vin planuri intru restabilirea
A drepturilor patrii s-a tarii re-ntregire.
S-aseaza sa rasufle. Umbroasa-i, lata frunte
In pumnu-i se-ncreteste si-i incovoaie bratul.
Astampar nu e-ntr-insul si-ndata se realta.
Sublim este barbatul cand intra in el geniul
Cerestilor vointe si inspirat il misca!
Materia framanta in neastampar sacru
Si-ncinde carne, minte! E alt Enoh ce svoala
Pe aripa stiintei, rapit d-a sa credinta!
E un profet in planuri, al doilea Elie
Ce pe un car de flacari s-avanta catre ceruri
Sa-nveste majestatea c-o fr unte radioasa!
Nu poate sta eroul, e drept la orologiu
E mult pana la ziua! ci poate napoiaza!
Si trece la fereastra sa caute afara.
O aura usure ii mangaie-ncet fr untea
Si parul ii rasfira si-i racoreste pieptul.
Se reazema pe brate si se rapeste-n cuget,
Revine iar in sine, si orele-i par secoli

Ce trec, cu toate astea, cu viata dimpreuna,
Ce si ea ni se pare ca ziua strecurata.
Trec orele si, iata, cocosul se aude,
Ce ii strabate-auzul ca ultima cea tromba
Ce cheama la viata pe trepasati din secoli.
Racoarea diminetii incepe sa se simta,
S-alboarea nu-ntarzie, la rasarituri spunta;
Se coloreaza-n urma si pur pura-si destinde
Ridenta aurora, si pier umbrele noptii.
Concerte mii de pasari saluta dimineata.
Natura se desteapta, si cerul isi deschide
Eterne porti de aur, si soarele rasare.
Primarele lui raze, lucirea matinala
Inunda de lumina peloria lui fr unte,
Simbol independentei la cugete romane.
Pe loc el se indreapta, se crede fata-n fata
Cu insasi providenta, al carei ochi l-atinta,
Prevazator ii spune ca e deschis asupra-i
Si rasarit-a ziua. E ora rugaciunii;
Eroul ingenunche si-nclina a sa fr unte.
In ruga totdauna tacuta-i era buza,
Si inima sa numai se exprima fierbinte
Si-si dezvolta simtirea ce limba nu e-n stare
Material sa spuie; iar pietosu-i cuget
Pe aripe de flacari ce-i prumuta credinta
Svola pana la tronul cerescului parinte,
Ca sacru olocaust de umil si drept suflet,
Si se-nturna in sanu-i reincalzit, fierbinte,
Aducator de pace. Asa-ngenunche-eroul
S-atinta la cer mintea, ce inca ca icoana

Cingea in tot cuprinsu-i cea vizie nocturna,
Si gratia divina in toat-a lui fiinta
O simte revarsata, si-l face sa exclame,
Tinzand a sale brate: “O, Doamne al puterii,
Ce-n zile de pericol ai fost a mea scutire!
Si cand turbat nimicul cerea a mea viata,
Atunci ca prin minune trimis-ai al tau angel
Cand imi lucea in ochii-mi securea ucigasa
A omului de sangiuri, si imblanzisi cruzimea,
Facand a-i cadea arma din mana-i tremuranda.
Si ma salvasi din gheare a fiarelor bipede,
Ca sa-mi increzi la urma cazutul acest popol
Si varga domniala. Tu, Doamne al minunii,
Al gratiei s-al vietii! binevoisi s-acuma
A-mi revela arcane decrete, salutarii.
E Domn, Domn, Zeul nostr u! Romanilor s-arata;
Glorificat sa fie trei-santul al sau nume!
Si-n binecuvantare cerescul sau ministru,
Ce-n numele lui vine, o, suflete, mareste-l!”
Era inca-n genunche Mihai, plin de sudoare,
Si lacrime eroici stergea de p-a sa fata,
Cand usa se deschide si intra scutierul
“Ce stire?” “Preasfintitul Eftimie” — “Sosit-a?”
“Cu ziua dimpreuna intra in capitala
Si la metoh asteapta, soleste-a sa venire
A s-arata la curte”. — “Sa vie.” Scutierul
Se-nclina, tacut iese a implini comanda.
“Binevenit sa fie al Domnului ministru!
La timp sosi pastorul, si cerul il trimite.
Ce cauza il face Targovistea sa lase,
Vezi in istorie viata eroului.

