Ascultam in copilarie basmul
ce pastorul mi-l depana, sporindu-mi
negraita mare mirare langa
focul de stana.
Ridicand a joaca jar crud in palme, spune vorba rara pastorul despre ritul, cursa si iscusinta fiarei
fata de fiara.
Lupul dupa ce in poiana-si rupe mielul-nouras la izvor se duce botul sa si-l spele de sange. Linge
labe si urme.
Fiara mi-o inchipui cum drege noaptea
inaspritul sipot, cum ochiul apei
ea de gheata-l sparge. Sa-si piarda pete,
dara, mirosuri.
Lupul stie, din amintirea veche a samantei sale, sa-si poarte grije, caci feroci devin frati si semeni daca
dulmeca sange.
Port pe gura cruda aroma-a gurii tale. Ploi de stele curgand n-o spala. Cum m-ar sfasia, de-as iesi-n cetate,
fratii mei, lupii!
|