Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele
 
 
Poetul zilei
Urmuz
(1883 - 1923)

1 Poezii

Poezia de azi

DINTR-UN sat
de Ana Blandiana


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata




Antropomorfism

Vezi toate poeziile poetului




In poiata tainuita ca-n umbroasa zahastrie,
Traia puica cea motata cu penetul de omat;
Nu-i cucos in toat-ograda, ce de-iubire capiet
S-urmareasca insolenter inocenta ei junie.
Ce cocheta e copila, cu ce gratie ea umbla?
Si ce stele zugraveste in nisip cu dulcea-i laba —

O gaina virtuoasa, o gaina prea de treaba
Cu evlavie ea cata fire de-orz si coji de jimbla.
Dara cine sa admire a ei nuri si tinerete?
Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie?
Ah! in inima-i fecioara simte-o tainica vapaie
Pentru cucurigul dulce din cantari de dimineata.
Pierde gustul de mancare, scormoleste, de ti-i mila,
In pamant ca sa gaseasca chipul cel dorit intruna,
Sau se primbla visatoare, noaptea cautand in luna
A lui umbra luminoasa — melancolica copila!
O gaina-mbatranita, venerabila matroana,
Ce de mult e schivnicita de lumesti desertaciuni,
Ea ii spune-ale ei taine, ca la raza-ntelepciunei
Sa gaseasca mangaiere pentru-a gandurilor goana.
Iar calugarita veche, ce de mult era iertata,
Ce de mult se dizvatase de placerile d-iubire,
Ea cu limba ascutita cleveteste-ntreaga fire —
Contra demoralizarii propovaduie-nfocata.
— Ah — ii zise mititica — nu privesti la randunele,
Cum din cuib scot puii capul, se cuteaza pe ulucuri
Si apoi la miezul noptii ii aud facand buclucuri,
Sarutandu-se cu ciocul, dragostindu-se-ntre ele.
— Soarte-avem nefericita — ii raspunse-atunci batrana:
Nu-i gaina randunica, randunoiul nu-i cucos.

Necredinta lor stiuta-i; aspri, rai, tiranicosi,
Ei trezesc viata-n inimi si apoi o invenina.
Numai flori-s fericite, caci pe aceeasi trupina
E pistilul feciorelnic si staminul barbatesc;
Sub perdele verzi de frunze, se-mpreun si se iubesc,
Chipul junelui din floare c-odoranta lui virgina.
Dar cucosul — ce netrebnic! nestatornic! — este drept:
Cand el sulita iubirei in adancu-ti suflet baga,
Te simti dusa chiar in ceruri — uiti pe-o clipa lumea-ntreaga,
Dar pe urma gelozia sfarma inima-ti din piept.
Caci pe urma el te lasa, trista, slaba, vaduvita.
Cu aripile-ostenite ziua, noaptea stai pe oua;
Mori de sete si de foame, nici un sambure de roua,
Nici priviri de-amor n-arunca la sarmana eremita.
Ci mai bine nu mai intre in gandirea ta virgina
Visele inselatoare de iubire si placere —
Vin’ sa-nveti intelepciunea, a naturii-adanci mistere
Si a stelelor mari drumuri, ce viitorul il lumina.
Cum vorbeau intelepteste, ce s-auda si sa vada?
Dupa gard strain cucosul se preumbla-ncet turceste.
Puicei-i trece-ndata pofta de-a vorbi filosofeste,
Ea asculta cu iubire cucoseasca serenada.
Ah, amorul ii patrunde prin ureche;-n van batrana
O ciupeste-n cap cu ciuda, vrea s-o tie de aripa;

Ea se smulge si alearga tremuranda intr-o clipa,
Printre gard priveste dulce l-aratarea lui pagana.
Iar batrana cruce-si face cu-a ei laba si gandeste:
“Tinerete, tinerete!” si oftand intra-n poiata;
Aparata de-ntuneric ipocrita cea sireata
Pe un pui nevrasnic inca alterata-l pricajeste.
Unde este invatatul cu talent fonognomonic
Sa compuie un compendiu despre blandele impresii,
Ce un sunet numa-l naste in simtirile miresei,
Cum un cucurigu poate fi adanc, duios, demonic?!
Ce simtiri eroici, mandre, reprezinta cucurigul,
Cat curagi — ce osebire de-al gainei cotcodac;
Ce frumos ii sade creasta ca un rosu comanac.
De dorinta se-nfierbanta, de amor o trece frigul!
Si maximele batranei pe-o ureche toate-i iese,
Cum intrara pe cealalta. Sfatuiri contra iubirei
O-nvatara ce-i iubirea. Stie-atat ca c-o privire
Galisa poate sa prinda pe pasaua ce-si alese.
S-astfel ea facand la planuri se-nvarteste prin ograda
Si trezeste-n bucuria-i, din gandire somnoroasa,
Pe-un clapon, mahnit calugar, cu-aratare pantecoasa,
Fara creasta de mandrie, fara glas si fara coada.
Si facand un paa! angelic, il intreaba de nu-i frate,
De nu-i var cu Don Juanul ce canta de gard dincòlo.

