HORIA

Autentificare

Parola?  Creare album poezii Publicati poeziile online. Ultimele adaugari "Sa-mi spui..." Introspectie in inalt Antiprimavara A fi (actor pe scena vietii) Fara (uni)forma Total autori 184

Sa priveasc-Ardealul lunei i-e rusine
Ca-a robit copii-i pe sub mani streine.

Ci-ntr-un nor de abur, intr-un va1 de ceata,
Isi ascunde trista galbena ei fata.

Horia pe-un munte falnic sta calare:
O coroana sura muntilor se pare,
Iar Carpatii tepeni ingropati in nori
Isi vuiau prin tunet gandurile lor.

- Eu am, zise-un tunet, suflet mare, greu,
Dar mai mare suflet bate-n pieptul sau

Fruntea-mi este alba ca de ani o mie,
Dara a lui nume mai mult o sa tie.

- Nalti suntem noi muntii, zise-un vechi Carpat,
Dar el e mai mare, ca ni-i imparat.

Atunci luna iese, norilor regina,
Fruntea lui cea pala rosu o-nsenina,

Galbenele-i raze incing fruntea-i rece,
Ca parea din munte diadem de rege.

Si un stol de vulturi muntele-ncongior,
Cugetand ca-i Joe, dumnezeul lor,

Cand in miezul noptii, cununat cu nimb,
Fulgere arunca sus de pe Olimp.