I
Am studiat valentele lumii: ceea ce se leaga
si ceea ce nu se leaga,
Marginirea si nemarginirea
Intr-o legatura a gandirii.
De parca saream de pe-un picior pe altul
intr-o iarba geroasa,
Cand de-atata frig nu puteam auzi glasuind
Pasarea ce se topea in cantecul ei.
Astazi, iubito, cuget ca prin doua puncte
Am putut duce doar o singura viata,
Iar intre ceea ce stiu si ceea ce nu stiu
Se clatina o lumanare cu flacara
Pe-un picior subtire de pamant.
II
Sa multumim, iubito, acestui rug de padure,
Si stelei asupra-ne, sa multumim,
Noptii, care ne umbla prin pleoape
Si ierbii pe care sedem.
Sa multumim, iubito, sufletului,
Care munceste cu albinele lui,
Si acestui aer pe care gura-l culege,
Si apei care curge alaturi
Si duce tremuratoare oglinzile ochilor,
Caci dragostea noastra, iubito, are nevoie
sa multumeasca
III
Ca vocabula
Pe-o pagina muta,
Desi asa de singur m-as teme
Daca citind pagina aceasta,
vei da si de mine,
Sopteste-ma-n glas,
S-aud vocabula pe buzele tale
Mi-ai face un bine, iubito,
Mi-ai face un mare bine,
Caci voi auzi
IV
Cules e mar ul de mugur si de veste,
Si trece-asupra ta un rau inchipuit.
A fost odata precum nu mai este,
Oglinda ce m-arata pe-un camp inlocuit.
Cum putea-voi sti ce-i calea neur mata,
Cand cu lumina casei vor trece prin fereastra
Hulubii de pe chip, aripa lor zburata,
Si ramul de maslin, si sarbatoarea noastra.
V
Eu sunt fiinta dureroasa a ta,
Cu dragostea mea te-am imbolnavit.
Caci n-a fost ziua ziua, nici noaptea noapte,
Caci n-am osebit.
Iubito, de singuratate am putut fugi
Doar impreuna,
Ca ceea ce incalzeste soarele raceste luna
Voiam sa stii acest adevar
Ce-nlocuieste acum tacerea in casa
VI
Cum nu e nimic cand visezi meri infloriti,
Cum nu e nimic cand maturi casa,
Cum nu e nimic cand cantecul se vaicara
de durere in oase,
Cum nu e nimic cand duhul florii se-mprastie
pe camp,
Asa si cuvantul gusta din mar si nu poate
spune,
Asa si cuvantul s-aduna in mijlocul pestilor,
Cum nu e nimic ca e jocul pestilor,
Pe linistea aceasta amortita, uituca,
In noapte tarzie, cand luna
Se urca sus ca sa stapaneasca,
Cum nu e nimic ca va stapani
VII
Vantul isi inalta cascadele,
Curge pe vazduh stramb,
De parca ma sufla astazi pe damb
Cu doua toamne deodata.
Sta pomul cu crengile goale,
Ca un copil gol, ce vrea sa se scalde,
Vantul isi inalta cascadele
Ce se va-ntampla pana-n vale?
VIII
Din carbunii stinsi
Se trezesc orele acelea
Cineva a umblat in pieptul meu,
Cineva umbla-n pieptul meu,
Omul care trebuie sa umble
Din carbunii stinsi
Se trezesc orele acelea
E ora sase de langa inima,
Atat am putut sopti
In orele acelea
IX
Democrit si-a scos ochii ca sa poata gandi
Am nevoie de inca o pereche de ochi,
Fiindca ochii pe care nasterea mi i-a dat
Se uita acum in inima operata
Ce se face in piept!
O inima impunsa cu bisturiul. Fara de nume.
Timp care n-are incotro si sta aici,
Lenevit fara sa mai vrea ceva.
Si ochii care se uita
In inima operata!
X
In ziua aceea a nins
Alb pomul la geam, in zapada,
Alb geamul, alb in zapada,
Alb pe albe cearsafuri
Negr u in inima,
Negr u in ochii iubitei,
Ca la statuia in ploaie
Acum ploua
In ziua aceea a nins
Alba fata iubitei,
Albi stropii, adancii, in ochi,
Albi ochii ei de nesomn
Si suferinta ei de nesomn,
Ca cearcanul ei de nesomn
Neagra cadere fara de sprijin,
Neagra pornire in ur ma inimii,
Neagra iubita pe caile acelea
Acum ploua
In ziua aceea a nins
Fulgi goi pe dinauntru,
Usor incarcandu-si desertul,
Usor innegrindu-se,
Cand iubita s-a atins cu privirea
Sa vada cum fulgii se umplu
Acum ploua
In ziua aceea a nins
XI
Acolo unde se termina dr umul,
Pe langa nor ul cel alb,
Ca un miel pe pajistile albastre ceresti,
Cum ti-oi raspunde, cand ai sa intrebi:
Unde esti?
