Fat-Frumos din tei
— Blanca, afla ca din leagan
Domnul este al tau mire,
Caci nascuta esti, copila,
Din nevrednica iubire,
Maini in schit la sfanta Ana
Vei gasi la cel din stele
Mangaierea vietii tale,
Mantuirea fetei mele.
— Nu voi, tata, sa usuce
Al meu suflet tanar, vesel:
Eu iubesc vanatul, jocul;
Traiul lumii altii lese-l.
Nu voi parul sa mi-l taie,
Ce-mi ajunge la calcaie,
Sa orbesc cetind pe carte
In fum vanat de tamaie.
— Stiu mai bine ce-ti prieste,
Las’ de-a lumii orice gand,
Maini in zori de zi pleca-vom
Catre schitul vechi si sfant.
Ea aude — plange. Parca
Ii venea sa plece-n lume,
Dusa de pustie ganduri
Si de-un dor fara de nume.
Si plangand infrana calul,
Calul ei cel alb ca neaua,
Ii neteaza mandra coama
Si plangand ii pune seaua.
S-avanta pe el si pleaca,
Paru-n vanturi, capu-n piept,
Nu se uita inainte-i
Nu priveste indarapt.
Pe carari pierdute-n vale
Merge-n codri far’ de capat,
Cand a serei raze rosii
Asfintind din ceruri scapat.
Umbra-n codri ici si colo
Fulgereaza de lumine...
Ea trecea prin frunza-n freamat
Si prin murmur de albine;
In mijloc de codru-ajunse
Langa teiul nalt si vechi,
Unde-izvorul cel in vraja
Suna dulce in urechi.
De murmur duios de ape
Ea trezita-atunci tresare,
Vede-un tanar, ce alaturi
Pe-un cal negru sta calare.
Cu ochi mari la ea se uita,
Plini de vis, duiosi plutind,
Flori de tei in paru-i negru
Si la sold un corn de-argint.
Si-ncepu incet sa sune,
Fermecat si dureros —
Inima-i crestea de dorul
Al strainului frumos.
Parul lui i-atinge parul,
Si atunci c-obrazul ros
Ea apleaca gene lunge
Peste ochii cuviosi.
Iar pe buze-i trece-un zambet
Inecat, fermecator,
Care gur-abia-i deschide,
Cea uscata de amor.
Cand cu totului rapita
Se-ndoi spre el din sele,
El inceata din cantare
Si-i grai cu grai de jele,
S-o cuprinde de calare —
Ea se apara c-o mana,
Insa totusi lui se lasa,
Simte inima ca-i plina.
Si pe umarul lui cade
Al ei cap cu fata-n sus;
Pe cand caii pasc alaturi,
Ea-l privea cu suflet dus.
Numai murmurul cel dulce
Din izvorul fermecat
Asurzeste melancolic
A lor suflet imbatat.
Lun-atunci din codri iese,
Noaptea toata sta s-o vada,
Zugraveste umbre negre
Pe camp alb ca de zapada.
Si mereu ea le lungeste,
Si urcand pe cer le muta,
Dar ei trec, se pierd in codri
Cu viata lor pierduta.
La castel in poarta calul
Sta a doua zi in spume,
Dar frumoasa lui stapana
A ramas pierduta-n lume.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Fat-Frumos din tei de Mihai Eminescu
|
