Caderea cerului
Acum ca niste pietre blande
ne vom lasa de apa sa fim cursi
precum albastru cer al nimanuia
sta prabusit in ochi de ursi.
Asa cum greutatea este cerul
u-m-a-r-u-l-u-i - rupt si apasat,
¬asa cum imparatul, frigul, gerul
e l intamplat.
Ma strange noaptea care va sa vina,
nici mort intr-un mormant nu o sa-ncap,
e cerul care cade peste mine
rupandu-ma de lume si de cap.
Of, dupa ce cadea-vor toate
m-or pune luminos inel
a tot ce este si se poate, ¬
si poate nu se poate sa se poata .
Autor: Nichita Stanescu
Poezia Caderea cerului de Nichita Stanescu
|
