TARM PIERDUT
Mai sufla-n scoici prelung tritonii marii,
Sirena isi mai stoarce par de alge,
Zei goi si mai frumosi ca muritorii
Adasta inca pe un tarm cu soare.
Dionisos tot mai culege vita, tainic
Mai duce Pan o trestie la gura
Si tot mai cade binecuvantarea
Lor grea de rod pe floare si pe turma.
Ce a legat o data pururi leaga —
Si cantecul ce l-au pornit pe aripi
De vanturi nu-l opreste nici o vraja...
Stau munti cu chiparosi pe cer, pe mare.
Pastorii de milenii zic din fluier.
Fecioare la fantana tot asteapta,
De mii de ani, urciorul sa se umple.
De mii de ani pescarii mai ridica
Pe luntre panza lor triunghiulara...
Si valul vechi nu cade niciodata,
Dar alb de spume murmura intr-una.
Necheaza caii soarelui pe mare:
Intinereste lumea si lumina —
Si limpezita liniste se lasa,
Cand ei tacuti se pierd sub cerul zarii
In umbre potcovite cu lumina.
Si pretutindeni fumul se ridica
Crescand in tremur pasnic de tulpine
Din ruguri pentru jertfa hotarata.
Dar trei flacai tinandu-se de mana,
Pe cand deoparte unul canta-n frunza,
In armonia zilei si a umbrei,
Pios ritmeaza pasul fericirii,
Si altul dintr-un laur rupand ramuri,
Sta singur si senin se incununa,
Privind cu ochi eterni la cer, la mare,
La jocul fara seaman al luminii
Pe dimineata nenceputa-a lumii.
Si zei cuminti pazesc la stavilare
Ca vremea potolita sa ramana,
Cu val curat purtand pamant si ceruri;
Vegheaza zei puternici sa nu scape
Fugara si nebuna sa nu-nfranga
Eterne legi, surpand in haos totul.
Autor: Ion Pillat
Poezia TARM PIERDUT de Ion Pillat
|
