Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Noaptea invierii

Vezi toate poeziile poetului
Notita explicativa Nota - in momentul cand cronica mea este deja culeasa la tipografie, un amic imi spune ca i se cam pare a fi citit odata o novela ceva cam asa. Acum e prea tarziu ca sa mai schimb subiectul. Nu voi putea fi acuzat de plagiat, caci mai la urma subiectul nu e atat de important in arta cat este de importanta tratarea. Vedeti, de exemplu, in pictura sau in sculptura de cate ori nu s-a tratat acelasi subiect, fie profan, fie sacru, de diferiti artisti, si n-a mai facut nimenea gura. Am incercat dar si cu sa tratez in modul meu original un subiect care poate 1-a tratat si un altul. De unde stii? poate am avut norocul sa fac mai bine. in fine, ori si ce puteti zice de novela mea; un lucru ramane netagaduit: ce stil! ce limba! ce limba romaneasca! Ei? Apoi, daca e limba frumoasa, ce mai poftiti? [1896]






Daca literatura este, in adevar, o arta, atunci se intampla cu dansa in deosebire de toate celelalte arte, un lucru foarte ciudat.
Sa vedem.
Toate artele cer de la om o stradanie mai mult sau mai putin indelunga. Muzica, pictura, sculptura, architectura, teatrul, pana si calaria, trebuiesc invatate incet-incet, ani intregi. Cu cat le invata omul si le patrunde, cu atat descopere ca-i mai ramane inca mult de stiut; asa, s-a zis cu drept cuvant, ca viata este prea scurta si arta prea lunga.
Toate - afara de literatura.
Literatura este o arta care nu trebuie invatata; cine stie cum din litere se fac silabe si din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face literatura.
Deosebirea acestei nobile arte de celelalte se poate compara cu privilegiul de odinioara al claselor aristocratice; cand intra copilul nobil in armata, intra dintr-odata cu un grad inalt; nu-i trebuia, pentru ca sa ajunga polcovnic, nici vechime, nici practica, numele lui era de ajuns pentru inaintare.
Asa e si-n literatura; ai invatat alfabetul, poti fi literat. Aminteri, nici nu s-ar explica progresul si bogatia de producere a acestei nobile arte la noi.
intrebati pe un muzicant, pe un pictor, pe orice alt artist, om matur: in cata vreme ai invatat d-ta arta dumitale? Are sa-ti raspunza, daca e adevarat artist, aproape invariabil: «In foarte mult timp, vreo douazeci de ani, si tot nu o stiu bine». Dar ia intreaba si pe un june literat, in cat timp si-a invatat arta; are sa-ti spuna: «Domnule, literatura nu se invata; talentul este suficient; am talent, prin urmare am tot ce-mi trebuie ca sa fiu un literat desavarsit».
Si astfel vedem ca lumea paraseste artele ingrate, care reclama atata bataie de cap pana sa le inveti, si ca tinerimea toata da navala in ogorul literelor, pe atat de comod pe cat de nobil.
Dar nu numai pe calea producerii literatura nu-i exigenta, ci si pe calea judecarii producerilor.

Este in ajunul invierii.
Natura, ca o mireasa rapita, care a dormit vrajita in lanturile de hiata ale unui crud urias rapitor, se desteapta fericita, gratioasa, iandra, la mangaierile dulci, duioase, molcome ale tanarului si ierbintelui sau mire care o cauta de mult, care a regasit-o in sfarsit, si are vine sa dezlege vraja de ghiata cu farmecul unei sarutari de foc. •ste tanarul si zburdalnicul copil favorit al lui Paste-imparat, este iinunatul fat-frumos April cu parul auriu, care o ia in brate pe dormita fecioara, o alinta, o leagana, o mangaie si, cu mii si mii de sarutari, una mai inflacarata decat alta, o recheama la o noua si stralucitoare viata!


