Vis
Ce vis ciudat avui, dar visuri
Sunt ale somnului fapturi:
A noptii minte le scorneste,
Le spun a noptii negre guri
Pluteam pe-un rau. Sclipiri bolnave
Fantastic trec din val in val,
In urma-mi noaptea de dumbrave,
Nainte-mi domul cel regal.
Caci pe o insula in farmec
Se nalta negre, sfinte bolti,
Si luna murii lungi albeste,
Cu umbra umple orice colt.
Ma urc pe scari, intru-nlauntru,
Tacere-adanca l-al meu pas.
Prin intuneric vad inalte
Chipuri de sfinti p-iconostas.
Sub bolta mare doar straluce
Un singur sambure de foc;
In dreptul lui s-arat-o cruce
Si-ntunecime-n orice loc.
Acum de sus din cor apasa
Un cantec trist pe murii reci
Ca o cersire tanguioasa
Pentru repaosul de veci.
Prin tristul zgomot se arata,
Incet, sub val, un chip ca-n somn,
Cu o faclie-n mana-i slaba —
In alba mantie de domn.
Si ochii mei in cap ingheata
Si spaima-mi saca glasul meu.
Eu ii rup valul de pe fata...
Tresar — incremenesc — sunt eu.
. . . . . . . . . . . . . . . .
De-atunci, ca-n somn eu umblu ziua
Si uit ce spun adeseori;
Soptesc cuvinte ne’ntelese
Si parc-astept ceva — sa mor?
Autor: Mihai Eminescu
Poezia Vis de Mihai Eminescu
|
