MONAHUL LA CAPRE
A fluierat un tren departe,-n vale —
De-aci la el ce multe veacuri sunt!
Sub munte, unde schitul se pravale,
O toaca suna si-a tacut in vant.
Atata tot — pe cerul nalt eretii
Cununa torc din zborul nemiscat
Poienii ce atarna pe peretii
De stanci taiate-n piscul detunat.
Monahul ros la capre sta de paza,
Salbaticit, slabit de-asa pustiu —
Singuratatea singura-l vegheaza,
Dihaniile din codru de-l mai stiu...
Si-acum cand umbre pe furis, in taina,
Lungesc pe jos copac langa copac,
Vin caprele, se freaca de-a lui haina
Ca de-un gorun cu coaja de siac.
Prin sfesnice domnesti de flori de naiba
Zareste satul, casa cu livezi,
Si fata alba ca o iada alba,
Si ochii-i verzi ca firul ierbii verzi...
Si mana aspra mangaie alene
Blanita iedei si se pierde-n ea —
Si parca muiereste ard sub gene
Priviri viclene ca ispita grea.
Dar tapul negru si barbos, deoparte,
Chioras aprinde galben ochi de drac —
Pe cand mesteacani albi, ca intr-o carte
De basme, din penumbra se desfac,
Rasar — arhangheli mari — prin amurgire
Cu aripa si sabie de foc,
Pe cand monahul cel iesit din fire
Ca la icoana bajbaie pe loc.
Autor: Ion Pillat
Poezia MONAHUL LA CAPRE de Ion Pillat
|