Pretutindeni este o misuiala, o forfoteala, o fierbere, o pornire de trai proaspat: ruguri verzi, flori de toate firele de tort ale curcubeului, musculite sagalnice, gandacei nebunateci Ce viata si ce veselie in totul si in toate! Totul traieste, toate se bucura.
O! primavara, junetea anului! O! junete, primavara vietii! O! noua si sublima antiteza!
Si pentru ca aceasta sarbatoare a lumii intregi, cand praznuim regasirea si reinvierea copilei de imparat de catre mirele sau. fat-frumosul April, feciorul favorit al lui Paste-Imparat, sa fie vrednica de asa parinti si asa copii, Cerul, parintele fecioarei, plangand de bucurie, arunca mana bogata din ochii sai pe tarinele si ogoarele muncite cu sudoarea fruntii harnicului si neobositului plugar, prietenul totdeauna credincios al Zorilor, al Namiezii si al Amurgului, iar tunetele largului vazduh vestesc, in chip de biruinta imparateasca, tutulor popoarelor si semintiilor isprava mirelui April, redesteptarea miresei lui fecioare!
Christos a inviat! vom zice maine. Adevarat a-nviat! vom raspunde tot noi. Da! A reinviat natura, a reinviat viata si celor din mormanturi viata daruindu-le! O zi frumoasa, mareata; sublima va fi ziua de maine pentru toti - pentru toti afara de Leiba Zibal, hangiul de la Podeni.
Cine este acest Leiba?
Este un jidan, un om, prototipul rasei lui in veci persecutate pentru defectele ei sociale, las, fricos, slab, temandu-se si de o umbra si urand pentru aceasta pe romani, pe cari-i numeste, in jargonul sau barbar, Irifene goi, adica infideli spurcati, tocmai pentru ca sunt energici, indrazneti, nepasatori si voinici. El vede in indrazneala si voinicia lor o amenintare vesnica pentru lasitatea sufletului lui pururea clatinat de frica, de spaima, de groaza. El este in mijlocul romanilor ca o hiena, fricoasa desi cruda, in societatea leilor bravi si incapabili de lasitate.
Dar sa lasam aceste consideratiuni si sa facem cititorului portretul lasului nostru erou. Iata singurul caz, in care un las poate fi erou.
Mic, slab, pipernicit, nervos, bolnav de friguri, el e cuprins de o nedescrisa groaza la apropierea noptii invierii, fiindca stie bine ca, in noaptea aceasta, un talhar are sa-l calce ca sa-si razbune asupra lui. Acela care va veni peste noapte, care trebuie sa vie, se cheama Gheorghe; el a fost odata sluga pripasita de pe drumuri la hanul jidanului. El era un om fioros, si hangiul stie ca, odata cazut in mainile lui Gheorghe, nu mai poate fi scapare pentru el. Acela, om rau si crud, il ura pe hangiu de doua ori, si ca de un vrajmas si ca de un crestin. ii promisese ca are sa vie, si acum jidanul il astepta.
Pana acolo mergea groaza lasului jidan, ca visa ziua-n amiaza mare ca cineva il ataca, in fata lumii intregi, ca un nebun furios vine in fata unei mari multimi de oameni sa striveasca, sub ochii lui, capetele copilului si balabustei lui unul de altul si sa le confunde ca pe niste oua moi. Teribil! Oribil! infiorator!!
Atunci se destepta
Dar iata ca sosea si dilijenta cu doi studenti, cari mergeau sa faca Pastile in provincie, in familie.
De ce sosise astazi dilijenta asa tarziu?
La tactul postii, de unde trebuise sa ia cai odihniti, se facuse un omor, mai bine adica cinci omoruri, si se furasera patru cai. Era teribila, infioratoare, oribila, infatisarea teatrului crimei. Aceasta o putea afla Leiba Zibal de la cei doi pasageri, studenti, cari, ospatand sub umbrar, discutau despre crima in genere, foarte emotionati de cele ce vazusera. Ei erau doi din acei tineri cari inteleg nazuintele unei lumi viitoare, cari, la lumina stiintei, vad pasurile si nevoile societatii si, suferind de suferintele altora, dorind dorintele tutulor, cred si spera fntr-o lume mai buna, mai frumoasa, mai adevarata, mai justa, mai echitabila. Ei erau amandoi de unanima parere ca in o mai buna organizatie economica, in o organizatie sociala care sa nu mai lase nimica de dorit, crima nu va mai avea loc si prin urmare va trebui sa dispara de tot, sau mai bine zis sa nu mai apara deloc.
Desi jidanul nu intelegea bine teoriile inalte economico-sociale ale celor doi tineri altruisti, el, in egoismul sau, intelegea instinctiv ca, in organizatia actuala, care e inca foarte departe de idealul lor sublim, aheorghe poate sa-i faca peste noapte ceea ce talharii ceilalti facusera dimineata trecuta la tactul postii.
De aci, indata dupa plecarea dilijentii, ramanand singur, pe 'nserate, fricosul jidan intra intr-o grije omoratoare. Se puse sa incuie lanul si sa se inchida inauntru ca intr-o cetate, de unde sa reziste in uptul capului la atacul lui Gheorghe.
Asa, inchis in cetatuia lui, ca un senior din evul-mediu, care stie :a are sa fie atacat de un maret suveran insotit de o puternica oaste, el isteapta prins de frigurile groazei Noaptea a sosit.
Intr-un tarziu, iata soseste si momentul oribil. Talharii, cu jheorghe in frunte, incep atacul cetatuii. Ei au un plan lesne de inteles: sa faca patru gauri cu un burghiu mare in scandura groasa de stejar a portii; pe urma, cu un ferastrau, sa uneasca toate gaurile, si, cand acestea vor fi toate unite, patratul dintre ele sa-l traga afara, apoi, prin locul ramas gol, unul sa introduca mana inauntru, sa apuce barna, care inchide poarta, s-o dea-ntr-o parte, sa deschiza poarta de perete, si sa intre la jidan, sa-l apuce in culcus.
La aceasta inchipuire, jidanul, care urmarea dinauntru, dardaind de groaza, ce se petrecea afara, fu cuprins de toti fiorii: era pierdut! era fata-n fata cu moartea neimpacata, moartea pe care forte nu inconstiente i-o preparau cu toata rafinata cruzime de care numai omul este capabil.
Care va sa zica, e prins in lat, in lat! «in lat! Iehova!» zise jidanul in sine in lat! Si atunci, se batu in piept si se ruga, ca si cum ar fi cerut lui Iehova o inspiratie de mantuire.
«in lat!» mai zise el o data. Apoi dupa o zguduitura teribila, incepu sa zambeasca sardonic.
«in lat! in lat! las' sa ziche el!» si, galben, desfigurat, abatut, zdrobit, torturat de groaza apropiatei morti, disparu pe furis iute in intuneric
Putin apoi, aparu iarasi.
Jidanul era acum gata. El combinase astfel planul sau: o franghie lunga legata cu un capatai de un butuc al garliciului pimnitei; la o potrivita lungime, pe unde era sa dispara patratul scobit, un ochi pe care il tinea deschis cu mana stanga, in timp ce, cu mana dreapta tinea strans celalalt capatai. La momentul dat, jidanul da drumul ochiului si, apucand repede cu amandoua mainile capataiul liber, cu o smucitura suprema trage inauntru bratul intreg.
Se intelege ca tovarasii banditului prins astfel il parasira in fuga mare: se stie ca banditii in genere sunt lasi! Uf! Jidanul scapase: era triumfator!
Jidanul se repezi in dugheana; lua o lampa si o apropia de mana captiva. Atunci mana simti, si aceasta simtire dete jidanului o
inspiratie diabolica.
El intra iarasi in dugheana, cuprins de o noua dardaiala de friguri; lua o faclie mare, o aprinse si o fixa sa arza subt mana banditului, care nu l-ar fi crutat pe el.
Era acum, nu numai salvat, era chiar razbunat!
Da! dar Dar era nebun!

