Si oare tot n-ati înteles... (varianta)
Si oare tot n-ati inteles
Cum nu mi-i lumea draga,
Cand cu nimic nu m-am ales
Din viata mea intreaga.
Cand al meu cuget mistuit
De-o stranie parere
A fost un lung, necontenit
Prilej pentru durere.
Si a pastrat in fundul sau
Ca in cenusa rece
Taina parerilor de rau
Dupa un vis ce trece.
Ca un luceafar rasarit
Din linistea uitarii
Dand orizon nemarginit
Singuratatii marii,
Nainte de-a luci deplin
Menit ii pare stinsul,
Iar ale apei valuri vin
Calatorind spre dansul.
Si totusi va luci in veci
Aprins de zeul Amor
Si ale sale raze reci
Pe frunte lumina-m-or.
In urma lui un dor nespus
S-alerg o sa m-alunge,
Desi se nalta tot mai sus
Ca sa nu-l pot ajunge.
Va ramanea necunoscut,
Va stapani departe,
Cum stapaneste pe trecut
Intins, eterna moarte.
Caci stapaneste tot ce-a fost
Si tot ce o sa vie
Si cate nu avura rost
Si nu au fost sa fie.
Cate iubiri fara-nteles,
Cate-ntelepte-asemeni,
Cate cu moartea s-au ales
A fi surori de gemeni.
Cate amoruri se jurau
Sa tie pe toti vecii,
Pe cand de flori se scuturau
Alaturi liliecii
Si-au prefacut pe-acest pamant
A noastre vieti in stepe
Si ne-au patruns de-un farmec sfant
Ce nu-l putem pricepe.
Dar cine e veti intreba,
Nebuna si infama:
Nici voi sa stiu cararea sa
Si nici chiar cum o cheama.
Ea sufletul mi-au mistuit
C-o stranie parere
Din viata mea, necontenit
Prilej pentru durere.
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Si oare tot n-ati înteles... (varianta) de Mihai Eminescu
|
