BALTA
Coclindu-si putregaiul si apele amare,
Zariram in arsita cumplita, de amiaz
Pe Baragan, departe, lucirea unui iaz:
Opala moarta prinsa intr-un inel de sare.
Ti-am spus pe tarmu-i; — ”Balta aceasta ma-nfioara.
Nu tremura pe dansa nici cer, nici nor, nici zbor,
Si sub povara sura si grea de cositor
Oglinda ei nu simte lumina din afara.
Nici salcia pe maluri frunzisul nu si-l plange,
Nici nufarul pe apa nu rade alb in stuf.
Pe maluri ning scaietii zadarnicul lor puf,
Pe apa ca un blestem pustiul se rasfrange...”
Lumina serii insa se raspandi pe iaz,
Si se facu din apa murdara o gradina
In care cresc din fire si pete de lumina
Zambile, si lalele, si roze de Siraz.
Si cand albastrul noptii ne-aduse micsunele
Pe pajistile apei si lin le-a rasfirat,
Cand cerul, pentru clipa de taina, si-a lasat
Pe-aleile lichide prundisul alb de stele,
Noi in genunchi cazuram... Petale cu petale,
Din balta cea mai trista gradina ai facut.
O, Doamne, infloreste si bietul nostru lut
Cu raza pogorata din darurile tale.
Autor: Ion Pillat
Poezia BALTA de Ion Pillat
|
