PADUREA DIN VALEA MARE
O simti deodata toata, cu o cutremurare,
Cum stapaneste peste micimea ta de om,
Cu mii de trunchiuri albe si cu un singur dom
Frematator — padurea de fagi din Valea Mare.
Aicea omenirea te lasa pic cu pic:
Incepi de traiu-ti silnic si stramt sa te desferici,
Inveti, uimit, sa intri in codri ca-n biserici
Si ca mai sfant pe lume nu poate fi nimic
Decat aceasta pace in razele-nserarii,
Cand se tarasc, alaturi de netede tulpini,
Din arborii aievea alti arbori mai senini,
Sub frunzele cu glasul dumnezeiesc al marii,
Si cand, legandu-ti pasii de cale, te-ai oprit
Sub fagii nalti, in templul adevarat al firii,
Ca un bolnav de suflet redat tamaduirii,
La jgheabul care curge cu sipot potolit.
Autor: Ion Pillat
Poezia PADUREA DIN VALEA MARE de Ion Pillat
|
