ODIHNA TATII
Bunicul meu aicea se odihnea odata.
Pe banca de lemn rustic asaza-te si tu,
Fetita mea, pe locul in care-n vremi statu
Si mama — o fetita ca tine — cu-al ei tata.
Priveste dealul unde trairam in trecut,
Si capul drag pe bratu-mi proptit, asa, ti-l lasa.
Incape toata via si vechea noastra casa
In sufletul tau tanar din alte vremi facut.
Departe pe zavoaie un tren isi pierde fumul
Ca o naframa care se schimba-n porumbei...
Nu fumul, viata piere — si pasii mei mai grei,
Ecou de-acum, urmeaza pe-ai tai usori pe drumul
Pe care si bunicul cu mama-mea venea.
N-auzi cum suna pasii lor de odinioara?...
Pe sub castanul mare, in seara ce coboara,
Sa-i asteptam sa vie cu noi, fetita mea.
Autor: Ion Pillat
Poezia ODIHNA TATII de Ion Pillat
|