Sa vie toata noaptea? s-atata neastampar
A ma vedea indata? Mi-e foarte necesariu
Cu el a ma-ntelege. Pastorul ce vegheaza
Cand turma e-n pericol, si printul ce nu doarme
Cand ingenunche tara, din ochi isi cunosc pasul,
Nici unul nu e iuda Se cere-aci unire,
Barbati a te increde, facuti a te-ntelege
Mult poate chiriarhul cu viata cuvioasa
E legea inainte, si patria, si fiii,
S-averea, si viata Le-a pretuit romanul.
Boierul e rea fiara! el numai se orbeste
Si toate si le vinde pe o speranta numai
Cand are inainte o umbra de domnie.
Ci om e si boierul, si omul e amestec
De angel si de demon Avem si partea buna,
Iar partea infernala e rea cand e-n putere
A impilat-o turcul Sa nu pierdem speranta.”
Asa cugeta printul si cuvanta cu sine,
Cand intra chiriarhul Eftimie, zelosul.
In Domnul il saluta si-l binecuvanteaza.
Eroul se inclina cerandu-i umil dreapta
C-o demna curtezie, ce-nnobila marimea;
Il pune jos sa saza si cauta in ochii-i,
Si recunoaste-ntr-insii aceeasi exprimare
Arcana si divina a visului de noaptea
Ce aprinsese-ntr-insul acea manie sacra
Si regeneratoare. — Tu, muza, spune-acuma
Ce vorbe-au intre sine pastorii si cu printii
Cand isi cunosc solia si pasurile tarii,
Cand au ca sa refor me si inima, si mintea

Popoarelor cazute, cand raul predomina
Pe mic si peste mare, si toti s-abat din calea
Prescrisa omenirii, si nu e pan’ la unul;
Cand au de a se teme de jugul din afara,
De intrigi intestine, si cand conspira iadul
Asupra invierii a omenirii stinse
In moartea cea morala. Tu spune, sau tu fa-ne
A devina propusul si planul, si vorbirea
A doi romani ce singuri erau meniti de Domnul
A realta poporul s-a da viitorimii
Exemplu de mari fapte si cuget necesariu,
Sa stie ca romanul nu moare, si-l asteapta
O soarte radioasa, serbata-n preursirea
Divinelor decrete. Tu, muza, fa-ne iara
Sa stim ca viu e Domnul si e progres in sine,
Si-i asteptam venirea, ce popolii realta.
Tu spune toate, zeie! Crestina liber tate!
Caci pana la noi fama nu ne-a adus nimica
Din cate se vorbira in doma domniala
Cu Dumnezeu de fata.
Cantul II
Treizeci de zile-asemeni mai rasarira inca
Pe trista Romanie, si soarele asemeni
D-atatea ori trecuse peste aceleasi scene
De cereri fara margini, de prada, violatii,
D-ucideri fara teama, de tipete, de sange.
De cand in cand pastorul se arata la curte
Si se-nchidea cu duca in lunga conferinta.
Boierii intre sine aveau adunari dese
Si chiriarhu-adesea era cu ei de fata.

In cele de pe urma, nu innoptase bine,
Si adunare mare era la banul Manta.
Era inchisa poarta s-un ferentar sta-n panda.
In curtea spatioasa se tot auzeau giruri
De cai si cluntul zornet zabalelor spumate
S-acea scuturatura ce duduie ca tunet,
Si baterea copitei, spargand in neastampar
Gunoiul bataturii cu iarba incoltita,
Si ninchezatul ager.
Feciorii primblau inca chingati, inselati caii
Pana sa-i dea la iesle sub tinsele umbrare.
In case-era-ntuneric; in sus, in capul scarii,
O surda licurire din inganata lampa
Isi revarsa lumina in lunga intratura
Si arata vederii batrani, galbui peretii.
La usa de intrare a salii de ospete
Sta un fecior din casa cu mana sa pe cheie.
In fund, in fundul salii, un pat cat tinea latul;
O scoarta purpurie in late vergi florate,
Tesuta de baneasa, sta-ntinsa in tot lungul,
Si atarna la vale stufosi si mandri ciucuri;
Si laviti prelungite in dreapta si in stanga
Roseau intr-o dimie intinsa-n tinte albe,
Tesuta iar in casa. O tavola rotunda
Si mare sta la mijloc, c-o stofa belicoasa,
Cu grei de argint ciucuri; o cruce sta pe dansa,
Cu tot, de tot de aur; o carte ferecata
In smalt si nestemate, si luminari trichellii,
O varga pastorala si sacrele vestminte,
Pontificala mitra lucea naintea crucii.

