Poetul zilei
Mihai Eminescu
(1850 - 1889)

435 Poezii
3 Doine
2 Sonete
1 Teatru
2 Cantece
3 Balade
8 Proza
1 Ode
1 Hore

Poezia de azi

Gradina furata de pasi
de George Constantin


Citeste Poezie completa
 

 

 

Ghicitori
Povesti
Top 40 poeti
Top autori

 

Cautare avansata



































Capitala

Vezi toate poeziile poetului
(Viata)



I

Si
Dambovita curge pustie si tacuta
-
Un vis care-ntr-un creier de visuri fara rost
isi cauta-n tacere un colt de adapost!
Iar imprejur, departe, orasu-n noapte doarme.
Orasul isi intinde o mana spre vecie
Si
Dambovita curge tacuta si pustie.

Orasu-n noapte doarme - si cheiurile dorm
Iar
Dambovita pare un negru brau, enorm,
Ce-nfasura tacut
Voinicul trup al unui urias necunoscut
Si uriasul doarme!

Bolnave felinare,
Pe cheiurile-n noapte, infipte parca sunt,
Nu ca sa lumineze, dar neagra departare,
Mai neagra s-o arate, mai fara de cuvant.

Eu trec, si pe trotuarul pe care roua moare
Ritmez tacerii triste ce creste-n jurul meu,
Un cantec nou ce maine,-n lumina de la soare
Ma va munci-n adancuri si urmari mereu
Iar noaptea e adanca
Si nu stiu cine-mi spune:
Tacerile din aer si ele au un glas
Puteri plutesc in noapte, pandind sa le-mpreune!
-
Iar
Dambovita curge - si fara de popas
Ce triste felinare
Ce negru rau tacut
-
Ce drum al vesniciei inspre necunoscut
Si
Dambovita curge tacuta, - de cerneala
Vai!
Dambovita nu e o apa ideala
Cu lebede sub luna si lotusi plutitori!
Pe cheiurile-i strimte, mergand, de cate ori
Nu te vei fi-ntrebat,
De ce e valul apei atat de turburat?
-
E turburat de negrul pamant prin care trece
E turburat de-atatea ce duce-n el, trecand,
E turburat de-naltul cascadelor ce trece,
De-o alta noapte poate, si de tacerea-i rece
E turburat de-un gand?

II

Un glas de ne-ntelesuri din pestera adanca
Si-acum se zbate inca.
In unda amutita de departari; mereu
Un zbucium de padure sub noapte stins si greu;
Un zbucium ce rasuna pe-o stanca-ndepartata;
Un raget ce-nfioara, de fiara-nsangerata;
Un chiot de chemare; un falfait de-aripa
Si unda ce vorbeste se stinge intr-o clipa
Si, apoi - o tacere de drum de tara, lung
Ca toate celelalte pe unde-ai mai trecut:
Un han, departe-n munte, la care-abia ajung



Chervane prafuite, sta singur si tacut
Ce unda poarta-ntr-insa talangile mocnite,
Si zgomote de seceri, si cantec de cosasi?
O!
Dambovita curge!
Cu undele grabite
Strabate parca-n somnul tacutului oras
Departe-n camp o unda s-o fi oprit odata,
Si-a prins in ea din aer, rasufletele grele,
Pe care le trimete o oaste-ngandurata,
Speranta altor vremuri cutremurand in ele
Departe-n camp o unda s-o fi oprit din cale
Sfioasa-ntai, sa prinda apoi in mersul ei,
Ceva din majestatea de armii triumfale
A codrului de coase, ce-n soare au scantei
Pamantu-acolo,-n noapte, incins de-o brazda dreapta.
Tresare ca si muschii infrigurati ce-l taie, -Urias cu rani profunde pe care-nvins, asteapta
Sa le cicatrizeze a soarelui vapaie
Se incordeaza brate, rasufla vite-n jug.
Si glasuri ascutite de seceri se aud;
Luceste viu din umbra cutitul de la plug, -Si de sudoare parca tot aerul e ud
Si-acum o alta unda, ce va fi prins din aer.

