Muresanu
(Muresanu singur intr-o padure. Pe o muche de deal o biserica veche c-un
turn de
piatra. Noapte, luna. Orologiul bisericii bate miezul noptii.)
MURESANU
In turnul vechi de piatra cu inima de-arama
Se zbate miazanoaptea... iar prin a lumei vama
Nici suflete nu intra, nici suflete nu ies;
Si somnul, frate-al mortii, cu ochii plini d-eres,
Prin règia gandirii ne’nfiintate trece
Si moaie-n lac de visuri aripa lui cea rece;
Cu gand far’ de fiinta a lumii frunte-atinge —
In minte fericirea, mizeria i-o stinge.
Cand totul doarme-n zvonul izvorului de pace
Un ochi e treaz in noapte, o inima nu tace:
Si azi indrept aceleasi crude-ntrebari la soarte
Si-asaman intreolalta viata si cu moarte...
Si-n cumpana gandirii-mi nimica nu se schimba.
Caci intre amandoua sta neclintita limba.
De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,
Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult.
Viitorul un trecut mi-i pe care-l vad intors.
Acelasi sir de patimi s-a tors si s-a retors
De mainile uscate a vremii-mbatranite...
Si clare-s pentru mine enigmele-ncalcite...
Nu-ntreb de ce in lume nu ni e dat de soarte
Noroc far’ de durere, viata far’ de moarte.
Am pus de mult deoparte acele roase carti
Ce spun c-a vietii file au vesnic doua parti,
Ca far’ de patimi nu e nici ochiul cel mai vesel —
Acest noian gandirea-mi in sama altor lese-l;
Nimic in lumea asta cu ele nu se schimba —
Cu dezlegari ciudate si cu franturi de limba
Ocupe-se copiii... Eu pun o intrebare
Nu noua, insa dreapta, nu libera, mai mare.
Viata, moartea noastra noi le tinem in maini,
Pe ele deopotriva noi ne simtim stapani —
O cupa cu otrava, un glonte, un pumnar
Ne scapa deopotriva de-al vietii lung amar.
Nu cer de fericire in lume sa am parte,
Caci fericiri a lumii, inchipuiri desarte!
Viata noastra insa, oricat de neagra fie,
Ea implineste oare in lume vreo solie?
E scop in viata noastra — vreun scop al mantuirii?
Ne-njunghiem fiinta pe-altarul omenirii?
A gandului lucire, a inimii bataie
Ridica un graunte din sarcina greoaie
Mizeriei comune? Traind cu doru-n san
Pe altu-n asta lume il doare mai putin?
De iti jertfesti viata, tu, pentru un popor,
Au sarcina vietii purta-va mai usor?
A tale lacrimi crude, a tale crude chinuri
Ii schimba poate-n taina prescrisele destinuri?
Ai tu vreo tinta-n lume — amara ta suflare
Au face-l-va pe dansul — de nu ferice — mare?
O, eu nu cer norocul, dar cer sa ma inveti
Ca viata-mi pret sa aiba si moartea-mi s-aiba pret,
Sa nu zic despre mine ce despre om s-a zis:
Ca-i visul unei umbre si umbra unui vis!...
Bolnav in al meu suflet, cu inima bolnava,
Eu scormonesc in minte-mi a gandurilor lava,
Inchin a mea viata la scarba si-ntristare
Si-mi tarai printre anii-mi nefasta aratare...
— Prea bun pentru-a fi mare, prea mandru spre-a fi mic —
Viata-mi, cum o duce tot omul de nimic,
Supus doar ca nealtii la suferinte grele,
Unind cu ele stirea nimicniciei mele.
O, parghie a lumii, ce torci al vremii fir
Te chem cu desperare in pieptu-mi — cu delir,
Raspunde-mi cine-i suflet al lumii? Dumnezeul?
Orbirea? nepasarea? e binele — e raul?
Tu taci!... si piatra tace... si tu esti piatra... Bine,
Mi-oi chinui dar mintea — sa raspund pentru tine.