In cap, in fata usii, un jet de nuc prea neted
Si vechi din alte zile, cu perna, rezemantul
De catifea verzuie, cu tinte pe el galbeni
S-auree-n jos funde. La rasarit, icoane
De la strabuni lasate, s-o candela mareata
Ardea intru tacere, in sus, dasupra usii,
Insemnele baniei in arme-nchipuite,
Cu lanci intre stindarde, in jur ul unei perne,
Cu un toiag pe dansa s-o neagra gugiumana
C-o penisoara alba; si doua steaguri drepte
Drapa baneasca usa. In partea cea din stanga
Erau doua coloane masive, de stil moric.
Din una pan’ la alta, o varga de fier groasa
S-o draperie deasa de dansa suspendata,
Cu ciucuri si cu funde, tinea usor intrarea
Cea larga, spatioasa, formata-ntre coloane.
Un alt fecior din casa, nepot de sor’ lui Manta,
Aci langa cortina introducea pe oaspeti
In stanta afundata, trecand prin intratura
Ce deschidea cortina. Aci sta banul Udrea,
Batranul banul Manta si banul al Craiovei,
Mihalcea, belicosul, si vornicul Dumitr u,
Si Mircea cel hotarnic, Mirica logofatul,
Isar si Teodose, mintosi logofeti ambii,
Vistierii Dan si Pana, spatarul Vintilica,
Spatarul Vacarescul si aga Vitejescul,
Si aga Luca-Lungul, si Radul Barcanescul,
Tustrei fratii Buzestii, Calofirescul Radul,
Si capul lor, pastorul Eftimie zelosul.
Era-nvestiti cu totii ca-n zile de parada:
Imbracatura stramta, ingust gaitanata,

Intra in cizme galbeni ce zornaiau in pinteni.
Pieptare pe corp stranse in gaitane late,
La capatai cu nasturi; pe umeri chepenege
In copce d-argint prinse, cu fir de tot cusute,
Pe margini cu harsie, lovea-ntr-o parte coapsa.
D-o bellica centura ce cuprindea mijlocul
Intr-o curea cu tinte, cu zale aurite,
O sabie-appenduta suna-n toata miscarea.
De gat decora pieptul colana cea de aur,
Cea ramasit-antica de cavalerii Romei.
Pe spalle cadeau plete din mica gugiumana
Si pusa la o parte, cu fundul lasat rosu.
Iar banii-aveau, pe umeri, in loc de chepenege,
Un lung si splendid contes; la mijloc cingatoarea
Mai lata de matase, cu doua mari, rotunde,
Masive, d-aur copce, s-o pana-n gugiumana.
Iar chiriarhu-n straie de lana umilita,
S-o gluga monahala acoperea carunte
Si cuvioase plete, caci pan’ atuncea inca
Gamfarea bizantina nu corupsese clerul.
“Rau se-ncuiba paganul in tara, badeo Udreo! —
Suspina vechiul Manta; mult s-au stricat boierii!
Ce moliciune mare e-n dumneavoastr-ai tineri!
Pe cand eram eu june s-aleseram cu totii
Din Afumati pe Radul, cand pasa din Nicopol
Venea ca bei al tarii, cinci batalii tot una
Avuram cu paganii si-nfranseram trufia
Spurcatului Mehmet-bei. Ce foc era pe tara!
Cadiu in tot orasul ! Turcime in tot satul!
Junghieri si prada mare! Erau turbati paganii.
Junimea boiereasca p-atuncea avea sange;