Dar monahul cel sinistru zise tragic: — O! Apollo
Ma fereasca sa fiu ruda cu-aste firi intunecate.
Nu! pe mine preuteasa zeitatii pamantene
Langa focul cel de jertfa, pe altar de caramida,
M-a lipsit de demnitatea de cucos — ca sa-mi surada
In a mea lipsa de patimi a lui Plato fenomene.
Cu privirea mea cea casta, de-nteres nenfluentata,
Vad in lume si in lucruri numai samburul si-ideea;
Prototipu-l vad in toate, si cu-a geniului scanteie
Vad cucosul lui Mohamet cu-aratare luminata.
In sublime revelatii a misterului etern,
Multumesc vestalei groase ce-mi crea aceasta soarta;
Dumnezei or s-ospateze umbra mea cand va fi moarta,
Inchin viata-mi cugetarii — un Pitagoras modern!
El reintra in chilie, iar puicuta sta pe ganduri,
Si mereu prin minte-i umbla demnitatea de cucos:
“Ce-i lipseste lui Chirila, ce au verii lui fierosi
Si el n-are?” Astfel dansa meditand umbla pe scanduri.
Dar ii bate inimioara. Ea la gard se duce iarasi,
Sa priveasca iar la idol, cu-a lui pas de maiestate,
Creasta rosa, pieptu-n care inima barbata bate.
Cum ar vrea ea ca sa-l aiba de-al juniei ei tovaras!
Cum se teme ea acuma! El o vede s-o saluta.
Ochii-i ard si el ii spune maguliri cavaleresti.

“Nu! — el zice in ton liric — pentru flacare ceresti
Nu exista ingradire, cat de nalta e trecuta.”
Vrea sa zboare; dar Sibylla cu a maturii magie,
Ea, ce poarta grija scumpa pe-al vestalelor palat,
Il loveste si alunga cavaleru-naripat
Si in urma lui puicuta se uita cu nebunie.
Suferintele lui Werther se urmeaza-n pieptu-i toate,
Desi nu ca el eroic vrea cucosul sa s-ucida;
El iubeste — ea socoate cum portita sa-i deschida,
Dar rusinea-i virginala de la scopu-i o abate.
“Nu, nu! Ca din intamplare, ca dincòlo ratacita,
Sa ma afle cumva noaptea si sa-mi caute chichita.”
Si cand luna umple noaptea, trist, ea urca o capita,
Sare gardul si timida lin paseste indragita
Ramaneti cu bine toate a copilariei soate,
Caci instincte tainuite au invins in ea fecioara.
“Ce-am sa pierd? gandeste dansa, tot imi spun de o comoara
De pazit grea, ce odata trebuie s-o pierzi in viata.”
Dar deodata el s-arata — rusinoasa vrea sa zboare,
El alearga dupa dansa — cum ar vrea si cum n-ar vrea;
Cum ii place sa se lase prinsa. Sub aripa-i grea,
Ea se simte fericita, desi-afecta suparare.
— Vrei sa fugi?, suspina dansul, ma urasti atat de tare?
— Te urasc! surade dansa cu-inocenta siretie,

