Filozoful blagomirea

Filozoful Blagomirea tine-n mana adevarul,

Si de-aceea se munceste a seca tot calimarul

Si-a schimba cerneala neagra intr-un foc aprins defraze,

Care-n veci de veci sa deie intunericului raze

Si sa lumineze mintea robilor si celor schiopi,

Osanditi sa rataceasca sau mereu sa dea in gropi.

Cat mult bine poate face cu-un nimica Blagomirea!

Dac-ar sti ce o asteapta, negresit ca omenirea

Ar veni la Blagomirea implorandu-i sa consume,

In hartie si cerneala, cat de mult, oricate sume.

Numai sa-i arate-ntregul adevar adevarat,

Dupa care pan-acuma ea-n desert a alergat.

Far-aceasta rugaminte, Blagomirea-ntr-una scrise,

Pana cand - vai, tarii noastre! - ochii-i pe vecie-nchise

Multe-s operele sale, cam vreo suta de volume

Despre legile eterne si stapane peste lume,

Dar cuprinsul lor e simplu: Blagomirea s-a muncit

Ca sa spuie“Tot e totul” si sarmanul a murit