INALTAREA
Pe miristi, cer de toamna a navalit in vara.
Lumina lasa aur pe coarnele de plug,
Pe boii suri ca praful, pe fierul de pe jug,
Pe brazdele de umbra, din care, alba, zboara
O barza plutitoare, purtand amurg in cioc
Catunelor pitite sub dealuri de sineala...
Plugarul sta cu talpa infipta-n indoiala:
Comoara e? Caci vede o limba ca de foc
Sporindu-si jaragaiul pe tarini si, albastra,
Suind precum se suie din hornuri, iarna, fum.
Cadelnitara crinii catuie de parfum
Si s-a deschis in ceruri, prin nori de-argint, fereastra
Si, zugraviti ca-n lemnul din vechi troite, iata,
Pe duhul sfant, pe tatal, pe fiul — cate trei,
Si iata pe Maria urcandu-se la ei
Pe scara unei raze ca dansa de curata.
Taranu-si face cruce cu dreapta si se-nchina
Smerit cum se cuvine icoanelor. Apoi
Porneste brazda dreapta c-un plug cu patru boi,
Pe cand usor se pierde Maria in lumina.
Autor: Ion Pillat
Poezia INALTAREA de Ion Pillat
|
