Liliacul timpuriu
Zambind printre-ale primaverii ruguri,
In taina, liliacul timpuriu
Intredeschide buzele din muguri.
Dar cerul s-a schimbat in plumburiu.
Zapada, ploaia, uite, si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
De parca primavara n-a venit.
Tarana s-a umflat, s-a-mbolnavit,
A-ncremenit si-a capatat pe fata
Lucioase, triste pojghite de gheata.
Impotmoliti la marginea miristii,
In gand injura vremea tractoristii.
Strang buzele plesnite-n vant si tac.
Li-i ud pana si pacul de tabac
Si trebuie sa stea in glod, s-astepte,
S-astepte pana timpu-o sa se-ndrepte.
Vuieste lung al strungului ecou,
Ca o imensa str una incordata.
E mohorat prietenul meu nou
Si-i totusi mai febril ca niciodata.
Suiera serpii spanului si curg,
Metalul isi roteste curba raza.
Prietenul imi pare un chirurg
Ce viata unui om salveaza,
Desi o piesa de tractor cand faci,
De obicei nu semeni cu un vraci.
— Ce-atata graba-n gesturile tale,
De ce atata incordare-ti ceri?
In ale tale palme minerale
De unde ai nestinsele puteri?
— Vezi, ploaia si zapada si-au dat mana,
Alaturi bat cu pasii uzi tarana,
Impotmoliti la marginea miristii
Nerabdatori asteapta tractoristii...
Iar cand pamantul s-o zvanta sub soare,
Vor trebui tractoare multe, noi,
Ca timpul scurs si fara inturnare
Sa-l smulga tractoristii inapoi!
Puterile acelor ce-ar munci,
Dar sunt siliti indurerati s-astepte,
In vinele prietenului bat
Si-n limpezimea gandurilor drepte;
El a primit prin vine nevazute
Nelinistile care fierb in ei.
Aceasta-i solidaritatea clasei
Si-i inima prietenilor mei.
... S-a inecat lumina-n pacle grele
Si bezne reci au palpait pe lut.
Mi-am insotit prietenul acasa
Si prin gradina-i trista am trecut.
In palcuri liliacul timpuriu
Se legana scheletic si pustiu,
Cu crengile-n carlig, ca niste cangi.
Muguri cazuti se destramau sub crengi...
M-a intrebat cu voce sugrumata:
— Tu ce zici? Mai inmugureste-o data?
Apoi cu degetele aspre, groase,
Arse de span si de rugina roase,
Mi-a aratat ce mari erau sa fie
Mugurii fini de floare timpurie...
Prietene cu degete de colos
Ce da masura gingasiei florii,
Iubesti o floare-atata de duios,
Cum stiu sa o iubeasca visatorii.
Prietene, te doare moartea ei
Cum poate doar pe-un mare om sa-l doara...
Si-ai dat masura plinei fr umuseti
Cand degetele-ti f loarea masurara...
Dar nu stii? Liliacul timpuriu
Mai poate-nmuguri si-a doua oara.
Tu esti puterea care-nsufleteste
Pamantul — si-l preface bun si viu.
Tu rasadesti in inimile noastre
Si-n cantec liliacul timpuriu.
Autor: Nicolae Labis
Poezia Liliacul timpuriu de Nicolae Labis
|
