CREPUSCUL LA TOMIS
Pe mare-n asfintit...
Si vantul
Imi poarta barca pe cararea
Pe care soarele si marea
Se-mbratiseaza cu pamantul!...
Din larg,
Ca niste mici fragmente
Desprinse din albastrul infinit,
Inamoratele sirene
Apar cu gesturi indecente
Si-n cinstea mea incep sa-noate
Pe spate,
Cu cate-un far aprins sub gene,
Ce-mi lumineaza-n asfintit
Temutul semn de intrebare
Cu care marea m-a-nfratit...
Iar eu —
Pornit in cautarea
Fr umosului din suf le t
Si din rime —
Un vagabond pe care marea
M-a scos de par, din adancime
M-avant din nou in infinit...
Si convertit
De dragul unei simple jucarii,
M-agat cu mainile de astr ul
Ce ca un pescarus ranit
Isi moaie aripa-n albastrul
Crepuscularei agonii!...
Autor: Ion Minulescu
Poezia CREPUSCUL LA TOMIS de Ion Minulescu
|
