Din varf de munti amurgul sufla
cu buze rosii
in spuza unor nori
si-atata
jeraticul ascuns
sub valul lor subtire de cenusa.
O raza
ce vine goana din apus
si-aduna aripile si se lasa tremurand
pe-o frunza:
dar prea e grea povara -
si frunza cade.
O, sufletul!
Sa mi-1 ascend mai bine-n piept
si mai adanc,
sa nu-1 ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.
E toamna.
a1919i