| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
LOGOS, izvorul (VI) de Daniel Turcea o, blindete cum vii lin, ca o lacrima luminind tu nu mai osindesti, tu invii si cine n-ar vrea sa se intoarca nevinovat dintre faptele sale ? Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
| |||||
Muresanu
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Mihai Eminescu
|
|||
|
|
|||
|
(Muresanu singur intr-o padure. Pe o muche de deal o biserica veche c-un turn de piatra. Noapte, luna. Orologiul bisericii bate miezul noptii.) MURESANU In turnul vechi de piatra cu inima de-arama Se zbate miazanoaptea iar prin a lumei vama Nici suflete nu intra, nici suflete nu ies; Si somnul, frate-al mortii, cu ochii plini d-eres, Prin règia gandirii ne’nfiintate trece Si moaie-n lac de visuri aripa lui cea rece; Cu gand far’ de fiinta a lumii frunte-atinge — In minte fericirea, mizeria i-o stinge. Cand totul doarme-n zvonul izvorului de pace Un ochi e treaz in noapte, o inima nu tace: Si azi indrept aceleasi crude-ntrebari la soarte Si-asaman intreolalta viata si cu moarte Si-n cumpana gandirii-mi nimica nu se schimba. Caci intre amandoua sta neclintita limba. De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l vad intors. Acelasi sir de patimi s-a tors si s-a retors De mainile uscate a vremii-mbatranite Si clare-s pentru mine enigmele-ncalcite Nu-ntreb de ce in lume nu ni e dat de soarte Noroc far’ de durere, viata far’ de moarte. Am pus de mult deoparte acele roase carti Ce spun c-a vietii file au vesnic doua parti, Ca far’ de patimi nu e nici ochiul cel mai vesel — Acest noian gandirea-mi in sama altor lese-l; Nimic in lumea asta cu ele nu se schimba — Cu dezlegari ciudate si cu franturi de limba Ocupe-se copiii Eu pun o intrebare Nu noua, insa dreapta, nu libera, mai mare. Viata, moartea noastra noi le tinem in maini, Pe ele deopotriva noi ne simtim stapani — O cupa cu otrava, un glonte, un pumnar Ne scapa deopotriva de-al vietii lung amar. Nu cer de fericire in lume sa am parte, Caci fericiri a lumii, inchipuiri desarte! Viata noastra insa, oricat de neagra fie, Ea implineste oare in lume vreo solie? E scop in viata noastra — vreun scop al mantuirii? Ne-njunghiem fiinta pe-altarul omenirii? A gandului lucire, a inimii bataie Ridica un graunte din sarcina greoaie Mizeriei comune? Traind cu doru-n san Pe altu-n asta lume il doare mai putin? De iti jertfesti viata, tu, pentru un popor, Au sarcina vietii purta-va mai usor? A tale lacrimi crude, a tale crude chinuri Ii schimba poate-n taina prescrisele destinuri? Ai tu vreo tinta-n lume — amara ta suflare Au face-l-va pe dansul — de nu ferice — mare? O, eu nu cer norocul, dar cer sa ma inveti Ca viata-mi pret sa aiba si moartea-mi s-aiba pret, Sa nu zic despre mine ce despre om s-a zis: Ca-i visul unei umbre si umbra unui vis! Bolnav in al meu suflet, cu inima bolnava, Eu scormonesc in minte-mi a gandurilor lava, Inchin a mea viata la scarba si-ntristare Si-mi tarai printre anii-mi nefasta aratare — Prea bun pentru-a fi mare, prea mandru spre-a fi mic — Viata-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealtii la suferinte grele, Unind cu ele stirea nimicniciei mele. O, parghie a lumii, ce torci al vremii fir Te chem cu desperare in pieptu-mi — cu delir, Raspunde-mi cine-i suflet al lumii? Dumnezeul? Orbirea? nepasarea? e binele — e raul? Tu taci! si piatra tace si tu esti piatra Bine, Mi-oi chinui dar mintea — sa raspund pentru tine. Orbirea? nepasarea? Nevinovat-orbire Cat de frumos si-anume tocmit-a a lui fire! Creat-a lupul aprig el pentru mielul bland, Carne cu ochi creat-a el pentru cel flamand, Natura-i fericire si vesnic e in pace — Si leul si cu taurul de mult stau sa se-mpace — Iar omul, ce-i faptura aleasa, are-anume Un creier si un suflet — pentru dureri in lume; Ce simpla nepasare, nevinovat-orbire, Concordie eterna, un rai de fericire. — Dar nu — ce zic? Tu blastemi, poete Cata bine, Caci lumea e creata anume pentru bine. N-o spun aceasta popii si cartile lor vechi, De mii de ani nu suna legenda in urechi? Nu vezi tu ca virtutea gaseste-a ei rasplata, Rasplata ce de oameni si cer e-nvidiata? Rasplata prea frumoasa: un giulgi si patru scanduri. Ti-e indemana-n ’nuntru, si scapi de multe ganduri, De ganduri fara noima Pentru asa comoara Treci insetat pe langa a vietii dulci izvoara Si-atunci atuncea popii vorbit-au foarte drept: Desertaciuni sunt toate, cand moartea ti-i in piept. Dar sa vedem acuma in lungi secolii tai Ce cruda rasplatire pastrat-ai celor rai? Omoara fericirea unui popor, i-alunga A veacurilor pace pe vreme indelunga Si esti erou Fii mandru, inchipuit, dar cata Ca nimeni sa atinga fiinta ingamfata, Atunci ai simt de-onoare. Dispretuieste viata, Inclina-te de sara si pana dimineata, Trufasule obscure — te crede sfant si-ales, Un om din alta carne facut — si cu eres Poporul se-nchina-va chiar la a tale oase. Invie, maguleste tu patimi dusmanoase, Invidia si ura boteaza-le virtuti, Numeste brav pe gade, isteti pe cei astuti, Din patimi a multimii fa scara de marire Si te-or urma cu totii in vecinica orbire. C-o fraza linguseste desertaciunea lor, Din risipite roiuri atunci faci un popor. Fii dinainte sigur, la rele el urma-va, Cu sange si cenuse pamantul presara-va. Fereste-te de una Sa te fereasca ceriul Ca-ntr-un moment de-uitare sa li spui adevarul Te-or rastigni pe cruce, te-or huidui cu pietre, Vor risipi cenusa iubitei tale vetre, Si te vei stinge mizer de nimenea jelit Nu vezi ce drept e astfel? Ce bine e-mpartit Pamantul? — Prosti de-o parte, de alta cei sireti. Si patimilor rele acestiia dau pret Nu merita natangii sa fie stapaniti, Sau pentru o idee sa fie ei jertfiti? Mai de dorit ce soarte pot ei sa aiba-n lume Decat sa-i duca-n lupte un mare, un sfant nume? Un nume! Ce-i mai mare decat un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. In mana de vei prinde-a istoriilor carte, In ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochii-ti in plin se desfasoara Tot patime de lauda; ca vremea se masoara Dupa a rautatii pasire Rau si ura Daca nu sunt, nu este istorie. Sperjura, Invidioasa, cruda, de sange insetata E omenirea-ntreaga o rasa blestemata, Facuta numai bine spre-a stapani pamantul Caci rautatii sale ii datoreste-avantul Ce l-a luat pe scara fiintelor naturei. Aceasta este taina in sufletul fapturei Ce plan adanc! ce minte! ce ochi e colo sus! Cum in samanta dulce a patimei a pus Puterea de viata Astfel frumosul plan Un an de il descarca, l-incarca iar alt an Spre vecinica-mplinire Si in ureche-mi bate: Ca samburele lumii, e-teerna rautate !! Cantati-o dar, popoara! In glasu-adanc al stranei Voi mesteca legenda cea vechie a Satanei. O, Satan! geniu mandru, etern, al desperarii, Cu geamatul tau aspru ca murmurele marii Pricep acum zambirea ta trista, vorb-amara: “Ca tot ce e in lume e vrednic ca sa piara” Tu ai smuncit infernul ca sa-l arunci in stele, Cu carduri uriase te-ai inaltat, rebele, Ai scos din radacine marea s-o-mprosti in soare, Ai vrut s-arunci in haos sistemele solare Stiai ca rautatea eterna-n ceruri trona, Ca secole natange cu spaima o-ncorona! O, de-as vedea furtuna ca stelele desprinde, Ca-n cer talazuri nalte de negura intinde, Ca prin acele neguri demoni-n stoluri zboara Si lumea din adancuri o scutura usoara Ca pleava Cerul cu sorii lui decade, Tarand cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormanteaza-n haos intins fara de fine, Cazand negre si stinse surpatele lumine. Neantul se intinde Pe spatiuri deserte, pe lumile murinde. Vazandu-te strigare-as de-un dor nebun cuprins: “Marire tie, Satan, de trei ori ai invins! Atuncea ma primeste prin ingerii pieirei, Ma-nvata si pe mine cuvantul nimicirei Adanc, demonic, rece. Ti-o jur — asta stiinta Eu as striga-o-n lume c-o crunta usurinta Atunci negreste, soare Atunci sa tremuri, cer Atuncea saluta-voi eternul adevar Si liber, mare, mandru prin condamnarea lui, A cerurilor scara in zbor am sa o sui Sa strig cu razbunarea pe buze-n lumi desarte: Te blestam, caci in lume de viata avui parte!!” (Fulgere) “O, fulgera-ma numai o, joaca comedie, Comediant batrane cu glas de vijelie! Nu vezi ca nu poti face tu vun mai mare bine Decat pe vecinicie sa ma omori pe mine? Au crezi tu ca eu tremur, dar vezi — mai cred in moarte — Ai fi prea bland sa ai tu in mana-ti asta soarte, As rade-atunci de viata, muncind-o cu dispret. As omori in mine o suta de vieti Muncind in mine insumi al firei orice nerv, Pieirea cea eterna in pieptu-mi sa o serv Dar, vai, tu stii prea bine ca n-am sa mor pe veci — Ca vis e a ta moarte cu slabe maini si reci, La sorti va pune iarasi prin lumile din ceri Durerea mea cumplita — un vecinic Ahasver — Ca cu acelasi suflet din nou sa reapara Migratiei eterne unealta de ocara Puternice, batrane, gigante — un pitic, Caci tu nu esti in stare sa nimicesti nimic.” (El cade obosit pe un trunchi vechi si-si acopera ochii cu mana. S-aude o muzica dulce.) VISURILE (Sopran) Somn, Tu al noptilor domn! Ne da prin a gandului ceata Viata. Vezi, Noi suntem tot tineri si trezi, Zidim intr-o clipa din spume O lume. Lac, Pe care in cant se desfac Cu dulci si armonice glasuri Talazuri. Stim Pustiul sub ochi sa-l latim, Mai este vreo mana maiastra C-a noastra? Vin’ Si da-ni porunca ta lin, Urma-vom fantastice planuri Prin ramuri! SOMNUL Du-te! Du-te! Trec, Plec Ramuri; Bat in geamuri (Basso) Suna vant prin frunzele uscate, Luna, treci prin varfuri de copaci, Tu, izvor intunecate, Intr-un cantec glasu-ti sa-l desfaci. Luna! Sora! pe-a lui frunte Stai si farmeca gandirea, Sa traiasca-n vremi carunte Si sa-si uite toata firea. Du-l pe tarmul vechi al marii, Fa-l calugar trist si slab, Il inchina lin uitarii, Da vietii alt prohab, VANTUL (Bariton) Plang, Frang Crengi uscate; Cu-a mea mana fermecata. Eu ma uit printre ferestre Cum inconjur oameni masa Si cu degete maiestre Eu le spariu toata casa: Cand ca lupul urlu jalnic, Cand ca mata-ncet eu miaun Si trezesc din vis motanul Care toarce sub un scaun. Sunt Vant, Plang, Frang Sperios vo creang-uscata. IZVORUL (Tenor) Izvor Din munte cobor, Cand vantul vo ramura farma Fac larma! (Cerul se coboara. Armonie. Schimbare.) SCENA I Sara. Furtuna. MURESANU (singur) Cum norii striga jalnic si marea sparge piatra Si tunete batrane pe-a cerurilor vatra Pocnesc cu-a lor ciocane, mosnegi si falnici fauri, Ei fauresc furtunei coroana ei de aur Se zvarcole in valuri marea cea sura-n veci Si in de stanci schelete, batrane, slabe, seci, Ea aiurind loveste. Colo si-nalta sur Castelul lung si rece fantasticul lui mur. L-a fulgerelor fuga se vad boltile sparte, Iluminate gauri pe generatii moarte Ah, in fereasta veche apare-ades, ades, Un inger, o femeie cu chip asa ales! Dar cine-i ea? Ce vine, ce cauta-n castel Cand marea isi rastoarna sufletul ei rebel Si printre stanci de piatra se scutura de spume Si misca-nfuriata a valurilor lume (Un chip s-arata-n castel.) Si-n noaptea care urla cu surda ei ureche, Priveste ca o luna din zidurile veche? E ca si cand rasare in jur intunecata De-a murilor colosuri, prin care se arata Zugravind dulce, trista, sura lor maretie. Coboara din ruine caci ma inchin eu, tie! Din crengi de ganduri negre o floare se desprinde — Primeste-o: e iubirea-mi, si inima-mi ti-o-ntinde. Cobori din inaltime: te-ador, te rog, te-invoc Cu paru-n flori albastre, pe frunte-o stea de foc. (Chipul dispare.) O, stai! o, vino scumpa, ca fruntea sa-ti desmierd Si-n ochii mari albastri fiinta sa mi-o pierd Te-ai dus! te-ai dus! o, mare, inghite-ma, ma sfarma, Imi amageste mintea cu-a valurilor larma. (El se urca in luntre si ii da drumul pe mare.) Se-nsenina. S-aude glas de corn. REGELE SOMN Rasuna corn de aur si umple noaptea clara Cu chipuri ratacite din lumea solitara A codrilor in carduri veniti, genii sagalnici, Ce-acum umpleti pamantul cu sunetele jalnici, Acum ascunsi in umbra sau tupilati sub foaie, Piscati picioarele-albe a fetelor balaie, Si zimbrii zanei Dochii, pe frunti cu stema mare, Si voi, cai albi ai marii, cu coame de ninsoare Invie codru! Duhuri cu suflet de miresme, Zburati prin crenge negre ca stravezie iesme, Cu sunetul de pasuri s-aduca pasul numa, Pe corpuri albe haina de diamantina bruma Sa scanteie in umbra, sa spanzure feeric — Treceti incet prin aer calcand pe intuneric. (El se uita pe mare.) Din insule bogate sfasiind apa iese O luntre cu vantrele ce spanzura sumese. Se leagan’ visatorii copaci de chiparos Cu frunza lor cea neagra uitandu-se in jos In ape Iar prin crenge de-un verde-adanc de jale Se-oglinda-n apa-albastra de aur portocale, Si parca glas de clopot infioreaza sara; Pe-a stancilor lungi colturi apusul se coboara, Stau aurite-n aer si-a serii rumenire Se-apleaca si-nroseste a marii incretire Si insulele mandre si de dumbrave pline Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine, Acoperite numai cu flori si cu poiene Uriesesti Acuma se-nchid a serei gene, Apele devin sure si-n blanda lor cantare Dispar ca sarcofage insulele in mare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce loc! Batrane stance ridic-a lor schelete De piatra, ce de valuri si vantu-s sfasiete; Un templu in ruina de apa inecat Pe jumatate Stalpii si murul faramat Stau in curand sa cada Si in asta ruina Prin scorburi de perete, in neagra vizuina, Traieste-acest calugar Apari, tu, luna,-n cer Si fa din vis viata, din umbre adevar! (Luna apare.) UNDELE (canta) Noi, undele crete, Venim, venim, In stanci marete Izbim, izbim. Si-a noastra suflare E vant! e vant! |
|||
Pune poezia Muresanu pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |
|
|