ELEGIE IN FATA MARII
In fata marii iata-ma, in fata
Desavarsirii cerului pe ape
Fara sfarsit... Dezgranitarea iat-o,
Si sufletul cu aripa de spuma
Pe valuri vii, vestind vuirea verde-a
Furtunilor, sub norul de cerneala,
Venind din zari. In fata marii stau ca
Un stalp de lut. Pe talpi purtand tarana
Ogorului, pe frunte praful holdei,
In sange neamul mortilor ducandu-l,
Aici, pe tarmul vechi de unde-ncepe
Samanta vantului pe brazda apei,
Si jocul norilor, si zbor de stoluri
In unghi deschis cu vremea si cu visul.
Ce-mi poate-aicea secera, si sapa,
Si plugul tras de opintirea vitei?
Aici ce-mi folosesc grau si secara?
Stau si privesc, ajuns la capataiul
Pamantului din mine. Singur, fara
Mostenitor ca sa-mi adune sarea
Durerii de pe apele amare.
Stau si socot, infipt cu radacina
Piciorului in huma grea, cu frunza
Mea sloboda pe vanturi. Pescarusii
Furtunilor se duc tipand. Stau stanca
In murmur lung de valuri prabusite
Si tot ascult, pe tarmul cel din urma,
La glasul mortii si la glasul marii.
Autor: Ion Pillat
Poezia ELEGIE IN FATA MARII de Ion Pillat
|
