A DOUA ELEGIE
In fata mea, la masa, baiatul meu citeste
Cu fruntea incretita putin de incordarea
Ce-l face sa urmeze povestea. Raza lampii
Usure il atinge pe par balai si geana
Lui lunga da o umbra. E fiul meu. Deasupra-i
Ma vad copil, de-o varsta, in cadrul de-altadata.
Citesc si eu la lampa. Mi-e fruntea incretita
Putin de incordarea povestei incepute.
Am par balai. Am gene prea lungi, umbrind privirea.
In ape limpezi ramul mai bine nu-si raspunde
De cum viata noua oglinda poza veche.
Sunt eu acel din fata? E el cel din perete?
Cum? Glasul meu de-atuncea imi spune astazi: tata.
Dar vremea? Unde-i vremea? O caut, si e lipsa.
Sunt ca un om ce urca pe munte si se-opreste
Sub zid de stanci sa strige ecoului un nume,
Si-nfricosat aude ecoul ca-i arunca
Alt nume. Unde-i vremea? Unde s-a dus? Sa vie.
Cenusa sa i-o scurga clepsidra. Calendarul
Sa-si lase-n vantul toamnei iar foile fosnite
In drumul ei. Tictacul ceasornicului bata
Cu inima-i de-a valma in pieptul meu. In sange
Vuiasca valu-i vajnic. Dar unde e? Sa vie.
Cu par balai in fata-mi, copil, citesc sub lampa.
In poza din perete, cu par balai, citeste
De-atatia ani baiatul meu mic. Sa vie vremea!
Sa izvorasca tainic si turbure sa curga
Intre copilul de-astazi si cel de ieri. Ce singur,
Ce nesfarsit de singur, astept aici. Stiu: totul
M-a parasit. Sunt singur in trupul meu, cum singur
Sta Robinson Crusoe intr-un ostrov pe mare.
Chiar fiul meu cu ochii-mi nu poate sa-mi zareasca
In varful de prajina semnalul-nalt, de panza,
Cum flutura, cum cheama. In zare, nimeni. Vremea
Cu fumul ei de-o clipa pe cerul vesnic. Marea
Si marea, iarasi marea, si marea pretutindeni.
Zadarnic. Nici o punte. Da-mi mana. Ce departe
Mai tremuri. Tine-mi mana. E mana mea. Sunt singur.
Autor: Ion Pillat
Poezia A DOUA ELEGIE de Ion Pillat
|
