Am obosit de vin, de stele
Am obosit de vin, de stele
Am obosit de gandurile mele,
Am obosit de ochii care ma rasfrang,
Neculegandu-mi chipul din adanc.
Am obosit razand, am obosit de-atata poezie
Cantand doar cele cate vor veni
Sau cele cate vrem sa vie.
Visez sa uit odata
Cuvinte, ranjet, gand
Si sa privesc in ochii de agata
Ca fiecare om de rand,
Chipul rasfrant sa nu-mi mai vad,
Cu spaima mea si hohotul meu rece
Langa un foc sa ma cuprinda somnul
Sub zarile cu margini de pamant.
In sangele fecioarei purificat si dus,
Prin trupu-i alb cu fragezimi de nea
Eu as simti cum cerul coboara lin de sus
Ciorchini de cantece deasupra mea.
Stiu: acest vis pamantul mi-l nutreste,
Smulgandu-mi dorul meu de infinit,
Dar visul creste-n mine ca madulare grele.
Am obosit...
* * *
Mi-a murit iubirea cu ranjet si stele
Inca din fesele inimii mele
Mi-a murit si-i strigoi si-n rastimpuri revine
Si tarus nu-i pot bate-ntre coaste la mine.
Autor: Nicolae Labis
Poezia Am obosit de vin, de stele de Nicolae Labis
|