Sirenele de fabrici ce gem sub alte zari,
De sonde sau de mine ascunse-n departari:
Acum o alta unda - ce va fi prins din aer
Concertul fara nume, de umbra si de vaer,
De foc si de tacere, de carne si metale, -Din nu stiu care locuri prin noapte-si face cale
In urma ard si urla cuptoare inrosite;
Si brate muschiuloase, crispate si grabite, -
Prin scaparari de raze, se vad cum se ridica -
Ce ganduri le grabeste, cu-avanturi si cu frica
Sa nu soseasca totusi prea iute, ziua-n care
Va inceta, deodata, atata framantare!
Un gand, un gand e-n noapte, pe cheiul mort pierdut
De unde vin acestea, din ce necunoscut?
Dar toate tac
Si-n aer tacerea este parca
Metal topit ce fierbe intr-un enorm cuptor,
Si razvratit pe mana ce l-a inchis incearca
Sa iasa, ca sa fie iar tare si sonor

Si-mi pare ca se suie pe cheiurile moarte
O armie de oameni de care nu-s strain
Din noaptea grea si-adanca, ma striga, de departe,
Si nu-i cunosc pe nume, dar stiu de unde vin
Au coase, greble, seceri, ciocane, sape - au
Priviri intunecate si ganduri de otel! -
Sunt toti aceia care pamantul il brazdau
Puterea viitoare sa scormone din el
Sunt toti aceia care, in sunet de sirene
Luptau sa dea un suflet rigidelor metale,
Sa dea scotand natura din clipa ei de lene,
O noua forma vietii - si formei alta cale
Si-mi pare ca se suie pe cheiurile mute, -
Privirea lor ma arde sau gandurile lor?
Din noapte parca-mi striga cu fetele tacute.
Si nu-i cunosc pe nume, dar inteleg ce vor

III

Iar
Dambovita curge
De umedul bazalt,
Tacutii-mi pasi se prind;
Si gandurile, paseri ce cata in inalt
Spre stoluri departate, aripele-si intind
Ieseam din cafeneaua in care-ntreaga seara,
Mi-am obosit zadarnic si nicotinizat
Gandirea mea, deprinsa cu aerul de-afara; -Si ma visam pe drumul cel lung si-adevarat
Spre care, - adesea, noaptea, si-acasa, nestiuta
Ea, taberile mintii, departe le stramuta
Mergeam tacut, pe strada tacuta de-noptare (Pe strazile tacute, cum merge ori si care)
Dar gandurile mele, ce altfel imi pareau
Pomindu-se barbare,
Sa afle vesnic lucrul pe care nu-l ghiceau!
Eu, amarat de mine; eu, saturat de tot
Ce nebunia mintii da sufletului meu,
Aveam cu mine totusi, acelasi gand mereu:
- «O groaznica problema ce-ar fi acum sa pot
Desprinde din adancuri, cu noaptea lor cu tot?»
Dar ma simteam pe cale atat de mic mergand (E noaptea ce ne vine cu un altfel de gand?)
-
Ce sorti m-au uns pe mine sa aflu ce nu-i dat
Si ca sa merg pe drumul cel lung si-adevarat?
Problemele!
-
Dar ce sunt sa ma framant cu ele;
Sa-mi cat secrete-n suflet si suflete in stele?
Problemele!
-
E noaptea ce le aduce-n minte,
E sufletul, in care e freamat de cuvinte
Si-s aripe de vis?
-
Spre noapte, cine poarta privirii mi-a deschis?
Dar nimeni nimeni
Singur mi-am spus ca vreau sa stiu.
Si-n noapte - si pe strada cernita de pustiu,
Mergeam tacut, cu gandul in negre flori gatit -Cand glasurile apei din cale m-au oprit

IV

Si-acuma pe trotuarul pe care roua moare,
Ritmez tacerii triste ce creste-n jurul meu
Un cantec nou ce maine-n lumina de la soare,
Ma va munci-n adancuri si urmari mereu.
II spun tacut in noapte, si nu-l mai am in minte,
Dar simt c-ar fi sa fie si cald, si grav, si rar; -Un cantec, pentru care nevoia de cuvinte
Ma-ntarzie pesemne, pe cheul solitar
Si doar ascult intr-insul, nu-i vorba de castele
De pasi, de castelane, de lotusi si de stele, (Romantice motive, - un stoc epuizat)
-
Toxinurile-n turnuri, o alta ora bat!
Se-aud taind in noapte cu aripi de arama,
Douasprezece grele batai sfasietoare,
Ca-ntr-o cetate unde o-ntreaga oaste moare,
Si-o alta noua in locu-i, toxinu-alarmei cheama!
"Nu lotusi albi pe ape, nu paji si nici povesti.
Nu printi si nici bataie de luna in feresti
-
Drept cadru, prins in noapte, un licurici enorm
Ceasornicul ce striga zidirilor ce dorm;
Si umbra si lumina de pale felinare
Si ritmuri noi si grave, batand fara-ncetare


Comentarii

Nume (obligatoriu):

Email (obligatoriu, nu va fi publicat):

Site URL (optional):


Comentariile tale: (NO HTML)



Pune poezia Capitala pe pagina ta
Adauga link pe pagina web a site-ului tau.






Poezii despre:

Primavara

Toamna

Iarna

Iubire

Bucurie

Viata

Flori

Boala

Singuratate

Frica

Scoala

vezi mai multe

Politica de confidentialitate



Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca )
Mari poeti romani