Orbirea? nepasarea?... Nevinovat-orbire
Cat de frumos si-anume tocmit-a a lui fire!
Creat-a lupul aprig el pentru mielul bland,
Carne cu ochi creat-a el pentru cel flamand,
Natura-i fericire si vesnic e in pace —
Si leul si cu taurul de mult stau sa se-mpace —
Iar omul, ce-i faptura aleasa, are-anume
Un creier si un suflet — pentru dureri in lume;
Ce simpla nepasare, nevinovat-orbire,
Concordie eterna, un rai de fericire. —
Dar nu — ce zic? Tu blastemi, poete... Cata bine,
Caci lumea e creata anume pentru bine.
N-o spun aceasta popii si cartile lor vechi,
De mii de ani nu suna legenda in urechi?
Nu vezi tu ca virtutea gaseste-a ei rasplata,
Rasplata ce de oameni si cer e-nvidiata?
Rasplata prea frumoasa: un giulgi si patru scanduri.
Ti-e indemana-n ’nuntru, si scapi de multe ganduri,
De ganduri fara noima... Pentru asa comoara
Treci insetat pe langa a vietii dulci izvoara...
Si-atunci... atuncea popii vorbit-au foarte drept:
Desertaciuni sunt toate, cand moartea ti-i in piept.
Dar sa vedem acuma in lungi secolii tai
Ce cruda rasplatire pastrat-ai celor rai?
Omoara fericirea unui popor, i-alunga
A veacurilor pace pe vreme indelunga
Si esti erou... Fii mandru, inchipuit, dar cata
Ca nimeni sa atinga fiinta ingamfata,
Atunci ai simt de-onoare. Dispretuieste viata,
Inclina-te de sara si pana dimineata,
Trufasule obscure — te crede sfant si-ales,
Un om din alta carne facut — si cu eres
Poporul se-nchina-va chiar la a tale oase.
Invie, maguleste tu patimi dusmanoase,
Invidia si ura boteaza-le virtuti,
Numeste brav pe gade, isteti pe cei astuti,
Din patimi a multimii fa scara de marire
Si te-or urma cu totii in vecinica orbire.
C-o fraza linguseste desertaciunea lor,
Din risipite roiuri atunci faci un popor.
Fii dinainte sigur, la rele el urma-va,
Cu sange si cenuse pamantul presara-va.
Fereste-te de una... Sa te fereasca ceriul
Ca-ntr-un moment de-uitare sa li spui adevarul...
Te-or rastigni pe cruce, te-or huidui cu pietre,
Vor risipi cenusa iubitei tale vetre,
Si te vei stinge mizer... de nimenea jelit...
Nu vezi ce drept e astfel? Ce bine e-mpartit
Pamantul? — Prosti de-o parte, de alta cei sireti.
Si patimilor rele acestiia dau pret...
Nu merita natangii sa fie stapaniti,
Sau pentru o idee sa fie ei jertfiti?
Mai de dorit ce soarte pot ei sa aiba-n lume
Decat sa-i duca-n lupte un mare, un sfant nume?
Un nume! Ce-i mai mare decat un nume oare?
Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare.
In mana de vei prinde-a istoriilor carte,
In ea atunci vedea-vei un falnic op de arte,
Vedea-vei cum sub ochii-ti in plin se desfasoara
Tot patime de lauda; ca vremea se masoara
Dupa a rautatii pasire... Rau si ura
Daca nu sunt, nu este istorie. Sperjura,
Invidioasa, cruda, de sange insetata
E omenirea-ntreaga... o rasa blestemata,
Facuta numai bine spre-a stapani pamantul...
Caci rautatii sale ii datoreste-avantul
Ce l-a luat pe scara fiintelor naturei.
Aceasta este taina in sufletul fapturei...
Ce plan adanc!... ce minte! ce ochi e colo sus!
Cum in samanta dulce a patimei a pus
Puterea de viata... Astfel frumosul plan
Un an de il descarca, l-incarca iar alt an
Spre vecinica-mplinire... Si in ureche-mi bate:
Ca samburele lumii, e-teerna rautate !!
Cantati-o dar, popoara! In glasu-adanc al stranei
Voi mesteca legenda cea vechie a Satanei.
O, Satan! geniu mandru, etern, al desperarii,
Cu geamatul tau aspru ca murmurele marii...
Pricep acum zambirea ta trista, vorb-amara:
“Ca tot ce e in lume e vrednic ca sa piara...”
Tu ai smuncit infernul ca sa-l arunci in stele,
Cu carduri uriase te-ai inaltat, rebele,
Ai scos din radacine marea s-o-mprosti in soare,
Ai vrut s-arunci in haos sistemele solare...
Stiai ca rautatea eterna-n ceruri trona,
Ca secole natange cu spaima o-ncorona!
O, de-as vedea furtuna ca stelele desprinde,
Ca-n cer talazuri nalte de negura intinde,
Ca prin acele neguri demoni-n stoluri zboara
Si lumea din adancuri o scutura usoara
Ca pleava... Cerul cu sorii lui decade,
Tarand cu sine timpul cu miile-i decade,
Se-nmormanteaza-n haos intins fara de fine,
Cazand negre si stinse surpatele lumine.
Neantul se intinde
Pe spatiuri deserte, pe lumile murinde.
Vazandu-te strigare-as de-un dor nebun cuprins:
“Marire tie, Satan, de trei ori ai invins!
Atuncea ma primeste prin ingerii pieirei,
Ma-nvata si pe mine cuvantul nimicirei
Adanc, demonic, rece. Ti-o jur — asta stiinta
Eu as striga-o-n lume c-o crunta usurinta...
Atunci negreste, soare... Atunci sa tremuri, cer...
Atuncea saluta-voi eternul adevar...
Si liber, mare, mandru prin condamnarea lui,
A cerurilor scara in zbor am sa o sui...
Sa strig cu razbunarea pe buze-n lumi desarte:
Te blestam, caci in lume de viata avui parte!!”
(Fulgere)
“O, fulgera-ma numai... o, joaca comedie,
Comediant batrane cu glas de vijelie!
Nu vezi ca nu poti face tu vun mai mare bine
Decat pe vecinicie sa ma omori pe mine?
Au crezi tu ca eu tremur, dar vezi — mai cred in moarte —
Ai fi prea bland sa ai tu in mana-ti asta soarte,
As rade-atunci de viata, muncind-o cu dispret.
As omori in mine o suta de vieti
Muncind in mine insumi al firei orice nerv,
Pieirea cea eterna in pieptu-mi sa o serv...
Dar, vai, tu stii prea bine ca n-am sa mor pe veci —
Ca vis e a ta moarte cu slabe maini si reci,
La sorti va pune iarasi prin lumile din ceri
Durerea mea cumplita — un vecinic Ahasver —
Ca cu acelasi suflet din nou sa reapara
Migratiei eterne unealta de ocara...
Puternice, batrane, gigante — un pitic,
Caci tu nu esti in stare sa nimicesti nimic.”
(El cade obosit pe un trunchi vechi si-si acopera ochii cu mana.
S-aude o muzica dulce.)
VISURILE
(Sopran)
Somn,
Tu al noptilor domn!
Ne da prin a gandului ceata
Viata.
Vezi,
Noi suntem tot tineri si trezi,
Zidim intr-o clipa din spume
O lume.
Lac,
Pe care in cant se desfac
Cu dulci si armonice glasuri
Talazuri.
Stim
Pustiul sub ochi sa-l latim,
Mai este vreo mana maiastra
C-a noastra?
Vin’
Si da-ni porunca ta lin,
Urma-vom fantastice planuri
Prin ramuri!
SOMNUL
Du-te! Du-te!