Cu mic, cu mare, tara era in arme toata
Si mi-ti facea pe turcul sa ne respecte dreptul.
Turcii d-acum sunt loaze, borfasi, suferiti trantori.
Cati cugetati sa fie cu totii-n toata tara?”
“Sunt multi, uciga-i crucea! — raspunse Dan
vistierul;
Vro trei mii ramasite de la domnii trecute
Ce-n voie de nevoie, prin oarba nepasare
Si moalea carmuire, ramasera in tara
Ca negustori, sa zicem, si-n fapta ca lacuste.
Pe langa ei venira pungasi cu punga seaca,
Acei ce-mprumutara pe hotul de Lisandru
Sa-si cumpere o tara ca sa o poata vinde;
Si spre-a-si lua iar banii, luara in arenda
Veniturile tarii cu oameni dimpreuna.
Si datoria-aceea e rea, mare gangrena,
Din zi in zi tot creste, se tot multesc datornici;
Se-nfipsera in tara ca lipitori marsave
Ce nu le mai smulgi altfel fara sa rumpi si carnea.”
“Le dai un praf de sare d-a neagra ca si ele,
Si-apoi le vezi cum varsa, starcindu-se, al sange”.
Prorupse Rad’ Buzescul c-un eroism sarcastic,
Si rasera boierii c-un ras de razbunare
Ce-anuntia mari fapte.
“Pe langa-aceste fiare, alti vro trei mii ne-aduse
Tot ciuma de Lisandru, sa-i fie, biet, spre paza,
Sa stoarca cu ei tara si sa domneasca-n pace, —
Urma tot Dan vistierul, — caci el le da simbria.”
“Despotul in putere nu e fatal atata
Ca desirata iazma de un tiran molatic, —
Prorupse chiriarhul sorbit in ascultare.

Cea temere vulpeana, cea remuscare crunta,
Ne-ncrederea in toate si frica si de umbra
Il fac uimit s-alerge la simbriasi venetici
Si-n mana le da viata cu tara dimpreuna.
In dreptul lor acuma ei ca p-a lor avere
In lung si-n lat o prada!” “Unde mai pui acuma, —
Urma iar vistierul, p-acestia din urma,
Mariei-sale gvardii, ce din Constantinopol
L-adusera in tara si nu mai vor sa fuga?
Spahiii se-ndulcira la mierea si la untul
Ce cura copioase ca-n raiul ce viseaza
Pagana spurcaciune! Mult le placu viata
Trandava, va gabonda si mult le veni bine
Cu traiul cel usure al celor dinainte
Pungasi, s-adica gvardii ce mi-i af lara-n tara.”
“Noi nu stim ce le place, adaugi batranul,
Nici cum le vine bine. Noi intrebam acuma:
Stau ei dupa tratate? Avem vro legatura?
Se afla vreun ordin al Portii spre aceasta,
Ca-n timpii lui Mehmet-bei ce aducea firmanul?
Ca, daca coconasii nu stiu cu arma-n mana
Sa-si apere mosia si sa-si pastreze dreptul
Ce bunii lor, batranii, stiura, cu-al lor sange,
Sa-l lase-n mostenire pe mari, sante temeie,
Incai sa afle lumea ca ne-am supus de frica.
E vr un fir man al Portii ce nu va sa cunoasca
Tratatele-n fiinta, si noi, biet, nu cunoastem
Nici cum se tine pala, nici cum se-mpumna lancea,
Si d-aia turcul astazi se joaca cum ii vine
Cu casca dorobanta, cu conciul femeiutei?
Aceasta voi sa aflu, sa ne luam de una.”

Atuncea logofatul, mintosul Teodose:
“O, unchiule, raspunse, se stie ca vrun ordin
Nu este de la Poarta a ne calca tratate,
A tine turcii-n tara si a-i lasa sa-si faca
Geamii si locuinte, sa stoarca pe crestinul,
Sa ne batjocoreasca si legea, si credinta,
Sa-si faca jucarie cu viata noastra insasi.
De fata vreun ordin e drept ca nu se vede;
Vedeti insa c-aicea e marghiolie mare,
Ca e hiclean paganul si nu stie de lege.
Incetul cu incetul, se-ntinde mereu turcul,
Si noi astazi de voie, iar maine de nevoie,
Si mai tarziu de frica, sa-i dam ca de la sine,
Stii, una cate una, pana s-or face toate.
Prin colonii urzite, d-o parte crescand turcul,
De alta stand romanul, iti ia astazi copila,
Maine-ti ucide tata, iti spanzura flacaul
De ce sa aiba suflet sa-si apere surora
S-o muma disperata; copilul ti-l turceste,
Pe desfranat ti-i face besleaga, sa momeasca
Pe altii ca si dansul, pana cand, iata, tara —
Curat tara turceasca. Impuneri d-alde astea
Nescrise si piezise cu mult sunt mai fatale
Decat cele d-a dreptul, pana cand mai e sange
De romanel prin vine si vrun boier ca Manta
S-o biata spada-n mana, ca stii unde te afli,
Si ori mori ca romanul, ori mi-ti inveti pe turcul
Sa-ti recunoasca bratul, d-a dreptul re pezindu-l
In sanul unei hurii.” Se bucurau batranii
La vorbele frumoase ce destepta curajul
In inimile june. Cat el de nalt se scoala

