Poeziile.com - Home

  Parola? Creare album poezii
Poetii clasici ai literaturii romane Poezii frumoase pe teme Poeti membri ai clubului poetilor tineri Poeziile mele


 
Poetul zilei
Ion Stratan
(1955 - 2005)

16 Poezii

Poezia de azi

Cornul de aur al baiatului
de Mircea Ivănescu
scena de dimineata cornul sunand departat,
prin hatisurile albastrii, chemarea la vanatoare glasul

Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

   
Cautare avansata



































Antropomorfism

Vezi toate poeziile poetului







In poiata tainuita ca-n umbroasa zahastrie,
Traia puica cea motata cu penetul de omat;
Nu-i cucos in toat-ograda, ce de-iubire capiet
S-urmareasca insolenter inocenta ei junie.
Ce cocheta e copila, cu ce gratie ea umbla?
Si ce stele zugraveste in nisip cu dulcea-i laba —

O gaina virtuoasa, o gaina prea de treaba
Cu evlavie ea cata fire de-orz si coji de jimbla.
Dara cine sa admire a ei nuri si tinerete?
Boul chior, ce vede numai jumeta din a lui paie?
Ah! in inima-i fecioara simte-o tainica vapaie
Pentru cucurigul dulce din cantari de dimineata.
Pierde gustul de mancare, scormoleste, de ti-i mila,
In pamant ca sa gaseasca chipul cel dorit intruna,
Sau se primbla visatoare, noaptea cautand in luna
A lui umbra luminoasa — melancolica copila!
O gaina-mbatranita, venerabila matroana,
Ce de mult e schivnicita de lumesti desertaciuni,
Ea ii spune-ale ei taine, ca la raza-ntelepciunei
Sa gaseasca mangaiere pentru-a gandurilor goana.
Iar calugarita veche, ce de mult era iertata,
Ce de mult se dizvatase de placerile d-iubire,
Ea cu limba ascutita cleveteste-ntreaga fire —
Contra demoralizarii propovaduie-nfocata.
— Ah — ii zise mititica — nu privesti la randunele,
Cum din cuib scot puii capul, se cuteaza pe ulucuri
Si apoi la miezul noptii ii aud facand buclucuri,
Sarutandu-se cu ciocul, dragostindu-se-ntre ele.
— Soarte-avem nefericita — ii raspunse-atunci batrana:
Nu-i gaina randunica, randunoiul nu-i cucos.

Necredinta lor stiuta-i; aspri, rai, tiranicosi,
Ei trezesc viata-n inimi si apoi o invenina.
Numai flori-s fericite, caci pe aceeasi trupina
E pistilul feciorelnic si staminul barbatesc;
Sub perdele verzi de frunze, se-mpreun si se iubesc,
Chipul junelui din floare c-odoranta lui virgina.
Dar cucosul — ce netrebnic! nestatornic! — este drept:
Cand el sulita iubirei in adancu-ti suflet baga,
Te simti dusa chiar in ceruri — uiti pe-o clipa lumea-ntreaga,
Dar pe urma gelozia sfarma inima-ti din piept.
Caci pe urma el te lasa, trista, slaba, vaduvita.
Cu aripile-ostenite ziua, noaptea stai pe oua;
Mori de sete si de foame, nici un sambure de roua,
Nici priviri de-amor n-arunca la sarmana eremita.
Ci mai bine nu mai intre in gandirea ta virgina
Visele inselatoare de iubire si placere —
Vin’ sa-nveti intelepciunea, a naturii-adanci mistere
Si a stelelor mari drumuri, ce viitorul il lumina.
Cum vorbeau intelepteste, ce s-auda si sa vada?
Dupa gard strain cucosul se preumbla-ncet turceste.
Puicei-i trece-ndata pofta de-a vorbi filosofeste,
Ea asculta cu iubire cucoseasca serenada.
Ah, amorul ii patrunde prin ureche;-n van batrana
O ciupeste-n cap cu ciuda, vrea s-o tie de aripa;

Ea se smulge si alearga tremuranda intr-o clipa,
Printre gard priveste dulce l-aratarea lui pagana.
Iar batrana cruce-si face cu-a ei laba si gandeste:
“Tinerete, tinerete!” si oftand intra-n poiata;
Aparata de-ntuneric ipocrita cea sireata
Pe un pui nevrasnic inca alterata-l pricajeste.
Unde este invatatul cu talent fonognomonic
Sa compuie un compendiu despre blandele impresii,
Ce un sunet numa-l naste in simtirile miresei,
Cum un cucurigu poate fi adanc, duios, demonic?!
Ce simtiri eroici, mandre, reprezinta cucurigul,
Cat curagi — ce osebire de-al gainei cotcodac;
Ce frumos ii sade creasta ca un rosu comanac.
De dorinta se-nfierbanta, de amor o trece frigul!
Si maximele batranei pe-o ureche toate-i iese,
Cum intrara pe cealalta. Sfatuiri contra iubirei
O-nvatara ce-i iubirea. Stie-atat ca c-o privire
Galisa poate sa prinda pe pasaua ce-si alese.
S-astfel ea facand la planuri se-nvarteste prin ograda
Si trezeste-n bucuria-i, din gandire somnoroasa,
Pe-un clapon, mahnit calugar, cu-aratare pantecoasa,
Fara creasta de mandrie, fara glas si fara coada.
Si facand un paa! angelic, il intreaba de nu-i frate,
De nu-i var cu Don Juanul ce canta de gard dincòlo.

Dar monahul cel sinistru zise tragic: — O! Apollo
Ma fereasca sa fiu ruda cu-aste firi intunecate.
Nu! pe mine preuteasa zeitatii pamantene
Langa focul cel de jertfa, pe altar de caramida,
M-a lipsit de demnitatea de cucos — ca sa-mi surada
In a mea lipsa de patimi a lui Plato fenomene.
Cu privirea mea cea casta, de-nteres nenfluentata,
Vad in lume si in lucruri numai samburul si-ideea;
Prototipu-l vad in toate, si cu-a geniului scanteie
Vad cucosul lui Mohamet cu-aratare luminata.
In sublime revelatii a misterului etern,
Multumesc vestalei groase ce-mi crea aceasta soarta;
Dumnezei or s-ospateze umbra mea cand va fi moarta,
Inchin viata-mi cugetarii — un Pitagoras modern!
El reintra in chilie, iar puicuta sta pe ganduri,
Si mereu prin minte-i umbla demnitatea de cucos:
“Ce-i lipseste lui Chirila, ce au verii lui fierosi
Si el n-are?” Astfel dansa meditand umbla pe scanduri.
Dar ii bate inimioara. Ea la gard se duce iarasi,
Sa priveasca iar la idol, cu-a lui pas de maiestate,
Creasta rosa, pieptu-n care inima barbata bate.
Cum ar vrea ea ca sa-l aiba de-al juniei ei tovaras!
Cum se teme ea acuma! El o vede s-o saluta.
Ochii-i ard si el ii spune maguliri cavaleresti.

“Nu! — el zice in ton liric — pentru flacare ceresti
Nu exista ingradire, cat de nalta e trecuta.”
Vrea sa zboare; dar Sibylla cu a maturii magie,
Ea, ce poarta grija scumpa pe-al vestalelor palat,
Il loveste si alunga cavaleru-naripat
Si in urma lui puicuta se uita cu nebunie.
Suferintele lui Werther se urmeaza-n pieptu-i toate,
Desi nu ca el eroic vrea cucosul sa s-ucida;
El iubeste — ea socoate cum portita sa-i deschida,
Dar rusinea-i virginala de la scopu-i o abate.
“Nu, nu! Ca din intamplare, ca dincòlo ratacita,
Sa ma afle cumva noaptea si sa-mi caute chichita.”
Si cand luna umple noaptea, trist, ea urca o capita,
Sare gardul si timida lin paseste indragita
Ramaneti cu bine toate a copilariei soate,
Caci instincte tainuite au invins in ea fecioara.
“Ce-am sa pierd? gandeste dansa, tot imi spun de o comoara
De pazit grea, ce odata trebuie s-o pierzi in viata.”
Dar deodata el s-arata — rusinoasa vrea sa zboare,
El alearga dupa dansa — cum ar vrea si cum n-ar vrea;
Cum ii place sa se lase prinsa. Sub aripa-i grea,
Ea se simte fericita, desi-afecta suparare.
— Vrei sa fugi?, suspina dansul, ma urasti atat de tare?
— Te urasc! surade dansa cu-inocenta siretie,

Cum sa nu te-urasc, tirane, cand tu vrei sa-mi faci rau mie?
El jura ca nu si cere botisor de impacare.
Cum sa nu-i dea? Poate dansa sa refuze-o rugaciune,
Spusa cu delicatete si poetic-formulata?
S-ar cadea ca sa reziste? sade bine? Infocata,
Fericita e ca pierde ce-ndoieste pretu-iubirei.
Ceru-ntinde sus senina-i panzarie de azur,
Ca cusuta e cu stele tremurand de-aurul lor grele.
Cand o-acopar a lui aripi, cand il simte pe-a ei sele,
Inocenta-i sangereaza, i se-ntuneca-mprejur.
Tine mult aceasta dulce, amoroasa nerozie.
Al ei suflet se topeste de-ntunericul molatec,
Simte pare c-o patrunde un piron ros de jeratec
Ce-o omoara s-o turbeaza, o-ndelira s-o sfasie.
Ochisorii si-i inchise, ca topita sta acuma,
Si in vocea ei muiata pipaieste ne’nteles.
El o mangaie, o-ncredinta, ca de cer a fost trimes
Si menit ca s-o iubeasca si sa-i joace dulcea gluma.
—Tu! ea zise, ce frumos esti, rege-al lumii de gaine.
Eu te iert! amoru-ti dulce ca si miros de garofa.
Si ca-n vechile tragedii el raspunde-n antistrofa:
— Tu esti Venus in poiata, ochii tai ceresti lumine.
Din istoria puicutei asta-i partea cea intaie,
Asta e icoana scumpa-a saptamanilor de miere;

“Poezia-i intervalu-ntre placere si placere” —
Optimist filosofeaza cu cucosul, ce-o tamaie.
Dar curand al ei caracter si simtirea ei naiva
Se schimba-n cochetarie. Cucoseii cei mai tineri
Umplu curtea stralucita a motatei noastre Vineri
Si la glasul lor subtire ea s-arata milostiva.
Al gainariei-Adonis, cu privirile-ndraznete,
Petit-crevé blazat, ironic, cu pasiuni titanomahe,
Obiectiv cronicii zilei a gainelor monahe,
Pe tipic ii face curte — Lovelace de la cotete.
Cu placere ea admite curtea junelui sagalnic.
Orice-obraznicie, ruga, ea ii trece cu vedere,
Ca-n sultanul vechi sa-excite gelozie si durere —
Vai! de unde poate crede un sfarsit atat de jalnic!
Caci sultanul, care-o crede cum ca e necredincioasa,
Tanarului Cicisbeo el acum cata pricina.
Cu curagi el se ridica, creasta-i rosa se-nvenina
Si lugubru el ii zice: — Fugi sau mori tu, ticaloase!
Fat-Frumos gatu-si indoaie indarat si ii raspunde:
— Nu m-atinge-a ta insulta, tu, de-origina plebeu —
Diferenta prea e mare, cine esti? si cine-s eu?
Eu petrec si eu fac curte cui voiesc si orisiunde.
— Te-oi sili sa lupti cu mine! iritat striga sultanul.
Isi zburli penele-n ceafa si cu furie s-arunca,

Lupta crunt, pe cand deoparte sta nefericita prunca,
Urzitoarea Iliadei, ce isi plange Don Juanul.
Se trantesc, se rup cu ciocul si mananca tavaleala —
Obosesc. Se naste-acuma pe-o minuta armistit.
Dar curand se-ncaier iarasi. Don Juanul cel pestrit
Cade-n sange si sultanul trambita pe el cu fala.
Iara doña nu tradeaza ce-n simtire-i se petrece,
Nu tradeaza de-i durere, voiosie, nepasare —
Poate vru sa deie pretul partii cei invingatoare
Si de-aceea ramasese ca si marmura de rece.
Ci profetic se arata preoteasa culinara —
Ia pe mort in poala-i sacra, de-a lui haina il despoaie;
Ea il spala-n apa sfanta, si in scumpe maruntaie
Pun miresme felurite pentru jertfa mortuara.
‘N-invartiri misterioase peste focul vetrei sfinte,
Ea-l intoarce, curatindu-l de lumestile-i pacate.
Palamarul ce slujeste pamanteasca zeitate
In Olymp il ia si-l duce, jertfa zeilor fierbinte.
Si in rasuri nesfarsite, artificia de glume,
In vorbiri spirituale, observatii invatate,
Despre-a artei culinare mari mistere-ntunecate,
In divina nepasare, ei stau jertfa s-o consume.
Vai, de ce nu tine nimeni o oratie funebra
Si nu-ntoana-un De profundis pentru soarta-i mucenica!

Peste-a raclei portelane nici o lacrima nu pica.
Inima zeilor lumii, de ingrata, e celebra.
Ori n-au fost eroi in lume, intelepti si virtuosi —
Unii-n lupte pentru bine a lor sange si-l varsara,
Ceilalti langa lampa alba santa viata-si consumara
Sa-i lumine — ca sa aiba soarta bietului cucos?
Oare el nu are-asemeni soarta oricarei fiinte?
Suferintele unùia bucurii le sunt altòra;
Viata multora se stinge spre-a hrani viata multòra
Si mancarea reciproca e-a istoriei fiinta.
Bietul rac! De viu l-arunca ca sa fiarba-n vinul cald.
Cate sufere? — ce-i pasa celui care nu e rac!
Ce ii pasa pasaruicei ce munceste pe-un gandac
Sau paingenul, ce suge capul mustei de smarald.
Pasaruica ia in sine simtul, gandul dintr-un greier
Ce ucide. Al lui suflet pe-al ei suflet ’navuteste
Si cucosul care moare naste-n cel ce-l mistuieste,
Cine stii ce simt in suflet, cine stii ce gand in creier.
Dar sultanul spre durerea puiculitei lui naive,
Ce-omori-n duel pe-un tanar de-o sperant-atat de mare.
La racoare-i pus sarmanul, ca sa cugete-n mustrare
L-ale codicei penale paragrafe respective.
Deci puicuta vaduvita singuric-acum ramane.
‘N-inceput isi plangé soarta si parea nemangaiata;

Dar curand cucosi mai tineri umplu partea neocupata
A duioasei inimioare de amor si jale pline.
Ea invata ca sa uite. Ca marquiza de Chatelet,
Care pe Voltaire batranu-nlocui cu Saint-Lambert.
Pentru inima-i vicleana cucoseii nu se cert,
Caci din tanar in mai tanar ’n-academia-i ii iè.
In curand ea pierde-n curte tot al noutatii farmec.
Nu-i cucos ce nu-i luase tot ce-o puica poate da,
In curand alte gaini al ei nimb l-intuneca,
Cum odata-l intrecuse pe Harun, vizirul Barmeg.
In zadar le imputeaza a lor ganduri senzuale.
“De — raspunde cu-ironie unul din amantii fosti —
Inima-mi intreag-a ta e — dar ce vrei — noi suntem prosti,
Simtul umbla dup-o carne mai tanara si mai moale.”
In curand cade pe ganduri, deveni curand bigota;
Cum se-ntampla, din Phrinee deveni calugarita.
Limba-i umbla, ascutita ca la vechea-i protectrita —
Poiata afuriseste si ograda poliglota.
Si atunci gainareasa de caderea-i se indura:
Desparti gainarimea cu viata imorala
De chilia solitara a puicutei, ce isi spala
A trecutului pacate prin asceza cea obscura.
Ea cata societatea parintelului Chirila,
A claponului lugubru cu humorul lui de bute;

El iubeste-n ea ideea frumusetei cei trecute,
In matroana desflorita vede inca pe copila.
Ea vedea in inteleptul cu-aratare reverenda
Prototipul cucosimei, pe-al cucosilor cucos,
Cand cu flori de-oratorie si cu ochi bisericosi,
Adancit platonizeaza in tirada somnolenta.
Astfel dar fini si dansa drumul sortii pamantene:
Arde lumanarea vietii pana la un capetel.
Si acum la batranete, sa-l uzeze si pe el,
Ea drept candela l-aprinde fiintei suprapamantene.
Untdelemnu-n sant’ pretinsa vatra a bigoteriei
E acelasi ce-n amoruri pamantene-a licurit;
Duhul sfant in chip de porumb nu din cer s-a pogorat,
Ci mai jos de brau l-avuse Iosif si l-a dat Mariei.
Iara voi, ce-n nopti cand luna peste varfuri de copaci
Ca un scut de-argint rasare, umpland lungile alee
C-umbre negre si dungi albe — urmariti pe vro femeie,
Suppusand sub a ei poale mult mai mult decat doi craci;
Voi, ce-uniti tot universul in zambirea mintii scurte,
Ce catati gandiri de inger ’n-ochii mari, care va par
Doua nopti insprancenate, — vie-va-n minte macar
Cum ca demonul din ochii-i e acelasi de sub burta.
Ah, ganditi o clipa numai la sulita cu varf ros
Si la rana ce o face, sangele-inocent ce-l varsa —

Ca sa vezi cate iluzii minte inima cea arsa,
Pe cand doña e-o gaina si seniorul un cucos.
Deci dara, boieri de cinste, ca-mi facui tot boierescu
Mai cu rime, mai cu vorbe, cand de sama, cand de claca;
Am ajuns la deci — ma scarpin — inchid cartea mea posaca
Si cu multa plecaciune vi se-nchina





Comentarii

Nume (obligatoriu):


afiseaza_600_desktop


Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Antropomorfism pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.



loading...



Poezii despre:
Primavara Toamna Iarna Iubire Bucurie Viata
Flori Boala Singuratate Frica Scoala vezi mai multe






Copyright 2017 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani


loading...