Trec,
Plec
Ramuri;
Bat in geamuri
(Basso)
Suna vant prin frunzele uscate,
Luna, treci prin varfuri de copaci,
Tu, izvor intunecate,
Intr-un cantec glasu-ti sa-l desfaci.
Luna! Sora! pe-a lui frunte
Stai si farmeca gandirea,
Sa traiasca-n vremi carunte
Si sa-si uite toata firea.
Du-l pe tarmul vechi al marii,
Fa-l calugar trist si slab,
Il inchina lin uitarii,
Da vietii alt prohab,
VANTUL
(Bariton)
Plang,
Frang
Crengi uscate;
Cu-a mea mana fermecata.
Eu ma uit printre ferestre
Cum inconjur oameni masa
Si cu degete maiestre
Eu le spariu toata casa:
Cand ca lupul urlu jalnic,
Cand ca mata-ncet eu miaun
Si trezesc din vis motanul
Care toarce sub un scaun.
Sunt
Vant,
Plang,
Frang
Sperios vo creang-uscata.
IZVORUL
(Tenor)
Izvor
Din munte cobor,
Cand vantul vo ramura farma
Fac larma!
(Cerul se coboara. Armonie. Schimbare.)
SCENA I
Sara. Furtuna.
MURESANU
(singur)
Cum norii striga jalnic si marea sparge piatra
Si tunete batrane pe-a cerurilor vatra
Pocnesc cu-a lor ciocane, mosnegi si falnici fauri,
Ei fauresc furtunei coroana ei de aur...
Se zvarcole in valuri marea cea sura-n veci
Si in de stanci schelete, batrane, slabe, seci,
Ea aiurind loveste.
Colo si-nalta sur
Castelul lung si rece fantasticul lui mur.
L-a fulgerelor fuga se vad boltile sparte,
Iluminate gauri pe generatii moarte...
Ah, in fereasta veche apare-ades, ades,
Un inger, o femeie cu chip asa ales!
Dar cine-i ea? Ce vine, ce cauta-n castel
Cand marea isi rastoarna sufletul ei rebel
Si printre stanci de piatra se scutura de spume
Si misca-nfuriata a valurilor lume...
(Un chip s-arata-n castel.)
Si-n noaptea care urla cu surda ei ureche,
Priveste ca o luna din zidurile veche?
E ca si cand rasare in jur intunecata
De-a murilor colosuri, prin care se arata
Zugravind dulce, trista, sura lor maretie.
Coboara din ruine caci ma inchin eu, tie!
Din crengi de ganduri negre o floare se desprinde —
Primeste-o: e iubirea-mi, si inima-mi ti-o-ntinde.
Cobori din inaltime: te-ador, te rog, te-invoc
Cu paru-n flori albastre, pe frunte-o stea de foc.
(Chipul dispare.)
O, stai! o, vino scumpa, ca fruntea sa-ti desmierd
Si-n ochii mari albastri fiinta sa mi-o pierd...
Te-ai dus! te-ai dus! o, mare, inghite-ma, ma sfarma,
Imi amageste mintea cu-a valurilor larma.
(El se urca in luntre si ii da drumul pe mare.)
Se-nsenina. S-aude glas de corn.
REGELE SOMN
Rasuna corn de aur si umple noaptea clara
Cu chipuri ratacite din lumea solitara
A codrilor... in carduri veniti, genii sagalnici,
Ce-acum umpleti pamantul cu sunetele jalnici,
Acum ascunsi in umbra sau tupilati sub foaie,
Piscati picioarele-albe a fetelor balaie,
Si zimbrii zanei Dochii, pe frunti cu stema mare,
Si voi, cai albi ai marii, cu coame de ninsoare...
Invie codru! Duhuri cu suflet de miresme,
Zburati prin crenge negre ca stravezie iesme,
Cu sunetul de pasuri s-aduca pasul numa,
Pe corpuri albe haina de diamantina bruma
Sa scanteie in umbra, sa spanzure feeric —
Treceti incet prin aer calcand pe intuneric.