Buzescul cel mai mare, ce nu prea vorbea multe,
Si-si spune al sau cuget: “Ce ordin ori neordin?
Vedem cum merge treaba De ici se indrepteaza,
Si colo e-ajutorul.” Si suna teapan pala,
Naltand la ceruri bratul, fierband de razbunare.
“Sunt semne bune! bra vo!” striga banul
Mihalcea.
“Si binecuvantate sa-ti fie ale vorbe”,
Adaugi pastorul, stergand lacrime calde.
“Nu s-au pierdut romanii! striga si banul
Udrea,
Ci stati, sa stim ce facem. Noi ne sculam cu arme,
Si tara e putina, de tot darapanata.
N-ar fi de cuviinta intai sa ne-ntelegem
Sau cu vecinii nostri, sau c-o putere mare,
Sa cerem ajutoare?” “Ce ajutor, nea Udreo?!
Precur ma logofatul Isar cu carte multa;
Nu este la loc vorba: pesemne d-alianta
Ai vr ut s-aduci cuvantul; caci fratele moldavul
Si dincoaci transilvanul e intr-aceeasi stare,
Si toti avem nevoie sa ne intindem mana
In stransa legatura si unul pentru altul
Sa sara spre-ntarire, iar serbul si bulgarul,
De-si simte scapatarea si jugul, scoata arma
Si cauza comuna cu noi vie sa faca.
Asa inteleg lucr ul. Iar daca mergi cu mintea
La neamt sau leah, sau ungur, sa cerem ajutoare,
La astfel de-mprumute e camata prea mare,
Si lipsa d-ajutoare ce nu le mai poti duce!
Nu va-ncurcati cu soangheri si cu puteri de astea,
Ca unii ca acestia or sa ne puie capul

In numele credintei. D-o fi sa scapam astazi
Ca sa cadem iar maine, schimband mereu la juguri,
Sau sa intindem mana, cersind cand ici, cand colo
Scutire si protectii, mai bine, frati, cu turcul,
Mai bine jugul aspru; devie toata tara
Un pasalac in forma: caci tot mai ai d-a crede
Ca poti scapa odata. Despotul d-alta lege,
Ce nu prea stie multe, incai te-nvata minte
Sa poti fi om odata. Sa stiti ca turcul scade,
Caci legea ii e oarba; s-atunci crestinul neted
Isi ia cele pierdute. Eu, zau, ravnesc la grecul,
C-acum e pus prea bine si a scapat de smorfuri,
De titluri bizantine, si nu-i ramase alta
Decat cazute templuri s-aducerea-aminte
De gloria strabuna, servata intr-o limba
Curata si divina; si suveniri c-acestea
Reintregesc popoare. Sa stiti ca ei odata
Or sa mugeasca astfel cum sa-i auza lumea
Si pe temeiuri bune-si vor re-ntari fiinta.”
Se scoala dupa-acesta Calofirescul Radu
Si zice mai d-a dreptul: “Boieri, cu alte vorbe
Imi place mie pala ce-n ambele parti taie
Si luce pe dasupra popoarelor corupte,
Si capul ce se nalta mai sus de apa dreapta
Mi ti-l reteaza iute, sa vie la masura.
E buna, zau, masura, si-n noi capete multe
Le vaz cam tutuiate”. “E buna vorba, tize!
Adaugi si Radul Buzescul din Craiova;
S-a ingamfat boierul, s-a sfemeiat cu totul;
S-a dus acea virtute de suf lete romane,
Ce ii parea batjocuri oricare alte titluri

