IN CINSTEA CELEI CARE A PLECAT
Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Ca Dumnezeu face ce vrea...
O noapte ploua-n cinstea mea...
O noapte ploua-n cinstea ei...
Azi-noapte, insa, a plouat
In cinstea celei care-a plecat!
A plecat?...
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea —
A plecat altcineva!...
Dar cine-a fost nu stim nici noi!...
Stim doar c-am gazduit-o amandoi
Si-am gazduit-o fiindca ne-a placut.
Pesemne Dumnezeu asa a vrut!...
Ca sase saptamani in sir,
Din ziua cand ne-am intalnit,
O clipa nu ne-am despartit...
Si le-am trait la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei —
Parfum de trandafir!...
A stat cu noi,
Si-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buhara,
Ca doua maini intr-un manson.
Ca doua flori de crin pe un blazon!...
Si totdeauna-am fost asa —
Ea tot cu noi,
Noi tot cu ea...
Si totdeauna-am fost la fel —
Un trio de violoncel.
Cu care ea ne sincopa,
Ne-ndepar ta,
Ne-apropia
Si, mana-n mana cu-amandoi,
Se destrama
Si se-ntregea
Cu fiecare dintre noi!...
Si totusi...
Iat-o c-a plecat!...
De ce-a plecat?...
Nici Dumnezeu nu stie!...
Stim doar atat —
Ca n-are sa mai vie
Chiar dac-ar fi s-o-ntoarcem iar din drum!...
Si norii plini si grei de-o ploaie noua
Au hotarat solemn sa nu mai ploua
In cinstea nimanui de-acum!...
Autor: Ion Minulescu Poezia IN CINSTEA CELEI CARE A PLECAT de Ion Minulescu
|