A fost un timp cand sufletului meu.
viclene roci i-au deviat apele
spre o albie tragica dar nici un stigmat
nu l-a putut vindeca de el insusi -
acum iata-l intors, din biografii
apocrife, incaruntit; voi nu intrebati -
orsicum destinul lui era sa se piarda
in mare; la ce bun atunci sa vorbim
de-un mormant ipotetic, care nu i-a
putut sechestra niciodata cadavrul,
inchizandu-se, fara de noima, doar
peste sicriul lui gol, in vreme ce
el, netulburat, prin nesfarsite rataciri
subterane, continua sa-si caute albia singur
|