PAMANTUL
Pe spate ne-am intins in iarba: tu si eu.
Vazduhul topit ca ceara-n arsita de soare
curgea de-a lungul peste miristi ca un rau.
Tacere-apasatoare stapanea pamantul
si-o intrebare mi-a cazut in suflet pana-n fund.
N-avea sa-mi spuna
nimic pamantul? Tot pamantu-acesta
neandurator de larg si-ucigator de mut,
nimic?
Ca sa-l aud mai bine mi-am lipit
de glii urechea - indoielnic si supus -
si pe sub glii ti-am auzit
a inimei bataie zgomotoasa.
Pamantul raspundea.
Lucian Blaga
Autor: Lucian Blaga Poezia PAMANTUL de Lucian Blaga
|