(El se uita pe mare.)
Din insule bogate sfasiind apa iese
O luntre cu vantrele ce spanzura sumese.
Se leagan’ visatorii copaci de chiparos
Cu frunza lor cea neagra uitandu-se in jos
In ape... Iar prin crenge de-un verde-adanc de jale
Se-oglinda-n apa-albastra de aur portocale,
Si parca glas de clopot infioreaza sara;
Pe-a stancilor lungi colturi apusul se coboara,
Stau aurite-n aer... si-a serii rumenire
Se-apleaca si-nroseste a marii incretire
Si insulele mandre si de dumbrave pline
Par sarcofage nalte plutind pe-unde senine,
Acoperite numai cu flori si cu poiene
Uriesesti... Acuma se-nchid a serei gene,
Apele devin sure... si-n blanda lor cantare
Dispar ca sarcofage insulele in mare.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ce loc! Batrane stance ridic-a lor schelete
De piatra, ce de valuri si vantu-s sfasiete;
Un templu in ruina de apa inecat
Pe jumatate... Stalpii si murul faramat
Stau in curand sa cada... Si in asta ruina
Prin scorburi de perete, in neagra vizuina,
Traieste-acest calugar... Apari, tu, luna,-n cer
Si fa din vis viata, din umbre adevar!
(Luna apare.)
UNDELE
(canta)
Noi, undele crete,
Venim, venim,
In stanci marete
Izbim, izbim.
Si-a noastra suflare
E vant! e vant!
Dar nastem pe mare
Un cant, un cant.
DELFINUL
(Se arata din apa un tanar frumos.)
Ondina,
Cu ochi de albastra lumina,
Cu parul tau lung, un tezaur
De aur.
Tu, prada
Cu pieptii tai dulci de zapada,
Te-oi prinde pe mare vreodata,
Sireata!
Atunce
Simti-vei duioasele munce,
Cu care-al meu suflet in flama
Te cheama.
ONDINA
Delfine,
Tu crainic al marii regine,
De-ai fi credincios, cu iubire,
Un mire;
Voioasa
Urmare-as privirea-ti frumoasa,
Ti-as da sanul alb de zapada
Ca prada.
DELFINUL
Ondina,
Tu dulce copila, o, vina,
Nu vezi ca Delfinul tau moare
In mare?
ONDINA
Vedea-vom!
Sa cante Sirena ruga-vom,
De nu vei iubi-o — imi fura
O gura!
Atunce
O unda in brate-ti m-arunce,
Caci stiu a iubi eu prea bine,
Delfine.
Asculta!
De vreme-ndelunga si multa
In sufletul meu eu te-am strans —
M-ai invins.
AMANDOI
Tu, ce esti zeilor surora gemene,
Cu linul pas,
Nu are nimene un cant sa semene
Cu al tau glas.
Spune-ne cantecul ce-n nopti lunatice
Adese-il canti,
Cand luna tremura prin ceti apatice,
Prin codri sfinti.
SIRENA
Vin’, iubite! Cungiura-voi
Cu-al meu brat al tau grumaz
Si lipi-voi a mea fata
De-arzatorul tau obraz.
Vin’, iubite, multe nume
Mangaioase iti pastrez,
Visul vietii mele este
Tu ferice sa te vezi.
De ce-ntorci tu ochii-n laturi
De cuvantul meu gonit?
Nici visezi cat poti in lume
Tu sa fii de fericit.
Zi si noapte sta la tine
Al meu gand nemangaiet,
Caci tot sufletu-mi te cere
Si in gand te chem incet.
Vino, vino, mult iubite,
Pe-al meu san sa te desmierd
Si in ochii tai cei negri
Eu privirea sa mi-o pierd.
Sa-mi pun gura la ureche
Si sa-ti spun ca te iubesc,
Ca de drag ce-mi esti, copile,
Eu din ochi te prapadesc.
