| |||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||
DA... NEBUN!
Despretuiesc onori, avere; De slava m-am hranit destul! Alt orizont privirea-mi cere: De-asa nimicuri sunt satul!
Sa nu-mi azvarle-atotputintii Nici o favoare... Nu! n-o vreu! Am o comoara-n fundul mintii; De-ajuns imi sunt acuma eu!
Trec astazi ignorat prin lume, Dar, trainic, las in viitor Un semn, o glorie, unnume Acestui imbecil popor!
Sa lingusesc telurici patemi? Reptila eu?... Prea mandru sunt!…
Apollo calea demna-arate-mi Pe-acest tampit, senil pamant.
Multime bruta si ingrata! Cu-a mea cantare nu putui In viata-mi sa te misc o data... Si-odat ... o sa-mi ridici statui.
“A! esti nebun!” mi-au zis miseii. “Da, sunt nebun!” raspuns-am eu… Ca voi strigau si fariseii Crucificand un Dumnezeu!
Tenebre fara fund ma-nghita, De-oi face din divina harfa O palida prostituata Si din cantarea mea o marfa!
Pe coardele acestei lire, Voi intona un cant sublim: Poet sunt! nu voi umilire... Poetii... nu ne umilim! Autor: Ion Luca Caragiale Poezia DA... NEBUN! de Ion Luca Caragiale
| |||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
| | Copyright © poeziile.com | Home | Contact | | |||||||||||||||||