Ce ies din randuiala anticelor costume.
Marimea cea romana a fost numai in nume,
Ce-si face omul singur, si-n titluri ce posede
Pe-ntreaga demnitate si numai pe persoana-i.
Acum il vezi c-alearga dupa grafii straine,
Sa-si impleteasca coada cu benda baronala
Si cruci sa mi-si atarne p-un piept far’ de virtute,
Sa iasa de vanzare ca marfa necatata.
Boier e meserie de apararea tarii,
Iar nu nobilitate; caci nobil tot romanul
A fost intotdauna, ca cetatean de Roma.
Zau, legiuni atatea ce stinsera dacimea
Nu mi-au venit p-aicea a domina taramul
Sacrat cu al lor sange, ca sa-si re puie-n ur ma
Romanele lor drepturi. De cand pierdu romanul
Orgoliul de sine s-uita a sa marime
Si incepu sa linga straina nobilare,
D-atunci prevaz ca tara e p-a pierzarii cale,
Nu scapa pana-n urma de soarta ce-o asteapta
Si vine drept la vorba cu multa cumpanire
Ce zise logofatul. Protectii d-alde astea
La nepoteii nostri or sa le dea prin piele.
Departe d-aste locuri relatii d-ajutoare!
Si eu prefer mai bine o pala ce te-nfrana
Decat veninul dulce din cupa poleita
Ce-mbata si desfrana s-omoara de tot statul.”
“O, fiilor, sa fie cu dumneavoastra Domnul! —
Mai zise chiriarhul aprins de un dor mare.
Ce buna va e vorba si mintea barbateasca!
De ce nu am putere sa fac sa cugeteze
Pe toti boierii astfel! caci toate le-ati zis bine.

E mare tirania cand, chiara si sincera,
Se da d-a drept pe fata si, nepartinitoare,
N-alege mic sau mare, egali pe toti ii face
C-a cerului dreptate. In ea se-nvartoseaza
Si brat, si piept spre lupta, si suflet se-mbarbata
Spre marea suferinta a crudelor martire
Si-ntreaga scuturare a jugului tiranic.
Ea-ti ia viat’, avere si insasi libertatea,
Iti lupta legea-n fata, te sforta sa o lepezi,
Te cheama la martiriu sa intrevezi stalparea.
Se santifica omul in asprele catene,
Sunt frati in fiare sclavii, se intaresc in Domnul.
Se pietrifica bratul la bandele metalici,
Si cand intr-insul bate otelul tiraniei,
Rascapara scanteia divin’ a libertatii
Si-ncinde inimi, suflet, erou devine sclavul.
E rea acea vulpeana, ascunsa despotie
Ce-n planuri sovaite, c-o mana lunga, lunga,
Sub masca de credinta confrate se preface
Si-ti sapa din temeie strabunul edificiu,
Spoindu-l pe dasupra sa crezi ca iti va bine.
Nu-ti ia a tale drepturi, te face-a i le cede
Corupt, de bunavoie; insuf la-mperecherea,
Discordia din casa, dezbarbateaza suflet,
Dezmaduleaza corpul, iti nalta de modele
Fiinte sfemeiate, iti face si-ti desface
Fundamentala lege, te face sa rupi singur
Strabune legaminte, iti pangareste limba
Si datini si costume; si te orbeste-atata,
Sa-ti placa pangarire si sa-ti conservi, ca naiba,
Drept coarne infamia, sa crezi ca esti si mare

Cand, inger al sclaviei si tarator ca dansa
Si tont, fara simtire, devii singur unealta
A-ti amagi un frate, facandu-ti-l complice
La-ntreaga subjugare, la moartea generala
S-a numelui cel mare
Jug cesta se numeste si fapta a Satanei;
Iar ceealalta este o stare primitiva,
Cel mult salbaticie; e omenirea prunca
Ce are si viata, si viitor nainte.
Salbaticul, barbarul e omul nestiintei;
Si daca te subjuga, cu numar ul te-mpila
Si peste corp domina, iar nu si-ntr-al tau suflet.
Barbarul nu strabate in Roma si Bizantiu
Decat peste coruptii; vandalul, turcu-apare
Ca angel de urgie dreptatii cei din ceruri
Cand omul uita legea; e foc de lamurire
Ce inima prepara sa simta libertatea
Si pretul ei cel mare.
E rau la soare-apune, ca trage-a intuneric,
Dupa apus te-asteapta ca vine miezul noptii;
D-acolo iezuitii prepara tirania,
D-acolo fiare-eterne s-al suf letelor jug.
Tiranii din Europa or sa ne puie capul,
Anticrist n-a sa fie pagan de alta lege,
Crestin va fi, spurcatul! ca-n numele credintei
Altarul sa profane si legea sa o surpe
Cu chiar numele legii
E rau a fi cu turcul; ci iazma e crestinul
Ce iti declama legea ca sa te traga-n cursa:
Cordele de matase usor incolacite
Ce te sugruma-ndata cat vrei sa scapi din ele;