Spaima pe de o parte, multumirea si emotia triumfului pe de alta ii ratacisera mintile
Nebun! caci atunci cand propria lui balabusta si toti taranii, cari, natural, de la inviere veneau la carciuma, l-au intrebat: «ce s-a petrecut, jidane? ce este?» el, cu privirile pierdute, vagi, ratacite, le raspunse ca el nu e jidan, ca el merge la Iesi sa spuna rabinului ca el e crestin, fiindca el a aprins o faclie lui Christos in noaptea invierii!
Si a si pornit sa plece spre Iasi.
Se facea ziua, ziua Pastilor.
Natura, ca o mireasa rapita, care a dormit vrajita in lanturile de ghiata ale unui crud urias rapitor, se destepta fericita, gratioasa, mandra, la mangaerile dulci, duioase, molcome ale tanarului si fierbintelui sau mire, care o cautase de mult, care o regasise in fine, si care venea sa dezlege vraja de ghiata cu farmecul unei sarutari de foc. Era tanarul si zburdalnicul copil favorit al lui Paste-imparat, era minunatul fat-frumos April cu parul auriu, care o lua in brate pe adormita fecioara, o alinta, o legana, o mangaia si, cu mii si mii de sarutari, una mai inflacarata decat alta, o rechema la o noua si stralucitoare viata.
Pretutindeni, o pornire, o fierbere, o forfoteala, o misuiala de trai proaspat: muguri verzi, flori de toate firele de tort ale curcubeului, musculite nebunatice si gandacei sagalnici!
Ce viata si ce veselie in toate si in totul! Totul traia, toate se bucurau!
O! junete, primavara anului! O! primavara, junetea vietii! O! sublima si mai ales noua antiteza!
Si pentru ca aceasta sarbatoare a lumii intregi, cand se praznuia regasirea si reinvierea copilii de imparat de catre mirele sau fat-frumos April, feciorul favorit al lui Paste-imparat, sa fie vrednica de asa parinti si asa copii, Cerul, parintele fecioarei, plangand de bucurie, arunca mana bogata din ochii sai peste tarinele si ogoarele muncite cu sudoarea fruntii harnicului si neobositului plugar, prietenul totdeauna credincios al Zorilor, al Namiezii si al Amurgului iar tunetele largului vazduh vesteau, in chip de biruinta imparateasca; tutulor popoarelor si semintiilor isprava mirelui April, redesteptarea miresei lui fecioare!
«Christos a inviat, jidane!» ziceau vesel romanii.
«Adevarat a-nviat!» raspundea nebun jidanul.
Da! reinviase natura, reinviase viata, si celor din mormanturi viata daruindu-le.

O zi frumoasa, mareata, sublima era aceea pentru toti, chiar pentru Leiba Zibal, hangiul de la Podeni!




Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Noaptea invierii pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe

Politica de confidentialitate





Copyright 2019 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani