Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata — cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare — glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Aprecieri critice Marin Sorescu

Poezii Sonete
„in totalitatea lor, poemele (La Lilieci, n.n.) infatiseaza viata fara intentii de infrumusetare, fara a presupune o dirijare a episoadelor selectate intr-o constructie. Tnsa prin forta lui «asa am gasit», «asa a fost dat», prin coeziunea poemelor care respecta coeziunea faptelor de viata, in care poti gasi ordinea, dar si haosul, volumele dobandesc o extraordinara forta •si demnitate mitica. Despre demitizare s-a comentat foarte mult; dar nu cred ca este un aspect esential; se pare mai curand ca demitizarea este un aspect derivat (o perspectiva a receptarii) din simpla transcriere a unei lumi care este pitoreasca, in acest mod dur, piperat si de o culoare lingvistica dezagreabila legilor eufoniei. Volumele au o unitate a lor, presupun un epicentru viu si cald, nu poti suspecta lipirea si contrafacerea. De aceea o lumina puternica si cruda, niciodata idilica, le scalda. imprejurimile Bulzestiului, cu padurea Cotigeoaei, distanta spatiala si de organizare sociala a satului fata de oras pot fi considerate poetice ca elemente ale «necunoscutului», ale «departelui». insa poezia se reveleaza mai ales celui ce vine din exterior."
(Mihaela Andreescu - Marin Sorescu. Instantaneu critic,
Editura Albatros, Bucuresti, 1983)

„Frapanta la Sorescu este precizia cu care fantezia sa lucreaza cu sintagme si propozitii voit familiare si care se preschimba neobservat in contrariul lor: sensurile noi se atrag ca obiectele metalice intr-un camp magnetic, destramandu-se astfel tocmai exactitatea logicii si a sensurilor stiute. Noile combinatii, repezi, abundente si insolite, ca in unele viziuni urmuziene, nu sunt totusi prea departe de structurile acceptabile. Poetul rasuceste ca in joaca sensurile, destructureaza, pentru a arata cu degetul pericolul anchilozei de spirit, al banalizarii prin repetitie. El jubileaza, savurand parca triumful unei logici posibile, instaurand-o pe terenul, curatat cu forta ironiei, de clisee si rebuturi ale gandirii. Imaginatia sa hatra, cartitoare si jucausa incearca adesea forta de rezistenta a banalului, punandu-l cu voiosie in dificultate prin provocarea reversului sau posibil, adica a noutatii socante pana la absurd. Cititorul, prins in joc, intra atunci in alerta, castigat de o noua ipoteza, de sansa de a descoperi o noua perspectiva. Dupa teserea unui astfel de nod, atractie pentru cititor, poetul se abtine insa de la rezolvarea asteptata. Singura sugestie ce il satisface si pe care o avanseaza este aceea ca lucrurile nu pot nicicum sa fie simplificate. Tot ce ne ramane de facut este sa ne exersam continuu, ca cititori, facultatile aperceptive, pentru a nu ne lasa prinsi, dezarmati, de jocul infinit al fetelor realului, locul poeziei este unul grav, de punere in garda."

afiseaza_600_desktop

(Ion Apetroaie - Marin Sorescu si jocul poeziei, in Literatura si reflexivitate, Editura Universitatii „Alexandru loan Cuza", lasi, 1996)

«As dori sa redeschid dosarul corbului » scrie [Marin Sorescu] in poezia Nevermore si care o reia pe aceea cunoscuta a lui Poe. intreaga poezie a lui Marin Sorescu, de la parodiile din Singur printre poeti la «prozele» din La Lilieci, redeschide dosarul poeziei moderne al carei initiator a fost autorul Corbului. Punctul ei de plecare il constituie o problematica devenita clasica, prin pana mai ales a lui T. Arghezi si Al. Philippide. Cu cel dintai, Sorescu are profunde legaturi, nebagate in seama de critica. in parabolele lirice de felul Prapastiei (din Tineretea lui Don Quijote) si al altora, se reia tema (in)comunicarii cu absolutul, dar nu in forma dramatica argheziana, ci intr-o maniera comica () Simetrie din Tusiti poate fi raportata la intre doua nopti. Un intreg fond modern devine perceptibil aici, desi maniera e originala. Intertextualitatea soresciana e o relatie lucida cu traditia moderna. Poetul si-a creat o formula proprie, usor de recunoscut si de imitat. [] Aproape fara exceptie, si de la inceput, comentatorii s-au referit la «realismul» poeziei lui Sorescu, in care cotidianul si-ar gasi imediat locul, impreuna cu banalitatea, prozaismul si derizoriul existentei curente. Dar daca zgariem cu unghia stratul de deasupra imaginilor, observam ca realitatea aceasta familiara e un simplu decor de carton, montat grijuliu pe o scena de teatru, pe care se desfasoara un spectacol de mult cunoscut, cu personaje mitice, ale caror replici suna de mii de ani in urechile culturii europene. Nu intamplator a debutat poetul cu parodii. in culegerile urmatoare, el va trata in stil burlesc si familiar mituri, personaje legendare si, in general, teme mari consacrate de traditia literara. Pe scena lirica este o mare inghesuiala de personalitati: Destinul, Moartea, Leda, Shakespeare, Soarele, Don Juan, Adam, Eva, Troia, Mesterul Manole, Laocoon, Atlantida, Eminescu, Wilhelm Teii si altele, puzderie. Originalitatea incepe de la felul poetului de a vorbi despre ele: sunt trase de mustati, li se arata limba (sau li se cere s-o scoata pe a lor), li se dau bobarnace, sunt ironizate, dezbracate in pielea goala sau puse sa-si schimbe hainele intre ele. Marile teme sunt inviorate si facute simpatice, printr-o buna doza de umor, caci poetul nu economiseste calambururile, poantele sau asociatiile insolite. Teme care speriau inainte pe eruditi se afla acum la indemana oricui. Dar spontaneitatea abordarii implica o retorica lucida: «depoetizarea» nu este o renuntare la poetic, ci la un mod de a-l concepe. Poetica este la Sorescu tocmai oralitatea aceasta ingrijita a discursului, din care nu lipsesc vorbele de duh si intorsaturile hazlii de fraza. intre experienta lui Queneau si Prevert, intre poezia vorbita (si nu scrisa, cum e aceea modernista) si destuparea tuturor izvoarelor de inventivitate ludica incape intreg postmodernismul sorescian. Aceste parabole, vesele sau alarmate, sunt in fond pline de seriozitate lirica. Exista, desigur, o anumita evolutie. in Poemele din 1965 naivitatea, prefacuta, are inca seninatate: poetul e receptiv la frumusetea lunii sau la sfintenia ei, dupa cum e la splendorile jocului. [] Un copil sugubat descinde printre adulti, se uita imprejur si spune ce vede. Treptat, tonul devine mai grav. Poeziile contin tot mai des un fior de anxietate. Porii lirici se deschid enorm pentru neliniste, teama si moarte."
(Nicolae Manolescu - Despre poezie, Editura Cartea
Romaneasca, Bucuresti, 1987)

"Tipic este [] succesul imediat la cititor al unei asemenea poezii. El se considera invrednicit sa fie partas nu la o poezie oarecare, ci la o poezie de cunoastere, care, desi se executa intr-un sistem de reprezentari vizuale, cu mijloace, obiecte, intamplari si idei ce sunt familiare, simti ca e patrunzatoare si condusa iscusit.
Nu poate sa nu-ti placa la acest prestidigitator nobilitatea, dexteritatea cu care, in vazul tuturor, facand zeci de semne complice, dand cu tifla in dreapta si in stanga, demonteaza masinaria complicata a unor idei ce timoreaza. Si, mai ales, te vei lasa captat de felul ingenios in care conduce reprezentatia spre final pentru ca presimti ca acolo se afla, mai totdeauna, o concluzie nastrusnica, poanta care te atrage pentru placerea ei fulgeratoare.
Tocmai incatusarea nestiuta a cititorului in acest mecanism care impinge nepregetat spre poanta si, consecutiv, adulmecarea acesteia, satisfactia pe care ti-o da, ca orice schimbare, schimbarea de unghi din final, transferul de la comun la altceva (chiar cand nu sesizezi simbolul profund) determina marea audienta a acestui fel de poezie."
(Eugen Negriei - Introducere in poezia contemporana., Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1985)

„Sorescu reprezinta cazul paradoxal al unui poet care pare subiectiv, liric, chiar analitic, dar nu e. El e un poet perfect obiectiv, la care obiectul, natura, epicul, pretextul exterior sunt inlocuite cu reflectia si emotia solidificata, cu un peisaj de stalactite si stalagmite ale spiritului propriu. A figura situatii, a inscena sentimente, a pune in ecuatie stari de spirit reprezinta () indeletnicirea preferata a poetului, care, inainte de a se descoperi dramaturg, s-a dovedit un neobosit regizor de idei pe cont propriu. S-a spus despre poemele acestea ca sunt mai aproape de parabola si fabula, ceea ce intr-o oarecare masura este adevarat: ele semnifica si semnalizeaza, din ele se prelungesc impulsuri spre a se intalni intr-un punct situat in afara lor. Tehnica lor nu este insa a naratiunii cu talc, ci a pantomimei cu talc, a teatrului mut si mai ales a filmului de animatie. De aici vine lirismul lor scheletic, de aici obiectivitatea, iesirea din sinele particular si situarea intr-un sine esential, inflexibil si poruncitor. Aceasta modalitate de filosofare in imagini () isi cauta punctul de plecare in lucruri, in obiecte si relatii reale, dar si in produsele si asocierile imaginatiei, hranita nu o data cu resursele visului. Rapiditatea, cursul accelerat si abreviat al desfasurarii, compozitia neasteptata a incarcaturii explozive contribuie intr-o masura hotaratoare sa asigure secventelor acestora efectul de surpriza, de soc."
(Cornel Regman - .Sorescu I si Sorescu II", Prefata la Marin Sorescu, Poeme, Editura Albatros, Bucuresti, 1976) (G. D.)

Referate

Poeziile poetului






Copyright 2017 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani


loading...