Sarbatoarea a incaput in aceasta prasada
Singura, ca o vaduva-n casa
XII
E un tablou cu cai,
Pe care l-am scris din memorie.
I-am adus sa-i adap cu vopsea.
I-am pus intr-o fresca
Sa necheze
Dar ploaia a spalat si munca aceasta.
Acum presupun pe panza
Locul pe unde puteau fi ochii lor
Sau departarile deschise ale copilariei
XIII
O, timpul noptii poet si el,
Si-n zori de zi cu-aceeasi soarta
Pe-o foaie scrisa viata toata,
Si moartea toata-ntr-un rondel.
O, timpul noptii scurta viata,
Luminile-si dezbraca-n fuga,
Isi stinge raza intr-o r uga,
Da-n lume iar e dimineata
O, timpul noptii poet si el,
Ca toti poetii ce-au muncit
Pe-un camp de gand nemarginit
Cu soarele intr-un rondel.
XIV
Iarta-le, draga, fiintele acestea fara de gandire!
Sunt niste broileri,
Nu vezi ca dor miteaza sub cutit
Si n-au nici aripa?!
E o marfa, pasarea aceasta,
Si traieste numai pentr u gura
E un nou soi de pasare
Iarta-le, draga, fiintele acestea fara de gandire!
Ele isi merita destinul
XV
Cuvantul de creta cu miez de magneziu,
Scris la lectia de limba materna,
E o stea ce-si paraseste singuratatile
Si cade in lumina eterna
XVI
Se inaspreste barba pe fata,
Ca ziua batrana in tanara dimineata,
Ca ziua ganditoare cu ochii de-amurg
Rauri se trec, apele curg
Cuvantul invata intr-un strop de must,
Ce e aerul inacrit la gust,
Verdele-n padure se umple de-arama
Mama? Tu esti? Sunt eu. Mama.
Se-nvecheste cartea in odaie,
Cu pagina-ndoiata la fiecare ploaie.
Am vr ut sa te cunosc, campie
Copilarie a lumii, copilarie
O, prietene, iar ta-le cele ce graiesc,
Un pom pentr u tine acum impodobesc,
Si m-am invatat asa a-mpodobi,
Ca zorii si-amurgul intr-o singura zi.
XVII
Fluturi de gheata si aer ul
In care mi-a ras o tiganca,
Vrajindu-mi vederea si parca
Si aerul radea langa ea,
Radea langa ea si vederea
Si fulgul zburandu-si caderea
Era un aer mai tanar si parca
Mai tanar si rasul acel de tiganca
XVIII
Straino, de unde vii?
Din luna, straine
Straino, unde te duci?
In luna, straine
Asterne prosopul ca sa calci mai moale,
cand te vei urca in zid
Mi-oi asterne suvoiul de apa
Apa te va duce-napoi
M-oi gandi la pieptul care infrunta
Ce gandire indrazneata!
In zid, straine, ca zidul
XIX
Voiam sa nu mai spun de flori,
ca le-am vazut trecute,
Ca-n constiinta de frumos niste vedenii slute.
Imi parea in crang ca port atunci un spin pe fata,
Ca-n viata gandurilor
un ochi sub pleoape-ncet invata.
Dar ce-mi parea cu ce era se-ndeparta prea tare,
Ca sa ating in gand un abur c-o petrecuta floare.
Ca-n timp cunoasterea fiintei si calea pan la ea
Ma ar unca in marea mintii si-n suflet ma topea.
Cum nevazut ca vantul care se zbuciuma in ram,
Voiam sa stiu intai ce sunt in loc de ce eram.
Voiam sa stiu intai ce-oi fi in loc
sa stiu ce-am fost,
Ca-n lume multe s-au trecut
Atatea-n lume-au fost!
