 |
|
 |
| Lista completa a autorilor |
| Adaugare poezii | |
|
|
Tonul
| Autentificare | ||||||||||||||
| ||||||||||||||
Osul e o bucurie numai atunci cand este os al fruntii,
cand apara iar nu dezbina,
cum e vertebra alcalina
din toiul greu al carnii si al nuntii.
Ma voi supune la dezobisnuire de
felul meu de-a fi,
dar nu la parasire,
ce-o tine-n dinsul verbul lui a fi.
M-oi dezobisnui si eu de trup,
nascand un Fat-frumos al verbelor,
cum lupul s-a dezobisnuit de lup,
de foame.
Am sa ma dezobisnuiesc de stelele cerului
cum apa ingheata dezobisnuita de fulgul zapezii,
imi voi lua trupul infrigurat
si da-l-voi eu insumi sa mi-l pasca iezii.
Sa ma dezobisnuiescsa mai fiu om
mi-a fost dat destul de usor.
Sa ma dezobisnuiesc sa
traiesc mi-a trebuit doar o moarte cu omor.
De lupi ma dezobisnuiesc cel mai greu,
sunt singuri si pe zapada.
Desigur, va trebui sa ma dezobisnuiesc singuratate.
Desigur, va trebui sa ma dezobisnuiesc de zapada.
In rest, vreme trece, vreme vine.
Autor: Nichita Stanescu
Poezia Tonul de Nichita Stanescu
 | Comentarii |
 | Adauga comentariu pentru poezie |
