Dragostea
Cu ea si maine-oi hoinari sub soare,
Vom fi noi doi, zburdalnici ori cuminti...
Dar ma mai multumesc si astazi oare
Doar sarutari si-mbratisari fierbinti?
Ades, in loc sa cugete, ea rade,
Saruturile-nabusesc idei,
Totusi iubesc, inca iubesc frenetic,
Faptura ei si mersul lin al ei.
De maine, rasuci-voi tot ce-a fost —
Iubirea va lua drum nou, ori piere.
Sunt sigur, ea ma va privi ciudat
Si lacrama-va, poate, in tacere.
Ii va fi greu. Si mie-mi va fi greu.
Voi indura, gandind ce-o sa urmeze.
Cand urci pe munte, truda ti-o infrangi
Visand la piscuri, nalte metereze.
Schimb curgerea acum in plan intens:
Geografia timpului e-n fata.
Epoca mea e-aici: campii si munti,
Diversitate vasta si mareata.
Sunt mii de rauri, unele curg drept,
Iar altele pe cai ocolitoare,
Si totusi toate se indreapta-acum
Spre marea mare, purificatoare.
Totu-mi parea intai invalmasit.
Mergeam — dar unde, nu-mi pasase mie.
Stiam ca-s tanar, ca iubesc adanc
Tovarasii de munca si mandrie,
Nu cunosteam primejdiile mari
Si poate de aceea n-aveam teama...
Fr umos mai e sa zbori! Dar ce fr umos
E-atunci cand zbori spre steaua ce te cheama!
Trecand prin timp, il insemnam sub pas —
Asa il reprimeste universul.
Dar insusi timpul, cand prin el pasim,
Ne schimba tainic inima si mersul.
Nu batranetea,-n urma alergand,
Spre moarte pasul cearca sa ni-l poarte,
Ci doar maturitatea creste-n noi
Si ne maturizam pana la moarte.
Din epoca, din zborul ei si-al meu,
Uzina e o parte, o ar tera.
Nu fierbe-n doar fier si minereu,
Ci seve ce hranesc aceasta era.
Pulsatiile ei se pot simti
Pana si-n iarba fasaind sub coaste —
Cu ele-amestecate se aud
Pulsatiile noastre furtunoase.
Autor: Nicolae Labis
Poezia Dragostea de Nicolae Labis
|