XX
E un gand putin, care-n perdea
Si-a incalcit aripa ca o musca,
Si-l vad ca-i musca, si-i subtire,
Si nu-i gasesc o potrivire,
Si-l cercetez delaolalta,
Fac presupuneri si concluzii,
Dar musca bazaie iluzii
Intr-o perdeaua colorata
XXI
Nu dovedeste soarele sa sloboada o raza,
Ca zece poeti dintr-o data il pastiseaza
Nu dovedeste raul s-ajunga la delta,
Ca zece poeti il editeaza sub aceeasi coperta
XXII
Te-arata frumos ca izvor ul
Pe marginea-ncetului cer,
Doar asta mai pot sa ti-o cer,
Si dorul.
Te-arata bogat ca pamantul
In marea privirilor tale,
O dimineata, una, si-o cale,
Si gandul.
Te-arata copil ne-nteles,
In raza ce trece campia,
Se scutura-n dr um papadia
Pe-un ses.
Te-arata in lumile rare
Minune adusa in spic,
La-nceputul unui colnic,
Si-o mare.
XXIII
Draga, tu esti acum chipul unei lumi
Daca as mai avea de cunoscut inca ceva,
Ti-as spune ca esti chipul
A ceea ce am a cunoaste
XXIV
Plangeau cuvintele in grai,
Pe stinse flori curgeau lumini.
Intra poetu-asa in plai,
Ca soarele intre gradini.
Poetul si cantarea lui
Ajuns-au sa se intalneasca
Pe-o scuturare de gutui,
Ce-a-ngalbenit langa fereastra.
Nu cuvanta, tacuta, gura,
In picure suna izvorul,
Asupra ramanea caldura,
In tar na s-adancea cu dor ul.
Si se-ncepu amurg apoi,
Si se-ntetea pe culme noapte,
Cand cerul a pornit in ploi
Peste campii insamantate.
XXV
De bucatele care stateau pe masa
nu s-a atins nimeni
Inainte ca stapana sa fi spus:
Gustati din ce este!
Ce copii cu ochii plini de mofturi!
Ce masa bogata si cat de mirositoare!
Numai ochiul copilariei mele se uita flamand
XXVI
Closca sta pe stropi de roua,
Scoate suflare noua:
Da-ne aer si noua,
Ca suntem vreo noua.
Pe sub cer , in noapte lina,
Mii de stele, luna plina,
Se opresc, se uita-n raza,
Noua puisori sa vaza.
O, minune pamanteasca!
Steaua numara: sunt noua!
Chiar si-o fire pasareasca
Scoate-n timp suflare noua.
XXVII
Copila, spune-mi numele tau.
Sunt strain in orasul acesta
Si-mi pare ca te cunosc numai pe tine.
Copila, spune-mi numele tau,
Poate aceasta ar fi destul
Pentr-un suf let care e numai timp
XXVIII
Dragule, nu esti singur,
Alaturi e un izvor
Odata am auzit un murmur
In val tremurator.
Dragule, nu esti singur,
E mama langa tine
La crestet doua stele-odata
Leganau lumine.
Dragule, nu esti singur,
E tara ta fierbinte
Odata s-auzea ecoul
Vremii inainte.
XXIX
Tot mai putin iti asemeni.
Astfel nici tu nu te recunosti.
Se scutura de pe bolti
Stele inghetate,
Fara sa se atinga de tine.
Sau poate ca iubirea
Odata si-odata
Are privirile unui geam inghetat
XXX
Cand s-a asezat pe per vaz un hulub,
Vroiam sa fiu ca hulubul.
In ochii speriati de pasare-a casei
Chipul se arata ca hulubul, dar pare-se
Fara de aripi.
Ma fura asa gandul,
Ma ducea prin dimineata, devreme.
Cu ochiul speriat al hulubului
Ma uitam, draga, la tine si la vreme.
XXXI
Mi se pare sau poate
Intr-adevar nu pot comunica cu mine.
De parca nu ma aud,
Nu ma simt.
De parca inima mea
Nu stie in care piept a batut.
XXXII
Copiii se joaca in curte.
Pana si vocile lor
Se joaca in curte.
Pana si aer ul pe care-l inghit
Se joaca in curte.
Pana si cerul asupra lor
Se joaca in curte.
E cerul lor,
Al copiilor
XXXIII
Tu mi te-arati pe-o margine de mine.
Scanteiaza simtirea timida.
De parca cersesc miere albinei
Sau ma raceste miezul de pita.
Nu stiu alta a presupune,
Eu te caut la marginea mea.
