| |||||||||||||||||
|
|||||||||||||||||
A mea
Singurateca ea ma asteapta sa-i vin acasa, In lipsa mea ea se gindeste numai la mine, ea cea mai draga si cea mai aleasa dintre roabele sublime. Ei i se face rau de singuratate ea sta si spala tot timpul podeaua pina o face de paisprezece carate si tocmai sa calce pe dinsa licheaua. Ea spala zidul casei cu mina ei si atirna pe dinsul tablouri ca sa se bucure derbedeul, e-hei cazut de la usa-n ecouri. Ea isi asteapta barbatul betiv Ca sa-i vina acasa si degetele albe si le misca lasciv pentru ceafa lui cea frumoasa. Pregatindu-i-le de dezbatat ea tine in boluri si zeama acra, parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat sa nu greseasca barbatul niciodata drumul predestinat. A venit un inger si mi-a zis: -Esti un porc de caine, o jigodie si un rat. Pute iarba sub umbra ta care o apasa; mocirla se numeste respiratia ta! -De ce, i-am strigat, de ce? -Fara pricina! A venit ingerul si mi-a zis: -Mai stravezie este sticla decat cel mai statornic gand al tau! In curand ai sa mori si viermi iti vor forfoti in nari, in bot, in rat, in trompa! -De ce, i-am strigat, de ce? -Fara pricina! imi zise ingerul... Apoi ingerul, ah, ingerul, ah, ingerul, ah, ingerul a plecat cu aripi de aur zburand intr-un aer de aur. Fluturi de aur falfaiau in aura ingerului de aur. El zbura aiurit, el era cu totul si cu totul de aur. El se departa catre o departare de aur, in care apunea soarele de aur. -De ce te indepartezi de la mine, i-am strigat, de ce pleci, de ce? -Fara pricina mi-a raspuns, fara pricina... Autor: Nichita Stanescu Poezia A mea de Nichita Stanescu
| |||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
| | Copyright © poeziile.com | Home | Contact | | |||||||||||||||||