intr-o piata veche mi-e popasul. Adast, sa-mi umplu inc-o data ceasul privind la o statuie de arama, ramasa-aci din veacuri de candoare. O vraja-n preajma ei ma cheama. E sfantul care a purces calare cu sulita balaur sa omoare.
Cand sfantul s-a pornit prin cel coclaur sa-nfrunte - hotarat, dar fara ura - primejdia, a imbracat armura lucrata-n ochiuri ca din solzi de saur. Cine si cum il invatase-anume ca-nvingatorul, daca vrea sa-nvinga, e nevoit sa semene cu-nvinsul? Cine i-a spus - lui, focului prin lume, in zale de reptila sa se-ncinga?
Sosit de undeva din dimineata, se bate-acum la blestemata garla. Cum seamana in sea, luptand cu bratul, el insusi, Sfantul Gheorghe, c-o soparla!
|