Povestea teiului
— Blanca, stii ca din iubire
Far’ de lege te-ai nascut;
Am jurat de la-nceput
Pe Hristos sa-l iei de mire!
Imbracandu-te-n vesmantu-i,
Lepadand viata lumii,
Vei spasi gresala mumii
Si-de-o crima tu ma mantui.
— Traiul lumii, draga tata,
Cine vor, aceia lese-l,
Dara sufletul mi-e vesel,
Tineretea luminata;
Dantul, muzica, padurea,
Pe acestea le-ndragii,
Nu chiliile pustii
Unde plangi, gandind aiurea!
— Stiu mai bine ce-ti prieste,
Cum am spus, asa ramane;
Pentru drumul cel de maine
De cu azi te pregateste!
Mana Ea la ochi si-o tine,
Toate mintile-si aduna,
Sa ia lumea-n cap, nebuna,
Parc-atata-i mai ramane.
Calu-i alb, un bun tovaras,
Inseuat asteapt-afara,
Ea picioru-l pune-n scara
Si la codru pleaca iarasi.
Sara vine din arinisti,
Cu miroase o imbata,
Cerul stelele-si arata,
Solii dulci ai lungii linisti.
Dar prin codri ea patrunde
Langa teiul vechi si sfant,
Ce cu flori pan-in pamant
Un izvor vrajit ascunde.
Inganat de glas de ape
Cant-un corn cu-nduiosare
Tot mai tare si mai tare,
Mai aproape, mai aproape;
Iar izvorul, prins de vraja,
Rasarea, sunand din valuri —
Sus in codri de pe dealuri
Luna blanda tine straja. —
Ca din farmec Ea tresare,
Si privind uimita-n laturi,
Vede-un tanar chiar alaturi,
Pe-un cal negru e calare...
Oare ochii ei o mint,
Sau aievea-i, adevaru-i?
Flori de tei el are-n paru-i
Si la sold un corn de-argint.
Ea privi atunci in jos,
Trece mana pe la tample,
Iara inima-i se imple
De un farmec dureros.
El se da tot mai aproape
Si cersea copilareste;
Al ei suflet se rapeste
De inchide-a ei pleoape.
Cu o mana il respinge,
Dar se simte prinsa-n brate,
De-o durere, de-o dulceata
Pieptul, inima-i se strange.
Ar striga... si nu se-ndura,
Capu-i cade pe-a lui umar,
Sarutari fara de numar
El ii soarbe de pe gura;
O desmiarda s-o intreaba,
Iar ea fata si-o ascunde,
Si asa de-ncet raspunde
Cu o voce dulce, slaba.
Tot alaturi calaresc,
Nu au grija nimanuia,
Si de dragi unul altuia
Ei din ochi se prapadesc;
Se tot duc, se duc mereu,
Trec in umbra, pier in vale,
Iara cornul plin de jale
Suna dulce, suna greu.
Blandu-i sunet se imparte
Peste vai imprastiet,
Mai incet, tot mai incet,
Mai departe... mai departe...
Sus in brazii de pe dealuri
Luna-n urma tine straja,
Iar izvorul, prins de vraja,
Rasarea sunand din valuri.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Povestea teiului de Mihai Eminescu
|
