Ecò
Cu-ncetu-nsereaza si stele izvorasc
Pe-a cerului arcuri marete.
In umede lanuri de-albastru ceresc,
Merg norii cu hainele crete
Si stancile rar
Ca stalpii rasar,
Negriti si-ndoiti de furtuna
Diamant e in aer, in codri — miros
Si umbra adanc viorie;
Si luna-i a cerului scut argintos
Si stele pazesc in tarie
Si vaile sunt
In aburi de-argint
Pierdute-ntr-al doinelor suier
Pe-un cal care soarbe prin narile-i foc,
Din ceata pustie si rece,
Un tanar, pe vanturi, cu capul in joc,
Cu clipa gandirei se-ntrece
Si calu-i turbat
Zbura necurmat,
Manat ca de-a spaimelor zana
Batrana.
Pe umeri de munte, din stanci de bazalt
Castelul se nalta, se-ncrunta,
Si-a murilor muche si crestetu-i nalt
De nouri si ani se-ncarunta,
Dar astazi e viu
Si-n glas auriu
Rasuna din umbra cea mare
Cantare.
In mii de lumine ferestrele-i ard,
Prin cari se vad trecatoare,
Prin tactul cantarii pierdute de bard,
Ivindu-se umbre usoare;
Trec albe ca-n vant
Dulci neguri de-argint,
Palatul plutea in magie
Aurie.
Ca cerbul uimit ce prin crestet de stanci
E-urmat de sageat-arzatoare,
Din cai naruite, din garle adanci,
Fugarul in tropot rasare
Cu nara arzand
Cu coama pe vant,
O data-nca pinten l-impunge
Si-ajunge.
Iar tanarul sare usor de pe el
Si prundul sub pasu-i rasuna.
Frumos ca din basme si tras prin inel
Si nalt ca si bradul in luna,
C-un salt a suit
Al boltii granit.
Urcat intr-un arc de fereasta
Adasta.
Mantaua lui neagra in luna s-a-ntins
De pare-o perdea in fereasta
Si gratii de fier a lui mana-a cuprins
Uitandu-se-n sala cea vasta.
Pe stanci de bazalt
Sta calu-i inalt
Si coama-i i-o umfla in luna
Furtuna.
Sala-i ca aerul scaldat in soare.
Muiat de-a florilor suflet racoare.
In ea frumoasele fiinte albe
Par ganduri palide din visuri dalbe.
De-umarul junilor de razim, zboara,
De raze umede ochii-s izvoare,
Ca-n vant se leagana zveltele poze
Prin par ce flutura cununi de roze...
Si beti de muzica plutesc ca vantul,
Jocul e repede, incet e cantul
Si pe cand sufletul sta de betie
Plutesc fiintele... o vijelie...
Pana ce aria dispare, trece...
O raza timida in ziua rece.
Apoi perechile stand risipite
S-adun in grupele oranduite
Si din amestecul de vise dalbe,
Din trecatoarele fiinte albe,
Iese ca aria dintre suspine
Regina albelor noptii regine,
Sau cum din zilele poetic june
A idealului iese minune.
Paru-i ca aurul fata-ncadreaza,
Cununa-n undele-i se furiseaza,
Se-ndoaie talia-i in alba haina
Parca-i o timida a noptii taina.
Pe-o lira gingasa si argintie
Manuta-i coardele le-ncurca vie,
Prin blande notele lirei de-amor
Glasul ei tremura dulce usor:
Prin bolta ferestei inguste
Ma uit intr-al vailor rai,
Cum codrii in cale-i supune
Furtuna, copila de crai.
Prin paru-i de aur, coroana
Cu colturi in fulger si jar,
Ea apele-n cale-i aplana
Si-ndoaie batranul stejar.
Prin poarta ingusta din murii
Gradinei, cetatii-mi din stanci,
Cobor in adancul padurii
Unde-izvoarele murmur adanci.
Prin nourii rupti trece luna
Si-n sufletu-mi dor a patruns,
Si parul mi-l umfla furtuna
Si ochii-mi se-neaca de plans.
Doresc doar ca in fundul marii
Se ma ia cu sine-n sarai,
In nalte albastrele sale,
Furtuna, copila de crai.
Doresc ca sa intru cu luna
In dome de nouri, ce pier —
Doresc cu popoare de stele
Sa merg drumul mare din cer.
Ce caut eu nu va stiu spune,
Eu singura nu stiu ce vreu.
Atat e de tainic ascunsa
Dorinta in sufletul meu.
Mi-e ciuda pe frunza cuminte,
Pe vorbarete valuri de rau,
Ele-mi spun ce doreste-al meu suflet,
Ce singura eu nu stiu.
Si flori si crenge si stele
In ciuda mea taine imi spun —
Ah! cum le-as smulge pe toate
Sa fac din ele cununi.
In codru o creanga se-ndoaie,
O poarta prin frunze, si-n prag
Un chip cu ochi mari se iveste —
Ah! cum mi-ar putea fi de drag.
Un murmur feeric desmiarda voios
A salei tacere senina.
Din bolta ferestei arcata pompos
S-aude vibrand mandolina
Si-un ecò usor
Petrece cu-amor,
Cu dulcea vibrare de strune,
Ce spune.
Si toata viata lui, tot ce-a cules
Din unde, din munte, din vale,
Tot sufletu-i june, tot scumpu-i eres
Aluneca-n cantecu-i moale
S-al coardelor grai,
Frumos ca din rai,
Amesteca-n vorbe de miere
Durere:
Sara pe deal buciumul suna cu jale,
Turmele-l urc — stele le scapara-n cale,
Apele plang clar izvorand in fantane —
Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine.
Luna pe cer trece-asa sfanta si clara,
Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara,
Umezi se nasc stele pe bolta senina —
Pieptul de dor, fruntea de ganduri ti-e plina.
Nourii curg, raze-a lor siruri despica,
Stresine vechi, casele-n luna ridica,
Scartie-n vant cumpana de la fantana,
Valea-i in fum, fluiere murmura-n stana.
Si osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp, toaca rasuna mai tare —
Clopotul vechi umple cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde d-iubire ca para.
Ah! in curand valea si satu-amuteste,
Ah! in curand pasu-mi spre tine-mi grabeste,
Langa salcam sta-vom noi noaptea intreaga,
Ore intregi spune-ti-oi cum imi esti draga!
Te-i rezima, dulce copil, de-al meu umar —
Si fir cu fir paru-ti aurit am sa-l numar,
Ap-am sa beau din a ta gura frumsete,
Dulci sarutari din ai tai ochi de blandete.
Imbratisati noi vom sedea la tulpina,
Fruntea-mi in foc pe-ai tai sani se inclina,
Ce-alaturi cresc dulci si rotunzi ca si rodii —
Stelele-n cer misca-auritele zodii.
Ne-om rezima capetele-unul de altul
Si surazand vom adormi sub inaltul,
Vechiul salcam — astfel de noapte bogata
Cine pe ea n-ar da viata lui toata?
. . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Pe varful de munte, in codri-mbracat,
De nouri gramezi se aduna
Si unul pe altul, maiestru urcat,
Ei par o cetate in luna.
Si boltile-n muri
Si stalpii sunt suri,
Lumina prin arc de fereastra
E-albastra.
In halele-albastre — ’nstelatele bolti
Te uiti prin coloane de nouri
Si luna iesind dintr-a stancilor colti
Le umple cu mii de tablouri.
Lumina-i de-argint
In nouri s-a frant
Si se-ncheaga prin naltele dome
Fantome.
In hainele albe de neguri de-argint
Si cretii de roze purpure,
Si parul pe frunte cu stele e prins,
Ca ingerii albe si pure —
Prin gene de nor,
Ca visuri strecor,
Ducand instelata lor viata
Prin ceata.
Un suier in noapte, prin codri, un vant,
Un freamat — si totul dispare...
Si nori se-ncretesc risipiti si s-avant.
In luna stau stancile rare —
Iar junele-iubit
E-un brad putrezit
Pe trunchi de granit, pe ruine
Batrane.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Ecò de Mihai Eminescu
|
