Oratie de nunta
Bardacele tin luna pe buze, scanteind,
Fumega blide pline, cu tarina-n aprilie.
Nunta se-ntinde, nemaicontenind,
Pana la ziua, de vreo doua zile.
Secuii cu mustatile de corn incarjoiat,
Alaturi de romanii cu straie de lumina,
Cand cupe noi iau locul acelor ce-au secat,
Mai canta cand un ceardas si cand o doina lina...
Podeaua se framanta sub tropot de calcai
Si cobza hohoteste, piscata de penita.
Jucam la hanul asta o nunta, cea dintai,
Dintre un Ion si-o Ita Cucorita.
Bucatele-s gustoase, c-aici a fost belsug.
Si dupa zile-munca si veselia-i buna —
Aceasta nunta leaga, ca brazdele sub plug,
Prietenele neamuri impreuna.
Umplut de cantec, hanul cu mesele-n potcoava
Parc-ar zbura la ceruri de-atata chiu si-alai.
Nu-i mult de cand prin geamul crapat, in nopti cu larma,
Cu mese-n doua siruri dusmane, ii vedeai.
Cupele mari de-arama erau strambate-n pumni,
Si mesele cu tipat prindeau sa se rastoarne.
O ura grea, aprinsa de domni si de rachiu,
Lasa sparturi in suflet si in carne.
Dar hanul plin de cantec, cu mesele-n potcoava,
Azi zboara pan-la cer uri de-atata chiu si cant.
Romanii si secuii, incrucisand pocale,
Beau vinul infratirii, dand cusma de pamant.
Cu fata-mbujorata, de joc, pe laviti lungi
Glumesc din ochi f lacaii c-o fata rusinoasa.
Parca-au uitat batranii ca datinile cer
Sa mearga fetele devreme-acasa.
Poate se pun la cale prin semne fara grai
Nunti noi, cu vor nici aprigi si mandre druste fete...
Innegurat de chinul coroanei lui de foc,
Se lumineaza, Doja in perete.
Autor: Nicolae Labis
Poezia Oratie de nunta de Nicolae Labis
|
