Poetul zilei
Mihai Eminescu
(1850 - 1889)

435 Poezii
3 Doine
2 Sonete
1 Teatru
2 Cantece
3 Balade
8 Proza
1 Ode
1 Hore

Poezia de azi

Gradina furata de pasi
de George Constantin


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Corbul din Edgar Poe

Vezi toate poeziile poetului
1855



Sunase miezul noptii, pierdut in cugetare,
Mai rasfoiam volume, uitate si bizare,
Cand cineva la use batu usor, usor.
Era cam prin Decembrie, murindul foc, din umbre
Fantastice pe ziduri, svarlea contururi sumbre,
Iar eu catam, zadarnic, in carti vreun ajutor.
La chinurile mele, la vechiul meu amor
La dansa, tot la dansa zbura a mea gandire,
La palida Lenora, a carei stralucire
In lume n-are seaman, si careia, in cer,
Chiar ingerii, Lenora ii zic. Dar ce mister,
Caci totul, chiar miscarea perdelei de matase,
O strasnica teroare in nervii mei bagase,
Si ca sa-mi tin curajul, in mine singur zic:
"O fi vr'o cunostinta si altceva nimic!"
Si fara-a pierde vreme, strigai: "Va cer iertare,



"Aproape adormisem cand ati batut,
Si-n stare n-am fost s-aud si ápoi bateati incet de tot!"
Deschid, ma uit, dar nimeni, si sa patrund nu pot
A noptii intunecime. Ce vis ciudat ma-nseala?
Strigai incet: Lenora!" Ecoul, cu sfiala
Repeta scumpul nume, si altceva nimic!
Am reintrat in casa, dar far' a pierde vreme
Acelasi sunet vine, din nou sa ma recheme.
Bataia era clara. De asta data-mi zic:
"S-aude la fereastra, acuma, deci, urmeaza
"Sa luminam misterul ce-atat ma tortureaza,
"Si sa vedem, nu-i vantul?." Deschid, un corb maret,
Batand frumos din aripi, se napusti in casa,
Si fara plecaciune, ca un baron se lasa
Pe bustul divei Pallas, privindu-ma-ndraznet.

In fata unui oaspe cu mutra de cucernic,
Si negru ca ebenul, cercasem in zadar
Sa stapanesc un zambet, apoi, cu glas puternic,
Strigai: "Pe tarmii noptii ce nume printiar
Ai tu?" El, la-ntrebare, raspunse: "Niciodata!"

Raspunsul, pentru mine, era fara-nteles,
Si cine-avu prilejul a intalni vreodata
O pasare lugubra, si noaptea mai ales
Cand este in putere, sa sada cocotata
Pe bustul divei Pallas, s-o cheme "Niciodata!"

Dar corbul numai doua cuvinte-avu de zis
Si parca-ntregu-i suflet in ele si-a inchis!
Atunci soptii: "Multi altii s-au dus de langa mine,
"Din cei iubiti; ca maine si dansul va zbura.
"Si dansul se va prinde in tristele ruine,
"Ca stolul de iluzii ce-atat ma-nconjura!"
Iar pasarea sinistra raspunse: "Niciodata!"

Desigur, aste vorbe le-a invatat vreodata
De la un om de soarta si ceruri prigonit,
Un om fara iluzii si-atata de zdrobit
Incat, vazandu-si viata de soarta blestemata,
Nu mai putea sa spere in lume: "Niciodata!"
Trasei, in a lui fata, un scaun si-ncercai
Sa aflu ce-ntelege o pasare ciudata
Si slaba, si stinghera, si trista, fara grai,
Printr-un refren ce vecinic rasuna: "Niciodata!"

Nu-i mai vorbii, caci ochii ca flacara-i ardeau
Si cu sageti nestinse in suflet ma izbeau.
Si ca sa-i aflu gandul, am stat in nemiscare
Pe scaunul de plisa, albastru-violet,
Pe care se rasfrange lumina-ncet incet,
Lumina sepulcrala din lampa suspendata,
Ce n-o va mai aprinde Lenora: "Niciodata!"

Atunci oftai mai liber, parea ca prin vazduh
Pluteste ca parfumul, al ingerilor duh;
"Oh! Crud si mizerabil! - strigai atuncia - Domnul
Din toata omenirea pe mine m-a ales?
Oh! Bea, fara nesatiu, divinul Nephemes
Si uita pe Lenora, pe scumpa raposata!"
Iar corbul, grav si rece, raspunse: "Niciodata!"


"Profete sau mai bine tu pasare-a pieirii,
"Tu pasare sau demon, in numele iubirii,
"Fiindca Satan te mana in casa-mi dezolata,
"Raspunde-mi se mai afla balsamuri la Gadei?"
Dar pasarea lugubra raspunse: "Niciodata!"

"Tu pasare sau demon, profet, te jur pe zei,
"Pe zeii-n care credem si eu si tu cu mine,
"Oh, spune, al meu suflet asteapta de la tine.
"Voi mai vedea in ceruri pe tanara curata,
"Lenora?" Insa corbul raspunse: "Niciodata!"
"Te du, racnii atuncea, si lasa-ma, te du
"Acolo unde Pluton, azilul iti dadu.
"Un fulg sa nu ramana din carnea-ti blestemata,
"Sa-mi mai aduca-aminte minciuna ce mi-ai spus.
"Ma lasa-n pustnicie, atata am de spus."
Dar corbul si acuma raspunde: "Niciodata!"

Si corbul, mut si rece, cu aripile grele,
Pe bustul divei Pallas, deasupra usii mele,
Incremenit ramase, iar ochii lui de foc
Lucesc ca ai Satanei si al luminii joc,
Pe scanduri ii rasfrange lumina blestemata,
Ce nu se va mai sterge acum si "Niciodata!"


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Corbul din Edgar Poe pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani