ROMANTA MORTULUI
Paznucul mi-a-nchis cavoul
Si-am ramas afara-n ploaie...
Paznicul mi-a-inchis cavoul
Si-am ramas sa-mi plimb scheletul
Pe sub salciile ude,
Ce ma cheama
Si se-ndoaie
Sa-mi sar ute golul negr u ce-mi pluteste in orbite,
Sa-mi sar ute alba frunte —
Fr untea ce-mi stia secretul
Aiurarilor traite —
Si sa-mi stearga de pe oase picaturile de ploaie...
Paznicul mi-a-nchis cavoul si-am ramas in ploaie-afara.
Si-am ramas sa-mi plimb scheletul printre albele cavouri
Unde-ai nostri dorm in paza lumanarilor de ceara —
Si-am ramas sa-mi plimb scheletul pe potecile pustii
Si pe crucile de piatra sa cetesc ce-au scris cei vii.
Si-am cetit...
Din departare, vantul mi-aducea ecouri
Ne’ntelese, de orchestra
Si de voci ce canta-n cor —
Cei ce-aveau sa moara maine
Beau in cinstea mortilor!...
Vantul mi-aducea ecoul bucuriilor din lume
Iar “regretele eterne” scrise-n josul unui nume
Lacrimau.
Ducand in albul picaturilor de ploaie
Aurul lipit pe cruce!...
Printre albele cavouri
De sub salciile ude,
Ce ma cheama si se-ndoaie
Sa-mi sarute alba frunte,
Ratacesc de-atata vreme —
Paznicul mi-a-nchis cavoul
Si-am ramas de-atunci afara!...
Unde-i paznicul?
Sa vina,
Sa ma vada,
Sa ma cheme,
Sa-mi deschida iar cavoul
Si s-ador m din nou in paza lumanarilor de ceara!...
Autor: Ion Minulescu
Poezia ROMANTA MORTULUI de Ion Minulescu
|