Cum sa nu te-urasc, tirane, cand tu vrei sa-mi faci rau mie?
El jura ca nu si cere botisor de impacare.
Cum sa nu-i dea? Poate dansa sa refuze-o rugaciune,
Spusa cu delicatete si poetic-formulata?
S-ar cadea ca sa reziste? sade bine? Infocata,
Fericita e ca pierde ce-ndoieste pretu-iubirei.
Ceru-ntinde sus senina-i panzarie de azur,
Ca cusuta e cu stele tremurand de-aurul lor grele.
Cand o-acopar a lui aripi, cand il simte pe-a ei sele,
Inocenta-i sangereaza, i se-ntuneca-mprejur.
Tine mult aceasta dulce, amoroasa nerozie.
Al ei suflet se topeste de-ntunericul molatec,
Simte pare c-o patrunde un piron ros de jeratec
Ce-o omoara s-o turbeaza, o-ndelira s-o sfasie.
Ochisorii si-i inchise, ca topita sta acuma,
Si in vocea ei muiata pipaieste ne’nteles.
El o mangaie, o-ncredinta, ca de cer a fost trimes
Si menit ca s-o iubeasca si sa-i joace dulcea gluma.
—Tu! ea zise, ce frumos esti, rege-al lumii de gaine.
Eu te iert! amoru-ti dulce ca si miros de garofa.
Si ca-n vechile tragedii el raspunde-n antistrofa:
— Tu esti Venus in poiata, ochii tai ceresti lumine.
Din istoria puicutei asta-i partea cea intaie,
Asta e icoana scumpa-a saptamanilor de miere;

“Poezia-i intervalu-ntre placere si placere” —
Optimist filosofeaza cu cucosul, ce-o tamaie.
Dar curand al ei caracter si simtirea ei naiva
Se schimba-n cochetarie. Cucoseii cei mai tineri
Umplu curtea stralucita a motatei noastre Vineri
Si la glasul lor subtire ea s-arata milostiva.
Al gainariei-Adonis, cu privirile-ndraznete,
Petit-crevé blazat, ironic, cu pasiuni titanomahe,
Obiectiv cronicii zilei a gainelor monahe,
Pe tipic ii face curte — Lovelace de la cotete.
Cu placere ea admite curtea junelui sagalnic.
Orice-obraznicie, ruga, ea ii trece cu vedere,
Ca-n sultanul vechi sa-excite gelozie si durere —
Vai! de unde poate crede un sfarsit atat de jalnic!
Caci sultanul, care-o crede cum ca e necredincioasa,
Tanarului Cicisbeo el acum cata pricina.
Cu curagi el se ridica, creasta-i rosa se-nvenina
Si lugubru el ii zice: — Fugi sau mori tu, ticaloase!
Fat-Frumos gatu-si indoaie indarat si ii raspunde:
— Nu m-atinge-a ta insulta, tu, de-origina plebeu —
Diferenta prea e mare, cine esti? si cine-s eu?
Eu petrec si eu fac curte cui voiesc si orisiunde.
— Te-oi sili sa lupti cu mine! iritat striga sultanul.
Isi zburli penele-n ceafa si cu furie s-arunca,

Lupta crunt, pe cand deoparte sta nefericita prunca,
Urzitoarea Iliadei, ce isi plange Don Juanul.
Se trantesc, se rup cu ciocul si mananca tavaleala —
Obosesc. Se naste-acuma pe-o minuta armistit.
Dar curand se-ncaier iarasi. Don Juanul cel pestrit
Cade-n sange si sultanul trambita pe el cu fala.
Iara doña nu tradeaza ce-n simtire-i se petrece,
Nu tradeaza de-i durere, voiosie, nepasare —
Poate vru sa deie pretul partii cei invingatoare
Si de-aceea ramasese ca si marmura de rece.
Ci profetic se arata preoteasa culinara —
Ia pe mort in poala-i sacra, de-a lui haina il despoaie;
Ea il spala-n apa sfanta, si in scumpe maruntaie
Pun miresme felurite pentru jertfa mortuara.
‘N-invartiri misterioase peste focul vetrei sfinte,
Ea-l intoarce, curatindu-l de lumestile-i pacate.
Palamarul ce slujeste pamanteasca zeitate
In Olymp il ia si-l duce, jertfa zeilor fierbinte.
Si in rasuri nesfarsite, artificia de glume,
In vorbiri spirituale, observatii invatate,
Despre-a artei culinare mari mistere-ntunecate,
In divina nepasare, ei stau jertfa s-o consume.
Vai, de ce nu tine nimeni o oratie funebra
Si nu-ntoana-un De profundis pentru soarta-i mucenica!

