| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
intalniri de Lucian Blaga Cum s-a facut nu-i bine sa cunoastem. Stim doar ca-n spatii si in vis noi ne-ntalnim mereu aceiasi, mereu sub pomul interzis. Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Basmul ce I l-as spune ei
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
|
|
|||
|
O, da-mi arpa de arama Si mi-o pune-n bratul stang. Ochii tai se plec cu teama, Tu rosesti — glasu-mi te cheama, Coardele incet te plang! Vino dar, palida zana, Pune fata pe-al meu piept, Gatul tau pe bratu-mi drept, Tu, a ochilor lumina, Ma iubesti, tu? Spune drept! Ma iubesti! Surazi sireata Si iti pleci ochii in jos! O, lumina prea curata, De-ai cunoaste vre odata Sufletul meu dureros; De ai sti, palide inger, Cat de mult te iubesc eu, Cate nopti de-amor si rau Am vegheat zdrobit de plangeri, Scumpa mea, odorul meu! O, atunci mi-ai cere seama Ca sa-ti spun cate-am visat, M-ai fixa fara de teama, Ai da-ncet neagra marama De pe paru-ti blond, curat; Netezind cu mana-ti alba Tampla ta — tu m-ai privi, Cu durere mi-ai zambi, Eu, jucandu-ma cu salba De pe sanii-ti, as vorbi. Si ti-as spune, a mea iubita, Ca de mult eu te-am catat; In cararea tainuita, Prin dumbrava inverzita, Ori prin codrii cei de brad, Langa cantul de izvoare, Printre stancele de fier Ce strabat norii din cer, Intr-a pesterii racoare, Intr-a noptilor mister. Te vedeam cu a mea minte; Si acum cand te-am gasit Pare-mi ca-mi aduc aminte Cum ca-n vremi de mai nainte Te-am vazut si te-am iubit — Sa-ti spun unde intr-o seara Am visat un vis frumos Pe un nour luminos Am vazut la cer o scara Ridicandu-se de jos. Intr-a cerului marire Scara de-aur se pierdea, Iar pe-un tron de nemurire, Tron de-argint si stralucire, Maica Domnului zambea; Iar pe schitele de scara Ingeri stau treptat treptat, Cu chip bland si luminat Si pe lire sunatoare, Cantau dulce si curat. La picioarele Mariei Genuncheat pe-un nor de-argint, Alb ca lebeda pustiei, Bland ca glasul poeziei, Sta un inger cugetand; Si-a luat arpa-i de aur Si trecand mana pe ea A-nceput a rasuna Raiul luncile-i de laur De-un bland Ave Maria. Acel inger! Fata pala, Ochiul negru, par balai, L-am vazut — o stea regala, O lumina triumfala — Si de-atunci il iubesc, vai! L-am catat in asta lume Pan’ ce viata-mi se pierdu, Sufletu-mi se abatu S-atunci te-am vazut: minune! Acel inger ai fost tu. Cand ai lasat cerul, draga? De ce-n lume ai venit? Ai stiut ca viata-ntreaga Trista-mi inima pribeaga Tot pe tine te-a iubit? Ai stiut cine te-asteapta Si-ai venit sa rasplatesti Lungi durerile-mi lumesti, Cu zambirea-ti inteleapta Si cu ochii tai ceresti. Andrei Muresanu Tablou dramatic intr-un act Persoane: MURESANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena infatiseaza un peisagiu de-o romanticitate salbateca in munti. Pe de o parte stanci surpate — unele tepene, altele rasturnate — de alta brazi acatati de varfuri de stanci, unii franti si rasturnati de vijelii si torente, in fund se vad ruinele inca fumegande a unui sat de colibe — risipite ca cuiburi mari in dosul stancilor. Mai in avanscena, turnul vechi si negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zabrele, cu muri parte risipiti, cu acoperamant de sindrile negre si mucezite. Asupra intregului plan se revarsa o galbana lumina de luna. Avanscena o cuprinde de-a curmezisul un trunchi rasturnat, putred, pe care M. sade visatoriu. Detot in fund, codri si munti. Clopotul suna dogit ore. Miezul noptii. In vremea asta, se scoala M.) Tresare miazanoaptea in inima de-arama A turnului de piatra. Lin stelele se-nhama La carul lunei blonde. Prin vamile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mandriei, Nici suflete nu intra, nici