Lasă-ți lumea ta uitată
Lasa-ti lumea ta uitata,
Mi te da cu totul mie,
De ti-ai da viata toata,
Nime-n lume nu ne stie.
Vin cu mine, rataceste
Pe carari cu cotituri,
Unde noaptea se trezeste
Glasul vechilor paduri.
Printre crengi scanteie stele,
Farmec dand cararii stramte,
Si afara doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Parul tau ti se desprinde
Si frumos ti se mai sede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tanguiosul bucium suna,
L-ascultam cu-atata drag,
Pe cand iese dulcea luna
Dintr-o rariste de fag.
Ii raspunde codrul verde
Fermecat si dureros,
Iara sufletu-mi se pierde
Dupa chipul tau frumos.
Te desfaci c-o dulce sila,
Mai nu vrei si mai te lasi,
Ochii tai sunt plini de mila,
Chip de inger dragalas.
Iata lacul. Luna plina,
Poleindu-l, il strabate;
El, aprins de-a ei lumina,
Simte-a lui singuratate.
Tremurand cu unde-n spume,
Intre trestie le farma
Si visand o-ntreaga lume
Tot nu poate sa adoarma.
De-al tau chip el se patrunde
Ca oglinda il alege -
Ce privesti zambind in unde?
Esti frumoasa, se-ntelege.
Inaltimile albastre
Pleaca zarea lor pe dealuri,
Aratand privirii noastre
Stele-n ceruri, stele-n valuri.
E-un miros de tei in cranguri,
Dulce-i umbra de rachiti,
Si suntem atat de singuri
Si atat de fericiti!
Numai luna printre ceata
Varsa apelor vapaie,
Si te afla stransa-n brate,
Dulce dragoste balaie.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Lasă-ți lumea ta uitată de Mihai Eminescu
|
