Când crivatul cu iarna....
I
Cand crivatul cu iarna din nord vine in spate
Si matura cu-aripa-i campii intinse late,
Cand lanuri de-argint luciu pe tara se astern,
Vanturi scutur aripe, zapada norii cern...
Imi place-atuncea-n scaun sa stau in drept de vatra,
S-aud cainii sub garduri ca scheauna si latra,
Jaraticul sa-l potol, sa-l sfarm cu lunge clesti,
Sa cuget basme mandre, poetice povesti.
Pe jos sa sada fete pe tolul asternut,
Sa scarmene cu mana lana, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe ganduri si sa ma uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul povestilor ce-aud.
Orlogiul sa sune — un greier amortit —
Si cald sa treaca focul prin vinele-mi distinse,
Sa vad roze de aur si sarutari aprinse
In vreascuri, ce-n foc puse trasnesc des risipit,
Ca vorba unei babe marunta, tanduroasa.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasa.
Din el o aud astfel cum voi sa o aud
S-amestec celelalte cu glasu-i palpait.
Si mandru-acest amestec gandirea-mi o descoasa,
O-nsira apoi iarasi cum dansa a voit.
Astfel gandirea-nsira o mie de margele —
Un sir intins si luciu dar fara de sfarsit;
Somnul m-apuca-n brate prin gandurile mele
Si-n somn ma mai urmeaza a lor bland glas uimit.
Prin sirul lor ce suna, orlogiul cu jele
L-aud sunand ca greier batran si ragusit;
In urma tace chiar si a mamei rugaciune —
La ganduri sclipitoare un capat ea le pune.
Ajung la ea si noaptea umbririle-i si-ntinse.
Pe fruntea ei cea dulce culeg blande visari,
Amorul lin isi moaie aripele lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sarutari —
Ea-nchide surazanda lungi genele ei planse
Si glasul ei e cantec in line tremurari,
Pe sani rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea aseaza —
Adorm si ea la capu-mi surade si vegheaza.
II
Dar toate-acele basme in somnu-mi ma urmeaza,
Se-mbina, se-nfasoara, se lupta, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu parul negru coade, cu chipul dulce drag,
Si feti-frumosi cu plete in haine luminoase,
Cu ochi caprii, nalti, mandri ca arborii de fag —
In visele din somnu-mi s-adun sa se imbine,
Fac nunti de patru zile si de patru nopti pline.
Imi pare-atunci ca mandra Ileana Cosinzeana,
Cu ochi, albastre stele, blonda, un spic de grau,
In mine se-ndrageste si-usoara-aeriana
S-asaza pe genunchii-mi, cunjura gatul meu,
Eu netezesc cu mana arcata ei spranceana,
Ea ochii-usor si-nchide, zambind in visul sau —
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le intelege,
Cu buze-abia deschise imi spune blande sege.
Imi pare ca e vara, ca noaptea-i dulce bruna,
Ca lanuri undoiaza, ca apele lin plang,
Ca nourii ii sparge-o armonioasa luna,
Ca stelele din ceruri se scutura si ning —
Prin lanuri inflorite noi mergem impreuna
Si mandre flori campene eu pentru dansa strang
Si ea la ingrijirea-mi cea dulce imi zambeste,
Iar sufletul imi rade, si inima imi creste.
Luna prin nouri inger pe lume bland vegheaza.
Somnul aduce-n lume copiii lui natangi.
Pe rau fiece unda se-mbraca cu o raza,
Copacii se cutremur in fruntile de stanci,
Lumina se-mprastie in panza luminoasa
Pe merii plini cu floare-n gradinele adanci —
Si eu, la trunchiul unui, visez la ea destept,
In ploaia de flori roze pe dansa o astept.
Ea vine si pe sanu-mi cu dulce ce se lasa!
In pletele-mi si-arunca micuta mana ei,
Si umeda-i suflare, pura, copilaroasa,
Adie bland pe frunte-mi si peste ochii mei,
Apoi fata-i uimita de pieptu-mi ea apasa
Si lacrimi de iubire i-nunda ochii sai,
Iar eu pe maini, pe gura, pe ochi, pe albu-i gat,
Incet, beat de iubire, o mangai, o sarut.
Si sarutari o mie trezesc in ea mii vise
Si fruntea-i turburata s-apleaca ca un crin;
In ochii ei cei limpezi, sub genele-i inchise,
O lume e de visuri, o lume de senin;
Ea fara sir vorbeste, si dulcile-i surase
Cu lacrimi se amestec, si buzele-i suspin —
Ea doarme astfel treaza, din somn cand se trezeste
Cu buzele ma cata, cu ochii imi zambeste.
In vis ma arde soare si cerul e vapaie,
Pe lac barca e-mpinsa de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde si balaie
Reflecta-n ele tarmii — se-ntuneca, se sterg...
In barca sed s-ascult eu a inimii-mi bataie
Caci eu ca randunica la dansa iar alerg —
Pe-a malurilor arbori si frunza este muta —
Misterul lin surade pe lumea cea tacuta.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Când crivatul cu iarna.... de Mihai Eminescu
|
