E împartita omenirea...
E impartita omenirea
In cei ce vor si cei ce stiu.
In cei dentai traieste firea,
Ceilalti o cumpanesc s-o scriu.
Cand unii tese haina vremei,
Ceilalti a vremii coji adun:
Viata unii dau problemei,
Ceilalti gandirei o supun.
Dar pace este intre dansii:
Ce unii fac iau alti’ aminte,
Caci pana azi domneste-ntr-insii
A cartii tale graiuri sfinte.
N-a intrat viermele-ndoielii,
Copil e ochiul lor cand vede,
Cainta vad urmand greselii,
Caci omul tot in tine crede.
Al raului geniu arate-mi
Un om din vita pamanteasca,
Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi
Naintea ta sa-ndreptateasca;
Caci buni si rai traiesc in tine,
Cuvantul tau e calea lor —
De-a lor abateri li-i rusine,
Caci tu esti tinta tuturor.
Virtutea nu mai e un merit,
Caci merit nu-i cand nu e lupta.
Asupra ta ei nu se-ntarat
Cu viata-n joc, cu mintea rupta;
Manand cu anii colbul scolii,
Ei cred far-a fi inteles,
Din carti stravechi roase de molii
Isi umplu mintea cu eres.
Ei nu patrund a ta marire —
Minune-i pentru dansii tot.
Necercetand nimic in fire,
Nimic nu stiu, nimic nu pot;
Caci nu-i supusa lamuririi
Gandirea-n capul intelept —
La toate farmecele firii
Se bat cu mainile pe piept.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia E împartita omenirea... de Mihai Eminescu
|
