PAMÂNTUL
Pe spate ne-am intins in iarba: tu si eu.
Vazduh topit ca ceara-n arsita de soare
curgea de-a lungul peste miristi ca un rau.
Tacere-apasatoare stapanea pamantul
si-o intrebare mi-a cazut in suflet pana-n fund.
N-avea sa-mi spuna
nimic pamantul? Tot pamantu-acesta
neindurator de larg si-ucigator de mut,
nimic?
Ca sa-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea - indoielnic si supus-
¬si pe sub glii ti-am auzit
a inimei bataie zgomotoasa.
Pamantul raspundea.
a1919i
Autor: Lucian Blaga Poezia PAMÂNTUL de Lucian Blaga
|