La steaua
La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.
Poate de mult s-a stins in drum
In departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie:
Era pe cand nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.
Tot astfel cand al nostru dor
Pieri in noaptea-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.
De ce nu-mi vii
Vezi, randunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aseaza bruma peste vii —
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
O, vino iar in al meu brat,
Sa te privesc cu mult nesat,
Sa razim dulce capul meu
De sanul tau, de sanul tau!
Ti-aduci aminte cum pe-atunci
Cand ne primblam prin vai si lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atatea ori, de-atatea ori?
In lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorasc scantei...
Dar, oricat ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!
Caci tu inseninezi mereu
Viata sufletului meu,
Mai mandra decat orice stea,
Iubita mea, iubita mea!
Tarzie toamna e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Si lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?
Autor: Mihai Eminescu
Poezia La steaua de Mihai Eminescu
|
