Pe lângă plopii fără soț...
Pe langa plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii toti -
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tau ce stralucea
Privii atat de des;
O lume toata-ntelegea -
Tu nu m-ai inteles.
De cate ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sa-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O ora sa fi fost amici,
Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O ora, si sa mor.
Dandu-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trait in veci de veci
Si randuri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai maret,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zane ce strabat
Din timpurile vechi.
Caci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Parintii din parinti.
Azi nici macar imi pare rau
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce in zadar,
Caci azi le semeni tuturor
La umblet si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia sa te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pamant.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Pe lângă plopii fără soț... de Mihai Eminescu
|