(Ondina si-a lasat visatoare capul pe spate, pe umarul lui Delfin, care o saruta.)
REGELE SOMN
A marii unde-albastre aluneca-nspumate
Si fulgera-n cadenta... O, dulce voluptate
A noptii-adanci... Acuma vad luntrea de departe
Cum cu-al ei plisc in brazde de unde le imparte.
Calugaru-i... In manta-i infasurat visaza,
Al valurilor zgomot tasnind il saluteaza
Si lebede-argintoase pe planul marii-l trag
— Pe frunte-i e-mpletita o ramura de fag —
Plutind cu repejune sub palida lumina
A lunei... pe-nmiirea a undelor senina.
Se pare cum ca este al marii Dumnezeu,
Bland inganat de lebezi in mandrul visul sau.
Din insulele sfinte strabat cantari ferice,
Noroc si desperare le vad unite-aice...
Acum pe-un stan de piatra din luntre el coboara
Si barba lui cea alba pe piept se desfasoara
Si-n doua despicata de vant e rascolita...
S-aude glasul
CALUGARULUI
(Basso)
Rasai din a ta noapte, copila mult iubita.
(Intra in scena.)
E un strain aice... si ca margaritarul
E fata lui cea alba, de-argint ii e talarul,
Pe umerii de marmur’ aripe se disfac,
Pe fruntea lui, in paru-i flori rosie de mac...
Cine esti tu, straine, cu negri ochi sub gene?
REGELE SOMN
Eu?... Eu sunt fericirea vietii pamantene.
CALUGARUL
Aicea nu ti-e locul, norocul eu nu-l caut,
A lumii glasuri multe si glasul tau eu n-aud...
Nu vezi tu barba-mi alba si ochii mei... si gura —
Abia urmeaza inca a gandului masura.
Eu nu cred in nimica si nu cred blandei gure
Ce-mi minte fericirea... Te du! Te du aiure!
REGELE SOMN
(zambind)
Tu spui... Priveste-n juru-ti... lumea-i o feerie;
Te duc prin fericire si inima-ti n-o stie,
Dar vezi... nu vezi tu colo... apare-un chip de-omat.
Cu glasu-i ea te cheama incet... tot mai incet...
Auzi! Vantu-n ruine si undele se vaier,
De maine diafane nu vezi duse prin aer
Colo faclii de smoala, lumini de rosii tortii
Ce noaptea o pateaza in trist lacasul mortii?
Adancul intuneric il taie, il rareste,
Si fulgera-n columne si boltile roseste,
Acum, acum ea iarasi prin tremurande facle
Coboara scari de piatra a uriasei racle...
CALUGARUL
(in extaz)
E alba... -n intuneric vad chipul ei lucind
Ca pe o tabla neagra o umbra de argint.
(Regele Somn dispare.)
Tu, taina noptii mele, tu, blond copil de ceruri,
Cu glasul tau ca glasul duioaselor misteruri,
Oh, vino, vino iarasi, ca sa te strang la piept,
Copil cu par de aur, cu ochiul intelept...
O, tu! Cum esti frumoasa, cum te cobori din stele,
Mizeria-mi s-o cauti si dorul vietii mele,
Un inger esti, un suflet ce-i ratacit de mult,
Al carui glas de noapte eu noaptea il ascult?
O, cine esti? Imi spune, de ce ma prinzi in brate,
De ce zambirea lina e-amor si e dulceata?
De ce cuvantul buzei e lamura de miere?
De ce-mi intinzi tu gura cand sufletu-mi te cere?
Si sanul tau de marmor lasi prada gurii mele,
Si buclele-ti in valuri ca sa ma joc cu ele?...
O, vin’, a mea iubita! eu ingenunchi, ma-nchin,
Eu te ador cu moartea in suflet...
CHIPUL
Vin! eu vin.
Sufletu-mi in vecia-i atras de-a ta chemare,
Din noaptea nefiintei infiorat apare...