Peste-a raclei portelane nici o lacrima nu pica.
Inima zeilor lumii, de ingrata, e celebra.
Ori n-au fost eroi in lume, intelepti si virtuosi —
Unii-n lupte pentru bine a lor sange si-l varsara,
Ceilalti langa lampa alba santa viata-si consumara
Sa-i lumine — ca sa aiba soarta bietului cucos?
Oare el nu are-asemeni soarta oricarei fiinte?
Suferintele unùia bucurii le sunt altòra;
Viata multora se stinge spre-a hrani viata multòra
Si mancarea reciproca e-a istoriei fiinta.
Bietul rac! De viu l-arunca ca sa fiarba-n vinul cald.
Cate sufere? — ce-i pasa celui care nu e rac!
Ce ii pasa pasaruicei ce munceste pe-un gandac
Sau paingenul, ce suge capul mustei de smarald.
Pasaruica ia in sine simtul, gandul dintr-un greier
Ce ucide. Al lui suflet pe-al ei suflet ’navuteste
Si cucosul care moare naste-n cel ce-l mistuieste,
Cine stii ce simt in suflet, cine stii ce gand in creier.
Dar sultanul spre durerea puiculitei lui naive,
Ce-omori-n duel pe-un tanar de-o sperant-atat de mare.
La racoare-i pus sarmanul, ca sa cugete-n mustrare
L-ale codicei penale paragrafe respective.
Deci puicuta vaduvita singuric-acum ramane.
‘N-inceput isi plangé soarta si parea nemangaiata;

Dar curand cucosi mai tineri umplu partea neocupata
A duioasei inimioare de amor si jale pline.
Ea invata ca sa uite. Ca marquiza de Chatelet,
Care pe Voltaire batranu-nlocui cu Saint-Lambert.
Pentru inima-i vicleana cucoseii nu se cert,
Caci din tanar in mai tanar ’n-academia-i ii iè.
In curand ea pierde-n curte tot al noutatii farmec.
Nu-i cucos ce nu-i luase tot ce-o puica poate da,
In curand alte gaini al ei nimb l-intuneca,
Cum odata-l intrecuse pe Harun, vizirul Barmeg.
In zadar le imputeaza a lor ganduri senzuale.
“De — raspunde cu-ironie unul din amantii fosti —
Inima-mi intreag-a ta e — dar ce vrei — noi suntem prosti,
Simtul umbla dup-o carne mai tanara si mai moale.”
In curand cade pe ganduri, deveni curand bigota;
Cum se-ntampla, din Phrinee deveni calugarita.
Limba-i umbla, ascutita ca la vechea-i protectrita —
Poiata afuriseste si ograda poliglota.
Si atunci gainareasa de caderea-i se indura:
Desparti gainarimea cu viata imorala
De chilia solitara a puicutei, ce isi spala
A trecutului pacate prin asceza cea obscura.
Ea cata societatea parintelului Chirila,
A claponului lugubru cu humorul lui de bute;

El iubeste-n ea ideea frumusetei cei trecute,
In matroana desflorita vede inca pe copila.
Ea vedea in inteleptul cu-aratare reverenda
Prototipul cucosimei, pe-al cucosilor cucos,
Cand cu flori de-oratorie si cu ochi bisericosi,
Adancit platonizeaza in tirada somnolenta.
Astfel dar fini si dansa drumul sortii pamantene:
Arde lumanarea vietii pana la un capetel.
Si acum la batranete, sa-l uzeze si pe el,
Ea drept candela l-aprinde fiintei suprapamantene.
Untdelemnu-n sant’ pretinsa vatra a bigoteriei
E acelasi ce-n amoruri pamantene-a licurit;
Duhul sfant in chip de porumb nu din cer s-a pogorat,
Ci mai jos de brau l-avuse Iosif si l-a dat Mariei.
Iara voi, ce-n nopti cand luna peste varfuri de copaci
Ca un scut de-argint rasare, umpland lungile alee
C-umbre negre si dungi albe — urmariti pe vro femeie,
Suppusand sub a ei poale mult mai mult decat doi craci;
Voi, ce-uniti tot universul in zambirea mintii scurte,
Ce catati gandiri de inger ’n-ochii mari, care va par
Doua nopti insprancenate, — vie-va-n minte macar
Cum ca demonul din ochii-i e acelasi de sub burta.
Ah, ganditi o clipa numai la sulita cu varf ros
Si la rana ce o face, sangele-inocent ce-l varsa —

Ca sa vezi cate iluzii minte inima cea arsa,
Pe cand doña e-o gaina si seniorul un cucos.
Deci dara, boieri de cinste, ca-mi facui tot boierescu
Mai cu rime, mai cu vorbe, cand de sama, cand de claca;
Am ajuns la deci — ma scarpin — inchid cartea mea posaca
Si cu multa plecaciune vi se-nchina

Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Antropomorfism pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe


Copyright 2017 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani