Copii eram noi amândoi...
Copii eram noi amandoi,
Frate-meu si cu mine.
Din coji de nuca car cu boi
Faceam si inhamam la el
Culbeci batrani cu coarne.
Si el citea pe Robinson,
Mi-l povestea si mie;
Eu zideam Turnul Vavilon
Din carti de joc si mai spuneam
Si eu cate-o prostie.
Adesea la scaldat mergeam
In ochiul de padure,
La balta mare ajungeam
Si l-al ei mijloc inotam
La insula cea verde.
Din lut acolo am zidit,
Din stuful des si mare,
Cetate mandra la privit.
Cu turnuri mari de tinichea,
Cu zid impresurata.
Si frate-meu ca imparat
Mi-a dat mie solie,
Sa merg la broaste ne’mpacat,
Sa-i chem la batalie —
Sa vedem cine-i mai tare.
Si imparatul broastelor,
C-un oacaca de fala,
Primi — porunci ostilor
Ca balta s-o rascoale.
Si am pornit razboi.
Vai! multe broaste noi am prins
— Imi pare chiar pe rege —
Si-n turnul negru le-am inchis,
Din insula cea verde.
Spre sar-am facut pace
Si drumul broastelor le-am dat.
Saltau cu bucurie,
In balt-adanc s-au cufundat
Ca sa nu mai revie.
Noi am pornit spre casa.
Atunci rasplata am cerut
Pentru a mele fapte —
Si frate-meu m-a desemnat
De rege-n miazanoapte
Peste popoare-ndiane.
Motanul alb era vistier,
Marzac cel chior ministru —
Cand de la el eu leafa-mi cer,
El miauna sinistru.
Cordial i-am strans eu laba.
Si imparatul milostiv
Mi-a dat si de sotie
Pe fiica lui cu ras lasciv
Si tapana, nurlie,
Pe Tlantaqu-caputli.
Am multumit c-un umil semn,
— Drept mantie-o prostire —
M-am dus l-amanta mea de lemn,
In sfanta manastire,
Intr-un cotlon de soba.
Si ah! si draga-mi mai era!
Vorbeam bland cu dansa,
Dara ea nu-mi raspundea
Si de ciuda eu atunci
Am aruncat-o-n foc.
Si pe sura ne primblam
Peste stuf si paie
Si pe munti ne-nchipuiam.
Cu fiece bataie
Marsileam alaturi.
Si pe cap mi se umfla
Casca de hartie.
O batista intr-un bat,
Steag de batalie.
Cantam: Trararah!
Ah! v-ati dus visuri, v-ati dus!
Mort e al meu frate.
Nimeni ochii-i n-a inchis
In strainatate —
Poate-s deschisi si-n groapa!
Dar ades intr-al meu vis
Ochii mari albastri
Lumineaza — un suras
Din doi vineti astri
Sufletu-mi trezeste.
Eu? Mai este inima-mi
Din copilarie?
. . . . . . . . . . . . . .
Ah! imi umbla ades prin gand
O cantare veche.
Parca-mi tiuie-aiurind
Dulce in ureche:
Lume, lume si iar lume!
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Copii eram noi amândoi... de Mihai Eminescu
|