Acolo el de veacuri, de ingeri salutat
Trecea — un basmu palid — cu stele coronat,
Dar auzi o ruga, o dulce ruga — a ta!
La al tau glas de jale lumina tremura,
Chiar Dumnezeu ce-adie in ceru-i inflorit
Asculta blanda ruga, ce trece linistit
Prin noptile-nstelate — o muzica de vis —
Ce-inunda fata-i veche c-un dureros suras
Si inima-i batrana din nou o mai inspira
De cugeta lumi noua — cum cugeta o lira
Eternele-i armonii... Si-acele canturi pline
De-amor, de inspirare, le indreptai la mine
Si am urmat cantarii... fiinta mea apare
Si-arunca umbra-i trista pe fruntea ta cea mare,
Gandirile-ti marete in gandul meu cuprind,
La sufletu-ti de flacari eu sufletu-mi aprind...
Caci te iubesc... ce vrei tu? si lacrima ta clara
Preface-eterna-mi noapte in dulce zi de vara,
Si glasu-ti ce patrunde in doliu pan’ la cer
Imi da un trai... in dulcea-i durere, efemer...
O,-ndelungeste numai amorul tau cel sfant!
Pe-a tale nopti eu numar zilele-mi pe pamant...
A tale ganduri, visuri, dorinti-s lumea mea,
Sunt umbra a cantarii-ti, o slaba umbra-abia,
O, ma iubeste numai, te rog, cu fiinta-ntreaga,
Precum o stea murinda la univers se roaga.
CALUGARUL
Cand tu zambesti eu tremur, cand tu vorbesti eu tac
Esti glas gandirii mele... gandirile-mi displac
De nu sunt ale tale... si blastem a mea minte
Ca nu e ca si tine, senina si cuminte...
Oh, vino! Vin’ si-acuma... surade-mi, ah, surade,
Vorbeste-ncet... la vorba-ti eu ochii-mi voi inchide
Caci nu pot de odata cuprinde-a ta frumsete...
De-aud... nu pot sa caut zambirea blandei fete,
De vad a ta cereasca, armonica-aratare,
Urechea mea e surda si gura-mi glas nu are...
O, inger! stea din ceruri... nemaigandita! scumpa!
O! sufletul din pieptu-mi spre tine sa se rumpa
Ar vrea... Dar cine esti tu? o, misca a ta buza —
Esti ingeru-mi de paza, esti Dumnezeu, esti Muza?
CHIPUL
Nu cerceta zadarnic, nefericite... Taina
E frumusetea vietii-mi si-a sufletului haina.
In taina e amoru-ti... si-n vecinic intuneric
Va ramanea fiinta-mi pentru-al tau ochi himeric.
Urmeaza-ma in luntrea ce dusa e de lebezi
Pe undele oceanici, ce furtunoase, repezi
Ne-or duce-n departare... N-auzi un jalnic tipet?
Rasuna lung din noaptea stravechiului Egipet.
(El intra-n luntre. Aceasta e trasa de lebede. Calugarul sade tiind de mana
Chipul, ce sta in picioare.)
REGELE SOMN
Nu stii cine e dansa? — Un capat e, de ata,
Din sufletul naturii care ni da viata;
In orice fiinta este, desi nu stii, ascete.
Nu poti sa stergi viata cu-al gandului burete...
Renega a ta viata, dispretuieste-o-n piept...
Din raze se incheaga si-ti vine inderept.
Renunti la fericire? — dar ea-i un vecinic vis.
De fuge ziua — vine cand ochii ti-ai inchis.
Oricat te scuturi, oame, nu-ti poti iesi din piele
Caci te fac jucaria zburdalniciei mele.
Acopere tu ziua cu-a gandului tau ceata —
Eu vecinic treaz, din visu-ti voi face o viata.
(Cortina cade. S-aude de departe cantand:)
Ondina
Cu ochii de dulce lumina,
Cu parul tau lung, un tezaur
De aur.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Muresanu de Mihai Eminescu
|