Esti prins si te inghite; ti-e sters din cartea vietii
Si insusi al tau nume. O, fii! cuvantul este
A scutura jos jugul s-a nu-l schimba cu altul
Mai greu si mai durabil. Ia sa venim la capat,
La scopul ce ne-aduna: ce facem noi cu turcul?”
“Rezbel si razbunare!” strigara toti dodata.
“Dar cine ne e capul? — intreaba
Barcanescul,—
Cu cine-avem d-a face? cu turcul si cu voda,
Sau numai cu paganul? Cum am putea strabate
A fi-ntelesi cu domnul s-al trage-n partea noastra?
Sa n-avem doua lupte, caci certele civile
Desfiinteaza natii; de ele tot romanul
Sa-si faca santa cruce, si cat poate sa fuga.”
“Prea bine zici, cumnate, — ur ma vor nicul
Mitrea.
Aici e mult de cuget de unde sa incepem.
Cand te incurci cu domnii, deschide-ti intai ochii
Si-i pipaie la vana. Cunoastem noi lui voda
Si inima, si cuget pe toata-ndoitura?”
Raspunse-atunci batranul, patitul banul
Manta:
“Copii, voda nu este strain, il stim cu totii;
El e Mihai spatarul, e banul al Craiovei;
El a tinut cu tara punandu-si in joc capul,
Cand vrea ca sa-l ucida spurcatul d-Alexandru.
Nu crez sa asurzeasca acum la vocea tarii.”
“Dar, unchiule,-l cunoastem, — urma Isar
mintosul.
Il stim de pe atuncea cand ne mancam amarul
Cu dansul dimpreuna. Dar astazi deh! domneste;

Si stii ca-n timpii nostri domnia n-o ia nimeni
Cu degetul in gura: ce legaturi ascunse
Si ce de mai promiteri pana s-ajunga voda!
Domnia azi d-afara se cumpara si vinde,
Alegerea e forma sau intrigi, violare.
Domnia e arenda pe care iti dai suflet
Si-n care arendasul e una cu pristavul
Ce-a mijlocit vanzarea E bun, biet, tot romanul,
Ci intra dracu-ntr-insul cum s-a vazut calare
Cu buzduganu-n mana”
“Noi sa-ncercam, nepoate”, raspunse banul
Manta
Cu aer de om sigur.
“Ce facem asta-seara? — prorupsera
Buzestii, —
Se pune juramantul?”
“O, fii, vream mai nainte un sot nou a
propune”,
Raspunse chiriarhul.
“Tatuta! Suntem siguri, — urma greu banul
Udrea, —
Ca noul nostru frate e om de omenie,
Roman sa pui credinta, cand ni-l propune-o data
Pastorul nostru insusi.”
“Cu totii suntem siguri; dar cine-e? Cum il
cheama?”
Strigara iar cu totii.
Atuncea chiriarhul cata la banul Manta
Si ii facu cu capul sa nu mai piarza timpul.
Se scoala banul Manta si trece-n sala mare;
La usa cea din dreapta respectuos s-arresta

Si-ncet de trei ori bate. Dinantru il intreaba:
“Sunt toti?” “Toti!” ii raspunde si usa se deschide.
Indata, drept si sigur, un mare om propasa
Si repede-si arunca ochire acvilee
Si pasa drept la jetul ce sta naintea crucii.
Un stat inalt si nobil, un port de majestate,
O frunte mare, scoasa, ce cugeta departe,
Scanteietori ochi ageri, sprancene ebenine,
Un nas roman, o buza pacefica, ridenta,
O barba martiala, un piept ce sparge soarta
C-o tare patienta si brate musculoase.
Tunica car mazie de catifea deschisa
Cu ghinde, frunzi de aur la piept si-n jur pe poale,
Cadea p-o-mbracatura colana stramt pe pulpe,
Pe care coturni bellici rosea pan’ la genunche
Cu pinteni d-argint ageri. O copca scanteinda
In suma de brillante strangea a lui centura
Ce talia pronunta. De dansa-n partea dreapta
O pala stralucente sub mana tare-appande,
E si-mpumnat manerul. Mijloc si late spete
Si umeri se deseamna sub manta purpurie
Si larga si usure, in copci ca doua stele
Cavalereste prinsa. De gat decora pieptul
Colana cea de aur. O pelerina neagra
De samuree piele cadea rotund pe mijloc.
Un coif avea in dreapta, in loc de gugiumana,
Drept bellica emblema; ne-ncinsa-i era fr untea,
Si capul drept si liber; descoperite plete
Cadeau pe pelerina, ca dansa negre, lucii,
Eroic onduloase.