suflete nu ies. Prin aerul de noapte, puternic, rece, des, A lunei adormite patrund razele rare In temnita din pieptu-mi trezind gandiri amare. Cand somnul, frate-al mortii, pe lume falnic zace Cu genele-i inchise, cu visele-i de pace, Cand palida gandire prin tara mortii trece, Si moaie-n visuri de-aur aripa ei cea rece Cu-agheazima cea dulce a lumii frunte-atinge, Pacatele-i i-adoarme, invidia o stinge — Ce ochi vegheaza umed? Ce suflet se framanta, Ce suflet tipa-n doliu, ce lira jalnic canta? Sunt eu! Privesc trecutul, si-icoana lui barbara E zugravita aspru d-ursita-ne amara. Si gandul meu nu poate sa rup-acea perdea, Ce-ascunde viitorul puternic dupa ea. Cantarea? Cea mai nalta si cea mai indrazneata Nu e decat rasunet la vocea cea mareata A undelor teribile, inalte, zgomotoase A unui rau, ce nu-l vezi. — Sunt undele de timp Ce viitoru-aduce, spre-a le mana-n trecut. Desi privesc nainte-mi noaptea batrana rupta, Si vad c-o lume noua dintr-insa se ridica, Dar parghia aceea, ce desfacand tenebre, Ridica viitorul — puterea care toarce Al vremii fir — aceea imi e necunoscuta. Vai! cele intamplate istoria le spune Si cele viitoare si-arunca umbra lor In atmosfera groasa a zilei cei de azi. De ce se-ntampla toate asa cum se intampla, Cine mi-a spune-o oare? E plan, precugetare, In sirul orb al vremei si-a lucrurilor lumei? Sau oarba intamplare fara-nteles si tinta E calauza vremei? Putut-a ca sa fie Si altfel de cum este tot ceea ce exista, Sau e un trebui rece si neinlaturat? Si daca trebui toate sa fie-asa cum sunt, Ce legi urmeaza vremea? Cu ce drept ea apasa O ginte ca pe sama-i o alta sa ridice; E vo dreptate-ntr-asta, sau oarba-mparte bobii Soarta fara de lege? Si daca n-ai temeiuri Decat acele spuse de cartile batrane, Si-aceste-s dovedite ca nu dau dezlegare — Cine-mi va spune mie — daca a gintii mele Viata viitoare va fi mai fericita Decat al ei trecut? De-ar fi fost rau adesea si bine num-o data, As crede ca-ntamplarea oarba, nevinovata A gramadit in mersu-i, dar fara ca s-o stie, Atata neferice pe tara mea pustie. — Dar nu! e-atata minte — atata plan de rele S-a gramadit puternic in viata gintii mele, Incat imi vine-a crede ca samburele lumii E raul. Cartea lumii de-eterna rautate E scrisa si-i menita. De vei avea puterea, Vointa ca sa sfarami pe cel mai slab ca tine: Bravura se numeste. De esti inchipuit, Nesuferind ca altii de-acea inchipuire Cu vorba sa se-atinga: onoare se numeste; De vrei sa-ntreci pe altii si lumei sa-i impui Persoana ta infama: dorinta-i de marire, La fapte mandre stimul. De esti atat de van Sa crezi ca pan’ si cerul asculta a ta vorba, Ca-i pasa daca corpul ti-l chinuiesti si mintea Ti-o stupifici — iti zice ca esti evlavios, Ba chiar si sfant. — Si nu sunt numai oameni Ce iti admira fapta, gandirea-nchipuita, Ci te admir popoare Ce proasta e multimea, Ea crede cum ca duce a lumii soarta-n mana, Si singura e dusa de-o mana de sireti. De te-a-nzestrat natura Cu-atata minte numai, sa poti sa vezi prostia Si cruda rautate ce masa o domina, Nedand nimic pe ele, sa faci din ele scara Spre-a te urca pe dansa l-avere si marire, Prefa-te numai cum ca tu pretuiesti acele Mari calitati si-alese (numeste-le cum vrei), C-o fraza linguseste desertaciunea lor Si pe-umeri te vor duce, sacrificand averea, Viata pentru tine. Dar spune-le adevarul, Te-or rastigni pe cruce, te-or huidui cu pietre Si te vei stinge mizer de nimenea jelit. Se vede Ca nu puteau siretii ca sa gaseasca-n viata Alt pret decat acela sa-si implineasca pofte Pe seama altor Apoi este si drept, cuminte, Ca prosti sa duca greul, astutii sa domneasca La ce-ar fi-atuncea lumea in doua impartita? La ce-ar exista prostii — si iar la ce siretii? Nu merita natangii sa fie stapaniti? Nu vezi ca stapanindu-i le implinesti dorinta? Mai de dorit ce soarta pot ca sa aiba-n lume Decat sa-i duca-n turme sunetul unui nume? Ei nici nu-s pentru alta, decat ca sa traiasca, Sa moara-ntru-mplinirea unei desertaciuni. Si-apoi nu vedeti voi Ca ei admira toate ce le aduc pieire? Omoara fericirea unui popor intreg, Linistea unui secol si esti numit erou. Beata de bucurie multimea te primeste, Cu lauri te-ncununa O ginta ce se-nalta Pe spatele altora e mare — si cu cat Mai mult se tine-n locu-i prin rau si prin asprime, Cu-atata e mai mare. Dreptate-universala E-aceea ce-o uraste puterea bruta. Peste Tarie nu decide nimic. La bine nu-i putea S-aduci doi oameni; raul l-urmeaz-intregi popoare; Caci raul este coltul vietii. Vecinic raul Intaiul rol il joaca — e colt in orice cuget, In oricare vointa, in orice fapta mare. Invidia de pilda e mam-egalitatii, Si ingradirea contra rautatii reciproce Dreptate se numeste. Cu cat mai rau sunt civii Cu-atat e mai perfecta dreptatea. Fiti rai si veti strabate La tinta-oricat de mare, numai prin rautate! Fiti rai! si-urmati principiul ce lumea o domina — Lasati sa creada altii mai prosti ca voi in bine. De ce n-aveti voi minte? Deschideti ochii vosti, Vedeti ca sfant si bine sunt numai pentru prosti? De cand sunteti in lume, a existat dreptate Si pentru voi? Dar greul voi numai il purtarati, Voi v-ati hranit dusmanii, i-ati aparat cu sange, In loc de-a sparge capul naparcei sub picior, Voi ati crescut-o mare si astazi va sugruma. Spun popii de-o vecie unde oricare vina Gaseste-a ei osanda si binele rasplata — Si mii timizi de frica si de-o speranta vana Trec inselati pe langa izvoarele vietii. Iar daca un lintoliu, piroane de sicriu Rasplata sunt virtutii? Rabdarea cine-o are tarasca-se-nsetat. Voi soarbeti picatura de timp ce o aveti, Aici fiti mari, puternici, aici fiti fericiti - Aici spirit, curajul si pumnii au valoare. In mana de vei prinde-a istoriei carte Si daca tu de frica sau poate de rusine In faptele ei rele nu vei incifra bine, Vedea-vei cum sub ochii-ti in plin se desfasoara Raul si iarasi raul — ca vremea se masoara Dupa a rautatii pasire. Rau si ura Daca nu sunt, nu este istorie. Sperjura, Invidios-avara, de sange insetata E omenirea-ntreaga — o rasa blastamata, Facuta numai bine spre-a domina pamantul, Caci rautatii numai ii datoreste-avantul Ce l-a luat pe scara fiintelor naturii. Cine-a vazut vreodata popor de oameni buni Sa fie mare? Daca e rau, e egosit, Vrea toate pentru sine, nimica pentru altii; Daca traieste bine, dar fara ca sa lase Ca si-altii sa traiasca — e mare. Cand un popol Incepe a fi nobil si generos in cuget, Atunci a lui cadere si moarte sunt aproape, Caci numai raul are puterea de-a trai. Chiar fapta cea mai buna duce la rau. Ea este Pamant care hraneste samanta celor rele. Ai mila De unul si cu mana in care i-ai pus paine Maine va ridica piatra, ca el intai s-arunce In tine. Da-i unuia onoare si marire, Si va fi cel din urma spre-a se uita la tine De-i fi cazut. — Ce plan adanc-siret! Cum in samanta dulce a raului s-a pus Puterea de viata! Si mai credeti in bine, in basme de copii! O, ridicati in suflet gigantici vijelii Si sfaramati c-o mandra strigare triumfala Ordinea cea nedreapta, sireata, infernala, Ce prostii si siretii, unii-nselati, iar altii Inselatori sustin ca de Dumnezeu e pusa In lume. O, Satan! geniu al desperarii! Acum pricep cu gandu-ti, caci zvarcolirea marii Traieste-acum in mine. Pricep gandiri rebele Cand ai smuncit infernul ca sa-l arunci in stele, Dezradacinasi marea ca s-o improsti in soare, Ai vrut s-arunci in haos sistemele solare. — Da! ai stiut ca-n ceruri, raul, nedreptul trona, Ca secole natange l-adora, l-incorona, Stiai c-asa cum este nu poate a fi bine! Ca nu poate nedreptul etern ca sa domine. O! de-as vedea furtuna ca stelele desprinde, Pe cer talazuri mandre inalta si intinde, Si nourii ca sloiuri de gheata aruncate, Sfarmandu-se de-a sferei castele instelate — Cerul din radacina naltandu-se decade, Tarand cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormanteaza-n haos intins fara de fine, Zburand negre si stinse surpatele lumine. Vad haosul ca este al lumilor sacrii, Ca sori mai palpai rosii gigantice faclii Si-apoi se sting. — Nimicul, lintoliu se intinde Pe spatiuri deserte, pe lumile murinde! Vazand risipa, Satan, voi crede c-ai invins! Caci daca esti arhanghel al mortii cei batrane, Atunci esti drept — caci numai ea este dreapta-n lume, Si cei ce o servesc — caci contra orice-n lume Invinge rautatea — dar contra mortii nu. Fiindca tina lumii e rea, fiindca tina Si praf e universul intreg — fara de vina Ai cazut geniu mandru, plin de-ndaratnicie In spatii far’ de margini, in evi de vesnicie! Vai, soarte blestemata, ce oarba, arunci bobii, La oricine in lume dai ceea ce nu-i trebuie, Te rog, soarte, ma scapa, de altii nu — de mine Atat venin in suflet, si-atat amar in gand, Incat dac-as putea-o ca sa rasuflu-adanc Si bine — as invenina vremea-n care-s osandit De a trai. O, geniu ce patrunzi Nemarginirea — iarta c-amaraciunea mea M-a-nvins! Tu stii sa judeci si stii ca nefericea Ades scranteste sirul gandirii si o face Sa mearga tocmai contra la calea ceea care Ar trebui s-urmeze. Un orologiu care in loc de-a-mbla nainte S-ar tarai-ndarat. O, nu exista crime, Caci toate, toate-s fapte unei gandiri pe dos, Unei simtiri perverse. Taci, taci, suflete mandre, nu rascoli cu-atata Grozava usurinta titanica turbare Ce-n aschii sclipitoare gandirea mi-o sfarama, Stinge, puternic Doamne, cuvantul nimicirii Adanc, demonic-rece, ce-n sufletu-mi traieste, Coboara-te in mine, ma fa sa recunosc C-a ta faptura slaba-s. Nu ma lasa sa sper Ca liber-mare-mandru prin condamnarea ta N-oi cobori in iaduri de demoni salutat, Ca unul ce menitu-i de a le fi stapan — Stapan geniilor pieirii! Ce gand superb! O,-nceata, Inima mea cea stoarsa de-o cugetare beata, Nu rascoli-n bataie-ti ruinele sfarmate A lumii-mi dinauntru. Vad cerul lan albastru sadit cu grau de stele, El imi arata planul adancei intocmele Cu care-si misca sorii. — In samburul de ghinda E un stejar. — Cum dansul din proprii radacine, Din planul vietii sale ascuns in coltu-obscur Isi creste trunchiul aspru — asa, poporul meu, In tine e puterea-ti, naltarea-ti si pieirea-ti. Eu cred ca tot ce este menit de a fi mare Sa-si inaspreasca trebuie superba radacina Prin viscole turbate, prin arsita si-nghet. Mai tare e-acea stanca ce a trecut martira Prin vijelii mai multe. Popoarele barbare Ce-au cotropit romanii sunt vijelii marete, Turbate, mandre, aspre ca orice vijelie, Dara si trecatoare ca ele. Iar stejarul Poporului meu tare ridica si-azi in vanturi Intunecata-i frunte si proaspata lui frunza. — In lume vad popoare cuminti si fericite, Si ma intreb ce soarte sa doresc la al meu? Si-un gand imi vine aspru, adanc, fara de mila Si sfarmator de lume. — Nu, nu! N-as vrea ca alte Popoare sa mai fie c-al meu — nu merit ele Sa-i semene. Poporu-mi menitu-i ca sa fie Altfel de cumu-s alte. Eu nu cer fericire Pentru a lui viata. — O, natie iubita! Vei intelege doru-mi, vei sti sa-l pretuiesti? Voi sa te vad, iubito! nu fericita — mare! Decat o viata moarta, un negru vis de jele, Mai bine stinge, Doamne, viata gintii mele, Decat o soarta aspra din chin in chin s-o poarte, Mai bine-atinga-i fruntea suflarea marii moarte! |
|||
Pune poezia Basmul ce I l-as spune ei pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |