Cand te-am vazut, Verena...
Cand te-am vazut, Verena, atunci am zis in sine-mi:
Zavor voi pune mintii-mi, simtirii mele lacat,
Sa nu patrunda dulce zambirea ta din treacat
Prin usile gandirii, camara tristei inemi.
Caci nu voiam sa arda pe-al patimilor rug
Al gandurilor sange si sufletu-n cantare-mi;
Si nu voiam a vietii iluzie s-o sfaremi
Cu ochii tai de-un dulce, puternic viclesug.
Te miri atunci, craiasa, cand tu zambesti, ca tac:
Eu idolului mandru scot ochii blanzi de serpe,
La rodul gurii tale gandirile-mi sunt sterpe,
De carnurile albe eu falcile-ti dezbrac.
Si pielea de deasupra si buzele le tai.
Hidoasa capatina de paru-i despoiata,
Din sange si din flegma scarbos e inchegata.
O, ce ramase-atuncea naintea mintii-mi? Vai!
Nu-mi mrejuiai gandirea cu perii tai cei desi,
Nu-mi patrundeai, tu idol, in gand vrodinioara;
Pentru ca porti pe oase un obrazar de ceara,
Pareai a fi-nceputul frumos al unui les.
Oricat fii mladioasa, oricum fie-al tau port,
Si blanda ca un inger de-ai fi cantat in psalme,
Sau daca o hetera jucand bateai din palme,
Priveam de o potriva c-un rece ochi de mort.
De dulcea iscodire eu ma feream in laturi.
In veci catam in suflet mania s-o intart,
Ca lumea s-a ei chipuri sa-mi para vis desert
De muieresti cuvinte si lunecoase sfaturi.
Usor te biruieste poftirea frumusetii,
Ziceam — si o privire din arcul cel cu gene
Te-nvata crud durerea fiintei pamantene
Si-n inima iti baga el viermele vietii.
Venin e sarutarea paganei zane Vineri,
Care arunca-n inimi sagetile-ndulcirii,
Dizbarbateaza mintea cu valul amagirii —
Deci in zadar ti-i gura frumoasa, ochii tineri.
Decat sa-ntind privirea-mi, ca maini fara de trup,
Sa caut cu ei dulcea a ochilor tai vraja,
In portile acestea mi-oi pune mana straja.
De nu — atunci din frunte-mi mai bine sa mi-i rup.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Cand te-am vazut, Verena... de Mihai Eminescu
|