Ce orizonturi aspre, dar bune,
Si-mi pare c-are sa cada o stea
XXXIV
Din care durere ma stergi?
Inchipuie-ti pomul fara de frunze!
Inchipuie-ti gura fara de buze!
Inchipuie-ti numai o bucata din mine!
Inchipuie-ti numai ziua si soare!
Inchipuie-ti numai fericire!
Din care durere ma stergi?
XXXV
Am scris cat a tinut o ninsoare.
Bratul cu inima l-am inlocuit.
Era nevoie de cea mai simpla scrisoare
Si de-un suflet de citit.
XXXVI
Parca-i mai buna salcia ca plopul,
Sau urzica si pelinul
Isi pun vreodata aceasta intrebare?
Sau mai bun poate fi
Omul la care ma duc,
Ca omul de la care vin?
Si totusi exista ceva
Mai bun ca altceva!
Cine? Ca si orele sunt totuna!
Poate adevar ul e mai bun ca minciuna,
Daca nimic
Nu poate fi
Niciodata
Totuna
XXXVII
Numai tu poti sosi asa de tarziu.
Invierea ta de sub lucruri mar unte.
Iubito, ca sa nu ne-amintim de ceea ce-a fost,
Mai bine sa ne uitam la ceea ce va fi.
In ochii tai rasare soarele
E ziua pe care o vei darui.
XXXVIII
Perna adoarme inaintea mea,
Fiindca nu stiu cine-i mai obiect ca cine.
Cu doua caldari de apa alearga
Un careva la mine
Sa-mi stinga focul din ochi.
Ce pleoape arse!
De parca si-a fiert cineva aici somnul,
Iar acum ar unca resturile afara
XXXIX
Salbatica fire din dans,
Mi-e gandul sa te urasc.
Femeie cu sanii de foc,
Mi-i gandul sa-i sting c-o uitare.
Padure ti-e parul in care ma pierd,
Iar ochii o simpla socotitoare.
Cu inima ma minti,
Cu sanii m-alegi,
Si cu ochii seci.
Salbatica fire din dans,
Te privesc cu sufletul ars.
Zece barbati ai obosit,
Pe cinci i-ai ratacit,
Acum e randul meu
Sa ma cert cu Dumnezeu
Pentr u dansul tau.
Salbatica fire din dans,
Mi-e gandul sa te urasc
XL
Sabiile pamantului au r uginit
Cine gandeste acuma metal,
Rugineste in creier
Aud vorbe solare,
Citesc acum cartea painii,
Vreau sa-nsusesc intelepciunile plantei.
Auzi, iubito, intelepciunile plantei
XLI
Nimic nu ma desparte de tine.
Mereu sa te vad.
Copacul se scutura-n iarna
Si frunza se umple de-omat.
Cand amurgul se stinge, mai vad o culoare.
Ultima piere incet.
Asa-s spinii manati pe campie de vanturi,
Ca inima pe care o pierd.
XLII
Dar inimile se mai si opresc.
Nici moartea nu e fara de moarte.
Cel tare de slab se desparte,
Atunci cand abia se unesc.
Dar inimile mai si-nceteaza
Cand soarele pleaca din sange.
Nu plange, femeie, nu plange,
Atunci cand abia se serbeaza.
XLIII
Prin ceata zorilor de ziua
Masinile trec,
Ca niste licurici orbi
Mi se pare ca toata noaptea
Am mancat
Numai zgomote
Incotro fugim,
Daca totuna
Ne-ntoarcem acasa?
Sunt orbi licuricii,
Sunt orbi
XLIV
De prisos imi parea cuvantul iubire
In gura omului
Care-mi vorbea in amurg.
Prin cuvantul iubire el se-nvata
Sa urasca
Omul care n-a stiut sa urasca
XLV
In gustul sfaramat ca o nuca,
In painea intinsa farame,
Tu stai si pescuiesti o iluzie
A cantecului fara de rime.
Te-amai mai incolo, pe maine ,
In ziua multe nu-ncap.
Un peste inghite carligul
In jocul luminilor, slab.
Dar prins se arata si daca
Exista sfarsitul, basta!
Ce-i pestele? O simpla ocazie
A pescuitorilor prin lumea asta.
XLVI
Pom vorbitor,
Limba a plantei, molcoma,
Are cuvantul floare in sunet
Stau si ascult,
Si cuget
Are dr umul un trandafir
La sfarsit,
Sub nara murgului in spume
O, limba a plantei, molcoma
De-atata lume
Ma-nvat a vorbi
De la tine, pomule
Inima anunta o-ntrebare
In aceasta limba a plantei,
Vorbitoare.
XLVII
Mi-ating sar utul de pamant,
Incepe-un soare-n rasarire,
Lumina cea de-nchipuire,
Pe care o gasesc muncind.
Pe-o margine de foc s-arata
Atata Eu intins pe raza,
De parca inima serbeaza
Indragostirea ei curata.
XLVIII
Pentr u ca nu se poate altfel!
Pentr u ca ora la care-am venit
Putea sa nu fie.
Precum ca bastina mea ar fi dorit
O poezie.
Pentr u ca m-am imbogatit cu o frunza
Toamna devreme in vant.
Pentr u ca sufletul se stabileste in ochi,
Sa vada pamant.
Pentr u ca dragostea, numai ea e mare nectar,
Cand albina s-afunda in floare,
Si spinul nu se duce din palma,
Ca n-are-ncotro, ca n-are.
Te iubesc, arbore! si arbor ul
Si-a scuturat fr uctele
Pentr u ca nu se poate altfel!
XLIX
O pasare vrea sa s-aseze
Si nu e unde.
Doar pe creste de valuri,
Fiindca apa mai unduie.
O pasare devine piatra grea,
Ce-are sa cada in munte.
Doar pe creste inalte
Piatra mai unduie.
Doar pe creasta de sus
Cer ul s-atinge de frunte,
Si aripa de paitra a fiintei
Incepe sa unduie.
L
Nu-i asa de greu, dar nici usor nu este
Sa treci prin fier cu firul de matasa,
Cand tot ce cosi pe data se descoasa
Pe-acelasi loc si in aceeasi casa.
Nu e-asa de greu, dar nici usor nu este,
Caci pieptanandu-ti parul, c-un dinte-atingi
si gandul,
Dar, in oglinda alba nevazandu-l,
Nu stii ce-ai pieptanat in adevar.
LI
Iarta-mi bucuriile acestei zile.
Pentru tineri
E ziua de vineri,
Iar pentr u noi
E ziua de joi.
Iarta-mi bucuriile zilei in trecere,
Indoiata-n timp ca o secere,
Uitata in lanul cu paine,
Intre tine si mine.
Straina bucuria, straina,
Ca chipul seara la lumina
LII
Acest perete de sticla
Ma arata strazii.
Nu e trecator care sa nu se uite la mine.
Chiar si orbul care traverseaza,
Chiar si orbul
A ridicat fruntea
Si m-a cercetat cu noptile sale
LIII
Ce zbuciumi tu, tarana mea,
Legand in verde vara care
Nu poate-nfatisa o floare
In chipul rar ce l-as vedea.
Ce zbuciumi tu, pamant topit,
In flacari greu mistuitoare,
De parca sunt, de parca-mi pare,
Ca n-oi iubi. Ca am iubit
LIV
Ti-am zis: Suflete bun.
Tu nu te poti intoarce
De doua ori
In aceeasi ochi .
Pentru o singuratate
Ne-am pus pe degete
Cate-un inel
Mi-ai zic: Suflete rau.
Bunatatea se teme de tine.
Asa de barbar,
Asa de barbar
Intr-o primavara tarzie
Abia am incaput cu dragostea
In cuvantul nespus
LV
Colier
Strop de chihlimbar leton.
Surade marea
Pietrificat
Intre femeie si barbat.
O, pescarii veacurilor,
De mult plecati de-acasa,
Iata-i se-ntorc
Stropi de chihlimbar,
Fapturi de margean,
De parca marea
Isi justifica
Vesnicia
LVI
Aceasta ninsoare
Ma-ntoarce cu fata spre munti,
Incolo, la creasta cea alba
Si fulgii trecuti,
Si unde-i totul
Fara de intoarcere
LVII
Barbar e cuvantul nimic ,
Ca un hot ce l-am prins
cu furtul in mana,
Si care nu recunoaste
Ai, barbarul, nu recunoaste
LVIII
Omul cel straniu a inceput
Sa cantareasca pe rand
Fiecare zi.
Fiindca zilele, spune omul cel straniu,
Sunt niste fiinte
Una se-ngrasa,
Alta slabeste
Ziua de marti,
Cat de slaba-i, sar mana!
Ce durdulie ne-asteapta pe noi
Ziua de joi.
Fiindca zilele sunt
Niste fiinte
Care se pot inslanina
Cu viata de-o singura zi.
LIX
Draga mea, privindu-ti ochii,
Am dat de raza urii,
In locuri adanci,
Sub geana,
Pe unde ma temeam
Altadata
Sa intru
Cu inima mea
Fricoasa
Si oarba,
Si care abia astazi
Le vede pe toate
LX
Daca v-ati lasa de jocul acesta de roua
si v-ati usca chipul mai la soare,
cred c-ar face mai putine greseli
elevii la dictare.
Nu stiu de ce, dar pe hartie
litera cand o oblig sa stea culcata,
dintr-o greseala curba
nimeresc in una patrata.
LXI
Soarele se-nclina pe-o margine de lac,
In haine de amurg campiile se-mbrac ,
Si eu ma uit adanc, si-i vreme-acum de coasa,
Si se petrece-un soare in raze lunecoasa.
Crescut in palamida e campul catre toamna,
Cu pretul roadei multe prin oboseli se-ndeamna
Flamand un suflet mare si tr upul cel satul,
Ma uit: ce nu-mi ajunge. Si cate-s. Si-i destul.
Precum strabat cu mintea focul cel rotund,
Prin haine de amurg c-o raza mai patrund,
Un peisaj concret se-ncheie-n toamna-asa
In roade-aceste campuri ori nazuinta mea?
LXII
In spatiul imens,
in care ma aflu,
casca lanced zeii,
netrezite inca intinderile
acestea
ma-nghit cu a lor nemarginire.
As vrea sa stii, draga,
ca toate visele mele
sunt cu tine
si-abia astept
intoarcerea acasa.
LXIII
Mi-i pofta de stele
Daca-as putea s-o ajung
Pe cea mai coapta
Din varf,
I-as suge lumina mustoasa.
Sta mancarea neatinsa pe masa
Si tu ma-ntrebi: De ce nu servesti?
Mi-i pofta de stele,
Flamanda inima mea cere.
O, cum zboara pe sus,
Lipsita de sine,
Steaua coapta a luminii,
Pe langa poftele inimii
LXIV
In loc sa ne iubim,
ne ducem la nunta altora,
impartasim fericirea altora,
ne umplem zilnic de altul,
ne spunem zilnic alta,
simtim alta,
adica altceva,
in loc sa ne iubim.
LXV
Atatea lucruri de prisos
mi s-au plodit in ganduri,
Ca mi-i teama ca-s strain
si-n cele patr u randuri.
Atatea chipuri perindeaza
pe langa geamul stins,
Ca m-am temut. Aprind o lampa.
Dar de ce-am aprins?
Atatea flori pe-un camp uimit
s-or scutura poimaine,
C-am tresarit cu tocu-n mana
si m-am gandit la mine.
LXVI
Care-i far mecul
cartilor de joc,
daca joaca o lume?
Unul a adunat
chiar si-o biblioteca din carti de joc
O opera editata in coperta tare
la selectia: Crai alesi .
Dame alese .
Valeti .
Colectii de Zece si de Sase ,
de parca se termina
tabla inmultirii.
LXVII
Spune-mi: cum ai dor mit?
Pana si somnul tau e o enigma.
De parca te-ai prefacut intr-un gand de-al meu,
Care a adormit langa mine
De parca te uiti cu pleoapele mele,
De parca imi povestesti visele mele,
De parca esti
Ultimul gand pe care il am
LXVIII
As vrea sa stiu
ce-i floarea r upta din gradina,
pe care acum mi-o dai,
ca doar pe ea n-am cunoscut-o,
caci sufletu-mi pofteste:
prin floare r upta,
sa af le locul r upt,
prin ceea ce-mi lipseste
lipsirile de mine.
LXIX
Pan la trei cirese coapte
ca s-ajung cu gandul,
nu mai dor m a treia noapte,
tot caznesc framantul.
Pan la trei copii pe perne,
ca sa zic: Viseaza! ,
tot nesomnul se desterne
si nu-ncape-n casa.
LXX
Un copil m-a intrebat:
De ce Moldova-i frumoasa?
Era in codri
Si stejarii
Acesti barbati ai folclor ului nostru
Repetau in ecou:
Fr umoasa Frumoasa Frumoasa
Auzi, copile, ce spun
Stejarii
Despre mama?
