O, adevar sublime...
O, adevar sublime — o, tinichea si paie!
O, poezie mandra — o, buiguit nerod!
Istorie spirata — minciuna si bataie,
Amor ceresc si dulce — a mùcosilor plod.
O, om, oglind-a lumii cu capul sui si sec,
Cu creierul ca ceata, cu coaste de berbec,
Stapan pe-a ta gandire — cum esti p-instinct stapan —
Se vede cand femeia goleste al ei san.
Cand poala s-o ardica, de pulpa-i vezi, stapane,
Tu nu surazi cu rasul cel lacom si murdar,
Tu nu esti ca un taur si nu esti ca un caine,
Ce umil da din coada catelei lui cu har.
Nu esti gelos — ferit-a... cucosii doar si vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe si lacrima muierii
Nu misca al tau suflet, nu-ntuneca de fel.
Esti bun cu ai tai semeni, nu c-alte animale.
Tu ii iubesti atata incat ii strangi de gat...
Si-i faci s-admire geniul — sunarea unei oale —
Si limba ta de flacari si plina de urat.
Istoria omenirii cu regi de poezie,
Cu regii de razboaie e ca si un poem;
Dar totusi rog divina ca deparcior ramaie
De corpul meu nevrednic — nu-mi vine la cherem.
Cugetatori ai lumii! o, imputiti eterul
Cu sisteme inalte, puneti-l in saltar.
O lada este lumea cu vechi buclucuri — cerul
De stele si comèdii va este un hambar.
Preoti cu crucea-n frunte, visternici de mistere,
Voi sunteti sarea lumei, formati inima ei.
E rau numai ca ziua stati pe mancat si bere
Si sara pe minciune si noaptea pe femei.
O, dranganiti pe ganduri voi, muzici; voi, sculptor,
Imi pipaiti cu mana un corp tremurator;
Si, voi, artisti dramatici, strambati-va la luna,
Pictori, eternitatea v-asteapta c-o cununa.
Tu, timp, nu poti cununa in degete s-o sfermi
Caci zugravir-atata de bine saci de viermi.
O, regi, ce pusi pe tronuri de Dumnezeu sunteti.
Sa platiti balerine si tiitori s-aveti,
O, diplomati cu graiul politicos si sec,
Lumea cea pingelita o duceti de urechi.
Imi place axiomul cel tacit, fiinti spurcate:
Popoarele exista spre a fi inselate.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia O, adevar sublime... de Mihai Eminescu
|