O cugetare scurta umbri cretindu-i fr untea;
S-apoi, decis cu totul, atinta pe ban Manta:
“Sa vie, badeo Manta!“ Si banu-ndata pasa
In stantele din stanga, si-ndata iara iese
Cu chiriarhu-n sala. Acesta se inclina
Si sacrele vestminte cu pietate-nveste,
Plecat pe cap isi pune pontificala mitra
Si-n dreapta isi ia carja.
Iar trece banul Manta in stanta adunarii
Si-n treacat ceva spune feciorului din casa.
Intrand: “Boieri! — le zice, — pastor ul in vestminte
La juramant ne cheama; si noul sot asteapta
Unire sa conjure.”
Cu totii trec in stanta intrarii si vecina
Cu sala solemnela. Ban Manta face semnul,
Feciorul trage coarda, cortina se deschide
Boierii impreuna vad toti pe insusi voda!
Toti repede pun mana si-mpumna strans manerul;
Dodata-ndoit cuget ca fulger ii strabate:
Si tradamantul negru, s-a planului plinire.
Ardeau faclii sacrate, splendoarea era mare !
Uimiti erau boierii la umbra de lumina.
“Incoa, boieri! — le zice asigurat eroul, —
Cu voi aveti un frate ce sta naintea crucii,
Simbol crestin de chinuri, de moarte, de martiriu
La care el se-nchina spre mantuirea tarii.
Curajul ce va-nsufla, ardoarea generoasa
Si piepturi credincioase, si bratele romane
Imi sunt prea necesare la multa mea vointa
Si fapta ce-ntreprindem Veniti: eu sunt al vostru,

Si voi a mele scuturi. Pe santul evangeliu
Eu va anunt de bine: o soarta ne asteapta
S-o glorie comuna. Veniti, c-a mea chemare
Va aduna aicea.”
“Dar, fiilor, — prorupse Eftimie zelosul, —
Prepusuri la o parte! e mare domnul tarii:
Aceasta adunare s-unire intr-un cuget
Nu este a mea fapta, e planul sau ce insusi
L-a conceput in Domnul; el insusi ma trimise
Si-mi dete-nsarcinarea sa va cunosc virtutea
Si dorul pentr u tara.”
Tu, muza, spune-mi svolul, entuziasmul mare
Si focul ce s-aprinse in inime romane,
Ce rechema acuma senaturile Romei,
Ce se lupta cu soarta si-ntemeia marimea
Imparatesei lumii. Rapiti erau boierii
In marea bucurie: li se parea-nceputul
La fericitul termen. A lor minte strabate
Pe aripe de flacari in glorioasa cale
Ce duca le deschide. Vin toti in jurul mesei;
Ban Manta-aduce steagul cu acvila romana,
Cruceata-mparateasa, cu Constantin augustul
Ce-ardica-n triumf crucea cu mama-sa Elena:
Semn mare ca triumfa cel inchinat la moar te.
Cu tarea-i mana stanga eroul scoate brandul
Ce fulgera-n tot latul si punta o depune
Pe masa spre-nchinare. Ia steagu-n mana dreapta.
Trag sabii toti boierii, si suiera otelul,
Si punta se depune respectuos pe masa,

Onoare de osteni.
Ce semana eroul, o, muza sinaita
Ce-ncorporasi intruna popor ul Israel,
Dand natiei un nume, un suflet s-o viata?
Fiinta muritoare pe Mihail-arhangel
Nu l-a vazut vrodata cu sabia de flacari;
In mijlocul de angeli cand jura-n cer credinta
Si curata-empireul de impiile duhuri.
Imaginati acuma pe Mihail al nostr u,
Cu gladiul in mana intre romane piepturi,
Ca jura razbunare si curatirea tarii
De crimele pagane, si veti putea-ntelege
Cereasca curatire, pe cat poate icoana
Material aduce ideea spirituala.
Pastorul ia in mana faclie arzatoare,
Si-ntr-insul intra spiritul cel datator de viata
Popoarelor cazute.




Comentarii

Nume (obligatoriu):




Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Mihaida pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Politica de confidentialitate





Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani